Chemarea Mariei

Căzut,

Stau în triste

Şi pesimiste

Simţiri de păcate,

Prea adunate,

Necurăţate

Şi nespălate,

Găsi-mă-va

cine?

Tocmai pe mine

numai suspine,

Să mă aline,

Să-mi dea chemare,

Şi-mbărbătare,

În înserare,

În tot ce-i frustrare.

Tresar din paloare

Şi simt o vigoare

Răscolitoare,

Îmbătătoare,

Şi-nălţătoare.

Şi-o şoaptă senină:

Îmi spune-n surdină:

La mine dar vină!

Că-s Maică divină,

Şi-s ca o grădină,

De leacuri plină.

Să nu ştii tu oare

Că-s vindecătoare?

Că ştiu când te doare?

Că pentru mâhnire,

Am tămăduire?

Să nu-ţi fi spus fraţii

Că-s plină de graţii?

Pornesc în tăcere,

Cu o plăcere,

Dulce, de miere.

Să-ţi spun cuvinte,

Ce-mi vin in minte.

Cu încredinţarea,

Că-mi eşti alinarea,

Cu datoria,

Să-ţi dau iubirea,

Ce-atât mă leagă,

De nu mă dezleagă

Nimic pe vecie,

De tine, Marie. 

De Bunavestire, o felicităm pe Maria!

   În liniştea unei odăi din Nazaret, o Fecioară este întreruptă din activitatea ei cotidiană. Odată cu ea, e întreruptă şi istoria omenirii. Timpurile, câte or fi fost scurse de la crearea lumii, se pliniseră. Dumnezeu nu doar că voia să comunice ceva lumii, aşa cum făcuse de nenumărate ori pe tot arcul Vechiului Testament. De data aceasta voia să intre în sfârşit în ea. Nu cu tumult sau cu forţă nimicitoare, ci în chipul cel mai discret şi tandru, de parcă nici n-ar fi vrut să-i deranjeze cursul. Maria, numele celei Alese, era pregătită în întregime pentru această clipă unică. Pe ea mâinile creatoare ale lui Dumnezeu o modelaseră într-un mod excepţional. Cu ea Dumnezeu făcuse o expecţie. Privilegiul de a fi plină de har îl deţinea ea şi numai ea. Dacă despre femei se spune că sunt graţioase, despre Maria trebuie să se spună aceasta în gradul cel mai înalt. Ea e gratia plena!

       Cu ce reverenţă i se adresează îngerul! Era ea pentru cunoscuţii ei din Nazaret o simplă fecioară, Însă pentru arhanghel era Fecioara fecioarelor. Şi încă mai mult: Mama Fiului celui Preaînalt! Ce demnitate! Ce onoare nemaiauzită ascunsă în trupul fraged al unei fete dintr-un ţinut atât de neînsemnat pentru lumea de atunci! Poate ieşi ceva bun din Nazaret? (Ioan 1,46), întreabă retoric apostolul Natanael. Ce răspuns i-ar da Maria lui? Ce răspund i-am da noi, situaţi la distanţă istorică de timpul lui, după ce am văzut de-a lungul timpului creştin ce a făcut Dumnezeu din Maria?

     Vestea îngerului depăşea cu mult puterea ei de înţelegere. Cuvintele pe care acesta le rostea răzbeau din altă lume. Sânul acestei tinere era singurul în stare să transforme cuvintele lui în realitate; de fapt, să transforme unicul Cuvânt în trupul lui Isus Cristos. Misterul acestui moment salvific, mântuitor este copleşitor. Iar Maria este în centrul lui! 

        În ce moment al zilei a surprins-o îngerul, când a intrat la ea în casă? Cu ce expresie sufletească a întreţinut Maria dialogul cu îngerul şi cum s-a putut citi pe chipul ei tulburarea? Cu ce gest a semnalat tot ceea ce i se părea inexplicabil pentru condiţia ei de fată? Cum şi-a continuat ziua după ce s-a retras arhanghelul Gabriel? 

      În sânul ei preacurat începea să crească Isus, să prindă contur uman, să se întrupeze tot mai mult. Iar în inima ei se adunau sentimente pe care noi greu am putea să le descriem vreodată, căci ele ne rămân mereu inefabile. Cât de mult a putut să însemne: "Fie mie după cuvântul tău." Ce fericiri ne-am rezerva dacă ne-am deprinde cu înţelepciunea de a prelua mereu aceste cuvinte şi de a le transforma în replica noastră curentă la tot ceea ce Dumnezeu vrea de la noi! "Fie mie după cuvântul tău" ar fi secretul Mariei divulgat de evanghelist nouă tuturor pentru o viaţă împlinită. 

     Astăzi ne gândim cu drag la Maria noastră, la momentul Bunei Vestiri, la ce a însemnat el pentru ea şi pentru noi toţi. O felicităm pentru că a ales-o Dumnezeu, dăruindu-ne-o apoi nouă, şi o rugăm să ne fie alături atunci când zâmbim şi atunci când lăcrimăm, atunci când îl înţelegem pe Dumnezeu şi atunci când nu-l înţelegem, atunci când din slăbiciune vrem să se facă după cuvântul nostru şi atunci când din ascultare vrem să ne fie după cuvântul său.        

Cânt adus Mariei

    Gândindu-mă la sărbătoarea de astăzi, la Maria, la tot ceea ce am învăţat şi citit, sau ascultat, sau auzit despre ea, parcă îmi lipseşte imboldul de a începe să scriu, dându-i atâta dreptate Chiarei Lubich pentru ceea ce spunea, şi anume că Maria este mai curând subiect de contemplaţie decât de discuţie.

E uimitor câtă veneraţie poate să primească, câte cântece i se pot dedica, câtă gânduri sublime se pot formula despre ea. Fiecare ţară vine cu zestrea proprie de cântece, fiecare generaţie cu sfinţii ei mariani, fiecare epocă cu creaţiile ei artistice.

    O lăudăm pe măreaţa Doamnă a Cerului, pe Mama noastră pentru că altfel nu putem, pentru că nu ne simţim compleţi fără imaginea şi cinstirea ei; pentru că profilul nostru creştin ar fi altfel sărac; pentru că inima ne-ar fi de atâtea ori neîncălzită de gingăşia şi bunătatea ei maternă dacă ea ne-ar lipsi. Este în ceruri glorificată şi este atât de mult pe pământ; este înveşmântată cu slavă şi în acelaşi timp cu toate grijile şi trudele pe care le poate acumula existenţa umană a copiilor ei; este plină de fericirea celestă şi totuşi pe chipul ei sunt şi lacrimi; este compania noastră pe drumurile sinoase ale vieţii şi icoana pe care o privim şi în care ne contemplăm ţinta.

    Maria este atâtea...Când ne vom sătura să o cinstim şi să-i cântăm? Niciodată!

    Niciodată, frumoasă şi dulce Marie!  

 

 

Adormirea Maicii Domnului

    În solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, ne îndreptăm atenţia şi pietatea spre Mama noastră cerească, Maria. Ei îi prezentăm veneraţia şi iubirea noastră, contemplând în ea frumuseţile pe care harul divin le-a săvârşit în fiinţa ei imaculată. Biserica întreagă îi cântă astăzi, o laudă, o roagă şi îi imploră mijlocirea. Adevărul înălţării ei cu trupul şi cu sufletul la cer este unul al credinţei. Aşa cum spunea papa Benedict al XVI-lea, noi nu-l lăudăm suficient pe Dumnezeu, dacă tăcem cu privire la Maria.

     Îmi doresc ca fiecare dintre noi să poată găsi astăzi biserica, sanctuarul, locul sacru în care să-i poată oferi veneraţia şi afecţiunea cordială celei pe care îngerii o laudă, contemplând-o în slava cerului.
     Sunt în timpul anului și alte zile dedicate Mariei. Există chiar comemorare dedicată numelui ei. Totuși, persoanele care poartă numele Mariei, își sărbătoresc astăzi onomastica. Tuturor Mariilor le doresc o zi încântătoare, în care să simtă gingășia și mângâierea Mariei, cea binecuvântată între toate femeile

  O dedicație muzicală...

 

Inima Neprihănită a Mariei

 

Cu glas de rugă

 

Inimă Imaculată a Mamei lui Isus,

care ai păstrat tăcerile şi cuvintele unicului tău Fiu,

care ai evitat orice păcat

care ai revelat iubirea maternă a lui Dumnezeu către noi

care ai depozitat toate frământările şi greutăţile de mamă

care ai rezistat atâtor suferinţe

care iubeşti orice suflet curat şi dornic de Dumnezeu,

care transformi orice inimă ce caută transformare,

îţi cer doar

să faci ca tăcerea mea să nu fie decât

o temeinică pregătire pentru adevăratele cuvinte,

o regăsire cu mine şi cu Dumnezeul care iubeşte

liniştea şi armonia,

o atentă controlare a ceea ce trebuie să rostesc 

şi a ceea ce trebuie să rămână doar în gând,

o percepere plăcută a ceea ce vrea să-mi spună Duhul Sfânt

şi un prilej de a mă gândi la toate tăcerile care au înfrumuseţat sufletul tău neprihănit.

Inimă Neprihănită a Mariei, roagă-te pentru inimile noastre.

Amin.

Ultima zi de mai

Vizita Mariei

      Luna mai începe cu sfântul Iosif muncitorul şi se încheie cu sfânta Fecioară Maria în vizită la Elisabeta. Suntem la capătul unei luni împodobite cu atâtea flori peste care tronează Floarea cerească, Maria. Ne rămâne să o rugăm să ne includă pe toţi în programul ei de vizită. Ea nu se aduce doar pe sine, ci vine împreună cu Isus. Cum să nu ne simţim onoraţi de prezenţa ei? Cum să nu ne placă de ea, din moment ce în fiinţa ei virtuţile sunt toate laolaltă, iar harul divin abundent? Îi mulţumim pentru toate harurile pe care ni le-a mijlocit în această lună, pentru toate clipele de rugăciune, pentru devoţiuni, cântece şi reculegeri, pentru fiecare Bucură-te Marie rostit cu mai multă sau mai puţină evlavie. Păşim împreună cu ea în noua lună, în care ne focalizăm atenţia spre Inima Preasfânta a lui Isus, dar şi spre Inima ei neprihănită.

     Să ne cercetăm atent inima şi s-o aşezăm cât mai aproape de cea a lui Isus! Un om cu o inimă bună e mai mult decât mulţi oameni cu inteligenţă ascuţită. Ne pregătim să luăm aminte la cuvintele lui: învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu Inima! Slăbeşte intensitatea învăţării în şcoli. Pluteşte în fiecare clasă vacanţa, ca să fie mai liberă mintea şi dispoziţia de a învăţa ceea ce vrea să ne predea Isus.

    Spre audiţie, vă propun un frumos cântec marian, în limba germană, intitulat "Noi mergem spre Mama harurilor", pentru care merită oferite trei minute de linişte.  

 

 

Pentru Maria

O floare aleasă

 

 

 

O mică floare,

cu multă culoare

și c-o mireasmă

îmbătătoare,

de mâna micuţă,

de danteluţă,

a dulcii copile,

faptură fragilă,

c-o inimă vie,

o bijuterie,

 

este aleasă,

apoi culeasă

dintr-o grădină

de flori arhiplină

scăldate-n lumină

celestă, sublimă.

 

să-i fie dată

chiar înmânată

celei ce este

fără de pată;

să stea semeaţă,

cât mai în față

lângă ființa

numită „Dulceaţă”,

în faţa Miresei

şi a Prinţesei,

în faţa Curatei,

a Nestematei,

în faţa Mariei

a Armoniei.

 

Gurița, o șoaptă

Prinse deodată

Încet să scoată

Și să rostească

Ba să-mpletească

O rugăminte

Din cele sfinte

Către cea-n care

 Tăcerea toată

e-ntruchipată:

Maică drăguță,

Eu, o micuță

Îți cer fierbinte

Să mă ții minte

Și-a mea floricică

Așa cum e, mică

Şi frumușică

Ţi-o dau toată ție

Dulce Marie.
 

Cu mâinile-ți dalbe

Atâta de calde

Cuprinde-mă toată

Și mă desfată,

Cuvintele-ți sfinte

Pe mine m-alinte.

Eu însămi mică,

O floricică,

Mâine dar, mare

Curată floare,

Voi fi numai dacă

De tine legată

Rămâne-voi toată,

De-așa o Floare

Numai candoare,

Cum nici în visare,

Mai mare n-apare,

De tine-n vecie,

Frumoasă Marie!

 

Luna Mariei

Regina lunii mai

    Frumuseţea exterioară a lunii mai nu poate fi concurată de nicio altă lună a anului. Ea merită să-i fie oferită Fecioarei Maria în întregime. Cu câtă plăcere nu-mi amintesc de serile în care Florii cereşti îi erau dedicate cântecele, litaniile, devoţiunile? Îmi vin în minte cu repezeală versuri ca: "al nostru cânt răsună, s-ajungă pân la rai, la Maica Preacurată în toată luna mai" sau: "e mai, e mai, e luna mai, Cristos ne cheamă la altar, e mai, e mai, e luna mai, răspundem toţi l-a sa chemare" sau: "în valea Iria, în luna lui mai, Fecioara Maria coboară din rai". Asocierea Mariei cu florile, contemplarea ei ca floare a florilor este cât se poate de minunată! Spre ea curg rozariile de pe buzele a milioane de credincioşi, iar geniul artistic muzical se simte continuu provocat să compună noi şi noi melodii dedicate ei. Şi asta pentru că, aşa cum spunea Chiara Lubich, Maria nu este obiect de studiu, ci de contemplaţie; ea nu este matematică, ci ea este poezie, cântec.

     Prin frumuseţea florilor ne lăsăm purtaţi cu mintea spre cea la care Dumnezeu a lucrat cu "degetele" şi a investit o abendenţă de har. Ei vrem să-i înfăţişăm buchete frumos aranjate de gânduri alese, de rugăciuni cordiale, de cântece pline de afecţiune; ei vrem să-i spunem şi de durerile şi insatisfacţiile noastre, de amărăciunile şi depresiile vieţii, de tot ceea ce apasă sufletul şi conştiinţa noastra; ei vrem să-i povestim şi despre viitorul nostru, despre dorinţa reînviată de a porni în fiecare zi la drum cu Fiul ei, Isus; ei ţinem să-i oferim toate mamele cu toţi copiii din lumea întreagă, ei să-i oferim iubirea inimii noastre.

      Din inimă vă doresc tuturor o lună plină de seninatate în suflet şi în sentimente, cu multe gânduri mariane, cu afecţiune maternă pentru cei care duc lipsă cu desăvârşire de ea, şi energii pozitive în toate activităţile!

1 ianuarie 2013

La mulţi ani 2013!

 

 

 

 

 

   Cu bucurie şi recunoştinţă am început astăzi anul de graţie al Domnului 2013! Am auzit atâtea urări frumoase în aceste zile, astăzi! Ne-am umplut inima cu gândurile cele mai frumoase la adresa noastră şi a celor care ne sunt dragi! Mai întâi sunt urările, iar ulterior vine şi împlinirea lor! Mă bucur că Biserica deschide anul cu o sărbătoare mariană. Începem anul cu Mama lui Dumnezeu. Începem cu Mama lui Isus. Pe ea o avem de însoţitoare în acest nou an!

   Mă bucur să vă salut pe toţi şi să-l rog pe Dumnezeu să vă umple prin mijlocirea Preacuratei Fecioare, de tot ce vă înnobilează sufletele, de tot ce exprimă în gesturile, cuvintele, faptele voastre frumuseţea inefabilă a lui Dumnezeu!

 

 

 

Maria şi Elisabeta

O întâlnire celebră

     Celebritatea şi notorietatea întâlnirii celor două femei: Maria şi Elisabeta,  poate fi greu egalată de alte întâlniri feminine înregistrate în istoria noastră. Iar sf. Luca, ca un bun posesor al artei de a povesti, reproduce memorabilele cuvinte care au ţesut dialogul dintre aceste două mari figuri feminine ale Noului Testament. Faţă în faţă stau două exponente ale genului feminin pe care le deosebeşte mult numărul anilor, măsura harului (Maria este plină de har!), experienţa vieţii, dar şi ocara resimţită din partea oamenilor, pe de o parte pentru mult întârziata maternitate, iar pe de altă parte, pentru prematura maternitate (Iosif se gândeşte s-o lase în ascuns, deoarece Maria era doar logodită cu el, nu şi căsătorită). Pe aceste două femei sfinte le uneşte faptul că ambele în mod extraordinar au rămas însărcinate, la vestea aceluiaşi înger Gabriel.

    Evanghelia acestei duminici le dă prilejul bărbaţilor să tacă şi să contemple frumuseţea cuvintelor rostite de Maria şi Elisabeta. Prilejul acesta nu ar însemna altceva decât o imitare a bărbaţilor acestora : Iosif şi Zaharia. Şi ei tac. Zaharia tace pentru că a fost penalizat de înger pentru îndoiala lui legată de Elisabeta. Iosif este prin excelenţă un om al tăcerii, unul care tace şi face. Pe fondul acestor tăceri bărbăteşti, cuvintele celor două femei sunt pline de frumuseţe, de rugăciune, de contemplaţie. Rostirea Mariei îndeosebi este atât de impresionantă încât Biserica cere ca la recitarea Vesperelor, să fie rostită în fiecare seară.

    Întâlnirea acestor mari femei, acum în preajma sărbătorii Naşterii Pruncului Isus, vrea să ne înveţe maniera în care să ne concepem multele întâlniri care marchează următoarele zile festive. Acolo unde o întâlnire este reuşită, Dumnezeu se lasă cunoscut. Acesta e un adevăr indiscutabil. Crăciunul este un mister de întâlnire cu Dumnezeu, dar şi cu oamenii. Ca o întâlnire să fie reuşită, trebuie să aibă loc la acelaşi nivel, nu de vârstă sau de profesie, ci de stare sufletească, de dispoziţie spirituală, iar reglarea nivelului se face prin umilinţă. Aroganţa, superioritatea sunt neplăcute, iar prezenţa lor alungă simţirea lui Dumnezeu. Ca să se întâlnească cu noi, Dumnezeu a coborât la nivelul nostru. Nu ne place când invitaţii noştri sau partenerii de întâlnire se afişează cu superioritate, cu aere cosmice, picurând câte o vocabulă spre noi, nevrednicii de jos. La fel, ar zădărnici mult calitatea întâlnirii, dacă nu chiar ar anula-o,  faptul de a nu vrea să fim simpli, binevoitori, generoşi, calzi în cuvinte, deschişi la suflet atunci când întâlnim o persoană simplă, mai puţin şcolită, căreia îi lipsesc noţiunile verbale pe care le-am învăţat şi noi cu atâta anevoie la şcoală. Maria îşi declară deschis umilinţa, la care a privit cu plăcere Dumnezeu, iar Elisabeta, la rândul ei, nevrednicia de a fi vizitată de "Maica Domnului meu". Întâlnirile de Crăciun nu au nimic de a face cu protocolul, cu datoria, cu eticheta, cu discursul abstract şi plat; ele nu sunt întâlniri de serviciu, ce ţin de agenda de lucru, ci ele pleacă din dorinţa de autocomunicare, a noastră şi a lui Dumnezeu din noi înşine. 

    Întâlnirile noastre pot să se constituie în adevărate cadouri. Mulţi se simt frustraţi că nu au banii necesari să cumpere cadouri. Alţii, nemulţumiţi pentru că prevăd cu limpezime amară că nu vor primi cadouri. Centrarea pe cadouri nu ar ţinti esenţa Crăciunului. Maria a plecat în grabă, iar evanghelistul nu menţionează că s-a prezentat cu cadouri înaintea Elisabetei. Şi totuşi, ce putea să fie mai de preţ pentru bătrâna Elisabeta decât prezenţa fizică şi spirituală a Mariei? Maria s-a făcut pe sine cadou Elisabetei. Valoarea acestui cadou cred că o simte oricine petrece Crăciunul la distanţă de propria familie, de propria soţie şi copii. E ceva de genul: "nu le vreau pe ale tale, ci pe tine însuţi!" Acest fel de cadou e cel după care tânjesc mulţi şi nu le este oferit nici măcar de Crăciun.

    Întâlnirile noastre imită întâlnirea celor două mari mame, atunci când în cadrul lor este integrat şi Dumnezeu. Maria merge singură şi totuşi nu este singură. Ea merge cu Cel care creşte în sânul ei imaculat, cu Isus. E purtătoarea lui spre vara sa Elisabeta. Ar fi minunat ca de acest Crăciun să reuşim în întâlnirile noastre aşa să vorbim, aşa să gesticulăm, aşa să ne exprimăm sentimentele, încât să se vadă că vrem să exprimăm ceva din Dumnezeul căruia i-am permis să se nască în noi înşine. Cunosc oameni care reuşesc acest lucru prin viaţa lor frumoasă şi virtuoasă, iar întâlnirea cu ei este de fiecare dată o exclamaţie de bucurie către Dumnezeu care se naşte în Betleem, dar şi în sufletul fiecărui om de bunăvoinţă. Ne aşteaptă întâlniri preţioase. Ne aşteaptă în primul rând marea întâlnire cu Pruncul. Doar reuşita acesteia din urmă determină reuşita celorlalte!

Neprihănita Zămislire

Toată frumoasă eşti Marie...

    De fiecare dată când îmi pun în gând să scriu despre Preacurata Cerului, mă confrunt cu greutatea de a începe, pentru că, oricum aş orândui gândurile şi reflecţiile, ele nu sunt parcă niciodată pe măsura celei căreia îi sunt dedicate sau despre care vorbesc. Nu ştiu dacă, după ce am parcurs cursul de mariologie (tratatul despre sfânta Fecioară Maria) în ultimul an de seminar, aş mai fi în stare să mai citesc încă un asemenea curs. Îmi pare că orice demers prea raţional asupra Mariei, este ca un atac la adresa ei, ca o pătrundere necuvenită în misteriul ei inefabil, şi asta tocmai prin încercarea de a-l explica, de a-l pune în concepte uzuale. N-aş vrea prin aceasta să las să se înţeleagă ideea că un tratat mariologic se constituie într-o asemenea incursiune în definitiv antimariană, ci să scot în evidenţă un alt lucru, şi anume că de Fecioara din Nazaret, Maria, ne apropiem mai degrabă cu inima decât cu mintea, mai degrabă cu ceea ce este artistic în noi, decât cu ceea ce e pragmatic şi material; mai degrabă cu cântarea decât cu simpla înşiruire de cuvinte. Cât de iubite şi cât de înălţătoare sunt cântecele mariane, poeziile, imnurile! Ce stări de contemplare nu induc ascultarea şi reproducerea lor! 

     Sărbătoarea de astăzi îmi trezeşte amintiri de demult, când eram ministrant şi slujeam la altar, cu privirea fixată clipe în şir pe ornatul preotului, de culoare azurie, pe care eram imprimat chipul Mariei. Nu-mi amintesc să fi înţeles din vreo predică de atunci care este conţinutul acestei sărbători, pentru că - şi acest lucru mi-l amintesc bine - nu prea eram atent la predici. Atâta ştiu că s-a pomenit o dată de sf. Bernadeta, fără să pricep de ce, deoarece comemorarea sfintei era în luna februarie. Însă, între timp am învăţat de ce. Acestei simple tinere din Lourdes îi apare Preafrumoasa Doamnă a Cerului şi nu găseşte să îi ofere o altă definiţie despre identitatea ei decât cea cuprinsă în următoarele cuvinte: Je suis l'Immaculée Conception. Să începi să speculezi şi să spui că această tânără simplă de la sat, căreia nu i se recunoştea o inteligenţă deosebită la şcoală, a transmis altora ceea ce învăţase ea despre Fecioara Maria sau citise în cărţi, şi nu ceea ce auzise direct din gura Doamnei cereşti, este semn de naivitate mentală sau de judecată afectată.

    Este atât de admirabil şi minunat că însăşi Fecioara Maria găseşte să spună despre sine aceste cuvinte simple, care exprimă de fapt miezul solemnităţii de astăzi. Maria din Nazaret, ca unică persoană din istorie care se bucură de un semenea privilegiu, a fost concepută fără pata păcatului strămoşesc, pentru ca fiinţa ei să fie toată umplută de har. Că asta înseamnă cuvintele pe care ea le-a rostit despre sine, nu am nicio îndoială. Că aş fi în stare să exprim exact şi să detaliez sensul, înţelegerea, chiar şi parţială, a acestui adevăr al ei, în privinţa asta nu numai că nu am nicio îndoială, ci, dimpotrivă, am cea mai mare certitudine că nu-mi este posibil şi că nu-mi va fi posibil nici de acum înainte. 

     Maria este una dintre noi, dar totuşi nu una la fel ca noi. La frumuseţea persoanei ei imaculate a lucrat Dumnezeu recurgând la o excepţie, la privarea de păcatul strămoşesc, pentru care noi ne bucurăm, cu care noi creştinii ne lăudăm şi datorită căreia noi îi aducem ei cele mai frumoase cântece şi rugăciuni.

     De Maria numquam satis! Despre Maria nu vom putea spune niciodată îndeajuns. Înţeleg această expresie a sfântului Bernard în sensul că, în cintea ei, spre lauda Maternităţii ei divine, a purităţii ei sufleteşti şi trupeşti, nu vom putea niciodată să terminăm rezervele de inspiraţie poetică, nu vom ajunge niciodată la ultima poezie, la ultimul cântec, la ultima creaţie muzicală, la ultima reprezentare iconică, la ultima împletire de rugăciune şi de cunună de slavă. În faţa ei, a capodoperei lui Dumnezeu, a fiicei predilecte a Tatălui, a Miresei Duhului Sfânt şi a Mamei Fiului lui Dumnezeu, vom sta ca în faţa unui nesecat izvor de frumuseţe, de candoare şi de inefabil; în faţa ei ne plecăm cu veneraţie filială frunţile şi o salutăm o dată, de două ori, de zece şi de nenumărate ori cu cuvintele solului ceresc: "Bucură-te, tu cea plină de har!"   

...şi prihană strămoşească nu este în tine!

              

Rozariul Mariei

Din nou cu Fecioara Maria

      Printre bijuteriile pe care le am și le port la mine, este una la îndemâna, pe mărimea și pe banii oricărui buzunar, iar numele acesteia este inconfundabil, melodios, monosemantic și simplu: rozariu. Ea stă acolo ascunsă, în întuneric, ferită de privirile suspicioase și de mințile predispuse la gânduri necuvenite ori vorbe inutile. E cu mine tot timpul și peste tot, nu doar când am întâlniri importante sau sărbători solemne, dar și când îmi îndeplinesc cele mai elementare și zilnice servicii, adică în banalul vieții mele. Ea stă discret în prezența mea, fără să o iau în fiecare clipă în seamă. Nu face pretenții la lucrurile cu care ar putea intra în contact și nu îmi cere anumite asortări sau potriviri vestimentare ca să poată să rămână cu mine. Culorile ei sunt toate, dispoziția perlelor sau a bobițelor care o compun este aceeași. Nu ține neapărat să fie făcută dintr-un material aparte, scump, costisitor, pentru că valoarea ei se arată abia atunci când degetele o parcurg cu finețe, iar buzele rostesc cu evlavie aceleași cuvinte pe care îngerul Gabriel le-a rostit în fața Fecioarei de la Nazaret, în prima parte, iar în a doua, cuvinte pe care Biserica le-a împletit în înțelepciunea ei cu veacuri în urmă, ca rugăciune către aceeași unică femeie, Fecioara Maria, și pe care împreună cu mine și în unire cu mine, le rostesc milioane și milioane de oameni.

     Simplitatea acestei bijuterii ce poartă un nume atât de frumos o găsesc atrăgătoare. Rozariul e al meu, e al atâtor oameni, dar e și al Mariei. Cu el mă prezint înaintea ei, știind că și ea s-a prezentat cu el în mână înaintea Bernadetei și a celor trei copilași de la Fatima. Gândul că port împreună cu Maria același obiect de podoabă mă îmbucură și îmi transmite o stare de încântare. Ce contează dacă nu e vedetă feminină de renume mondial în vogă? Și ce dacă nu are aprecierile cele mai înalte în lumea starurilor? Și ce dacă din partea unora e umplută de tot disprețul sau desconsiderarea? Între noi fie spus, mai mult decât orice contează ce a făcut Dumnezeu din ea și că...ne-a dăruit-o. Și eu, și mulți alții, dar îndeosebi Maria purtăm această frumoasă bijuterie spirituală. Rozariul pe care îl am la mine nu mă lasă să mă mândresc, pentru că nu stă în firea lui să sporească cumva frumusețea sau eleganța mea exterioară. El nu mă lasă nici să mă murdăresc cu tot felul de păcate, în măsura în care îmi prind degetele de el în rugăciune. În el nu sunt ascunse puteri magice, dar prin el îmi sunt dăruite puteri nebănuite pe care îmi este imposibil să le prevăd cu mintea mea. 

     Șiragul acesta de perle e extraordinar pentru câte poate să facă în sufletul oricărui om. E extraordinar pentru că nu are nimic senzațional. Astăzi senzaționalul este ceva cât se poate de ordinar. Parcurgerea lui îmi solicită răbdarea și mă antrenează în menținerea vieții și a aspirațiilor mele în sfera simplității. Cuvintele care curg împreună cu bobițele sunt departe de orice abstracție. Prin rostirea lor pătrund în felul simplu de viață al Fecioarei Maria. Și de ce ar trebui să caut să-mi complic viața? Repetarea acelorași cuvinte mă învață că viața e alcătuită din atâtea repetiții, că evenimentele majore sunt singulare, înaintea cărora și după care e aluatul obișnuit al vieții cu preocupările care revin în fiecare dimineață și cu care ne încheiem mereu zilele.
      Maria ne iubește și ține la noi nu doar când avem o față senină și iradiem de bucurie că am aplicat nu știu ce virtute. Ea rămâne lângă noi și când gustul vieții e unul amar și durerile ne năpădesc. Ea vrea să ne cuprindă cu tot spectrul de stări sufletești care umplu sufletul nostru. Cu noi vrea să fie în momentele de bucurie, de durere, de lumină și de slavă, oricum ar fi ele distribuite pe firul vieții noastre. În misterele de pe acest colier marian ne plasăm cu întreaga panoplie de simțiri, trăiri, decepții, împliniri şi suferințe. Ne bucurăm cu Maria când ne-o imaginăm în toată uimirea înaintea arhanghelului și ea se bucură cu noi când ne facem vestitorii lucrării lui Dumnezeu în noi sau în ceilalți; ne bucurăm să o contemplăm în celelalte mistere de bucurie. Ne doare s-o vedem suferind lângă Fiul ei și ne mângâie să știm că ne este alături în suferințele noastre. Ne luminăm s-o vedem la nunta din Cana, împreună cu Fiul ei, și în celelalte mistere de lumină, fizic sau în spirit; ne place s-o auzim spunându-ne la urechea sufletului: faceți tot ce vă va spune El! Ne luminăm ori de câte ori vin asupra noastră razele acestor mistere, îndeosebi cele ale transfigurării și ale euharistiei. Ne umplem de speranță când o vedem pe Maria în gloria cerească, în admirația îngerilor, încoronată, nutrind împreună cu ea dorul după cer.
     Și degetele noastre se mișcă ușor ușor pe colierul de roze, iar sufletul ni se plimbă suav prin viața lui Isus și a Mariei și prin cerul pe care cu toții îl așteptăm și spre care ne atrage rozariul ei, al Mamei nostre scumpe, ca un lanț presărat cu nenumărate haruri.

Mater dolorosa

 

 

Lacrimosa

 

 

 

     Pe vibraţiile mişcătoare ale acestei celebre lucrări muzicale, parte din Requiem-ul lui Mozart, îmi doresc să închei această zi, meditând la Fecioara îndurerată de pe Golgota, care ţine în braţele ei trupul neînsufleţit al Fiului ei preaiubit şi al Mântuitorului nostru, Isus Cristos. Exprim acest gând, astăzi, 15 septembrie, când Biserica o comemorează pe Sfânta Fecioara Maria, Îndurerată.  

 

 



 

Mai jos redau câteva poze cu biserica în care slujesc, închinată sfintei Fecioare Maria, Îndurerate.

Numele ei era...Maria!



        Sfântul Nume al Mariei

     "Versiunea greacă a Septuagintei redă Mirjam cu Mariam, Vulgata cu Maria. Semnificaţia numelui este necunoscută, dar mai ales pentru interesul faţă de numele Maicii lui Dumnezeu, dintotdeauna s-a căutat să i se dea un sens, oferind numeroase semnificaţii precum "cea iubită" sau "văzătoarea" sau "suverană", niciunul dintre acestea, însă, nefiind convingător la nivel filologic. Cu toată probabilitatea, avem de a face cu un nume semitic, chiar dacă s-ar căuta originea lui în egipteanul "mrj.t" - "cea iubită".

Pentru devoţiunea faţă de Fecioara Maria, un rol determinant îl are etimologia susţinută de Sf. Ieronim, potrivit căruia numele este compus din ebraicul "mar" (picătură) şi "jam" (mare), astfel încât el îl explică în latină prin Stilla maris, "picătură de mare". Mai târziu, printr-o greşeală de transcriere "stilla" (picătură) devine "stella" (stea), de unde vine şi salutul în imnul latin Ave, maris stella, documentat din secolul IX."

       Acest succint material l-am găsit pe site-ul www.pastoratie.ro şi cred că este binevenit oricărei culturi creştine minimale, având în vedere că numele Maria este cel mai răspândit nume între femei şi este preluat chiar şi de către unii bărbaţi pentru a arăta veneraţia şi iubirea lor pentru Sf. Fecioară Maria. Îmi vine acum în minte recent trecutul la cele veşnice a cardinalului Carlo Maria Martini. Dar mai cunoscut decât el este sfântul Ioan Maria Vianney, sau Alfons Maria de Liguori, sau Maximilian Maria Kolbe. Numele este frumos nu atât pentru etimologia pe care o are, ci mai mult pentru Femeia care l-a purtat. Evanghelistul Luca menţionează numele fecioarei din Nazaret la care este trimis solul cerului: "...iar numele fecioarei era Maria" (Lc. 1,27). Frecvent era numele şi în timpul lui Isus, pentru că amintea de sora lui Moise. Dacă între creştini este atât de des întâlnit, e pentru că el a fost purtat de Mama lui Isus.

       Parcă nu mai putem gândi că Născătoarei de Dumnezeu i s-ar potrivi un alt nume mai frumos decât acesta. Maria e Maria, şi alta ca ea nu poate fi. Nu contează ce înseamnă numele Maria, deoarece noi nu ne gândim câtuşi de puţin la semnificaţia numelui, ci la persoana femeii care s-a făcut purtătoarea Cuvântului Întrupat. De aceea, acest nume capătă prin persoana reală a celei care îl poartă o valoarea atât de mare, o sonoritate unică, o vibraţie aparte în rostire, mai ales în varianta românească. El nu este prea lung şi nici prea scurt, el nu conţine multe consoane. Cele trei vocale îi dau muzicalitate puternică şi expresivitate. Terminarea rostirii lui nu închide gura, ci o lasă deschisă exclamativ, admirativ, pentru că Maria este prilej de uimire continuă, înaintea căreia şi după care nu trebuie să se îngrămădească cuvintele, ci tăcerile rodnice.

    Este sfântul Nume al Mariei, astăzi, 12 septembrie, pentru că Maria l-a sfinţit din abundenţă, l-a făcut să răsune pe toate meridianele pământului. Oricât de mult s-ar repeta acest nume, nu aş ajunge să spun niciodată că e prea frecvent, că e exagerat, că devine neplăcut. El este minunat şi îl rostesc cu plăcere, bucurându-mă astăzi de toate acele persoane care îl poartă şi cerând de la Maria lumina, puritatea şi iubirea ei asupra lor.     

Naşterea Fecioarei Maria

E ziua ta, Marie!

E ziua ta, Marie! Nu pot să nu-ţi vorbesc,
Nu pot sta-n nepăsare, fără să-ţi împletesc,
Măcar un bucheţel de preţioase vorbe,
Pe care să le-aşez în rimă şi în strofe.

Cel fără de-nceputuri ce început ţi-a dat,
Cu Duhul Sfânt alături, priveşte ce-a creat.
Iar Fiul tău, Cuvântul ce încă-i neîntrupat,
Aşteaptă om să fie în sânu-ţi pur, curat.

Nu s-a pripit Treimea când fu să te creeze,
Ci a lăsat şi veacuri, şi oameni să vegheze.
Şi sfinţii tăi părinţi, ca pe o nestemată,
Te-au dobândit târziu, la vârstă nesperată.

Din ceruri, îngeri, toţi, cobor şi fac cunună,
Şi leagănu-nconjoară cu multă voie bună.
Se-ntrec în dezmierdare căci au sub ochi o floare
Din care va răsare un Soare-atât de mare.

Adun azi ce în mine e mai frumos şi scump,
Şi-naintând spre tine, în cântece irump.
Mi-ai fost dată şi mie, şi Mamă, şi Fecioară
Ce-i clipă amară-n viaţă, cu tine o să piară.

Si zilele trecând, cu tine lângă mine,
Mereu simţind în suflet şoptirile-ți divine,
S-aştept cu nerăbdare să vina clipa-n care
Să te admir în cer, să facem sărbătoare.

 

Luna Mariei

Încheiere

      

      Luna Mariei, a Reginei florilor, a Mamei noastre cereşti se încheie îndată. Mă simt învăluit de o anumită melancolie amestecată cu o mulţumire sufletească. Îi sunt recunoscător Mariei pentru tot ce a fost frumos în această lună, pentru orice zâmbet de care s-a bucurat sufletul meu, pentru orice parfum de floare, pentru toate clipele de rugăciune, pentru ploile răcoroase şi pentru razele călduroase ale soarelui, pentru clipele rodnice de tăcere şi pentru potrivitele cuvinte, pentru cântecul dezinteresat al păsărelelor, pentru minunăţia naturii, pentru jocul copiilor şi pentru iubirea oamenilor. Pe toate le cuprind în această clipă concluzivă într-un frumos buchet pe care cu un sentiment de veneraţie şi iubire filială îl aşez la picioarele Preacuratei. 

     Pornisem în această lună cu o rugăciune în care voiam să cuprind toată natura într-o mişcare dinamică şi plină de entuziasm, şi aşa împreună să pornim cu toţii spre altarul Mariei. Nu ştiu cât am reuşit de la acea primă zi a lunii mai şi până în ceasul acesta final să zăbovesc în faţa ei. Despărţirea de această lună nu înseamnă nicidecum despărţirea de Maria. Nu. Vom rămâne cu Maria.

 Cum să ne despărţim de cea care ne este preadulce Mamă?

 Cum să ne lipsim de gingaşele ei mângâieri spirituale?

 Cum să pierdem din ochi puritatea ei angelică?

 Cum să ne iasă din urechi tăcerea ei divină şi păstrătoare de mistere?

 Cum să suferim mai departe fără să ne ataşăm de ea, cea Îndurerată?

 Cum să simţim intervenţiile lui Dumnezeu în viaţa noastră, fără Cea căreia Cel Atotputernic i-a făcut lucruri mari?

 Cum să ne dezvoltăm simţul pentru artă, fără ca să avem în faţa ochilor capodopera creaţiei?

 Cum să învăţăm să păstrăm harul divin în noi, fără să privim la Cea plină de har?

 Cum să găsim putere să ne ridicăm din cea mai urâtă imoralitate, fără sprijinul mâinilor ei?

 Cum să simţim gustul paradisului încă de pe acest pământ, fără prezenţa ei iubitoare?

Fecioară Preacurată şi Mamă ocrotitoare, îţi mulţumim pentru tot ceea ce faci pentru noi şi din noi. Cuprinde-ne în braţele tale pe toţi şi fă ca împreună cu tine să parcurgem luna Inimii Preasfinte a Fiului tău şi celelalte luni pe care le mai are acest an, cu bucuria şi mândria că suntem copiii unei aşa minunate, scumpe, delicate şi iubitoare Mame. Amin.  

Cântare mariană

Fecioară curată

       Aş vrea să închei această zi propunând o frumoasă cântare bizantină închinată Maicii noastre cereşti. Cuvintele pe care le auzim sunt pline de laudă către cea ridicată mai presus de îngeri. Abundă imaginile frumoase pentru a arăta slava cerească, compania sfinţilor, cântarea îngerilor de care se bucură Fecioara curata. 

     Mi-a atras atenţie strofa următoare: Bucură-te roză de mai/ Şi floarea curăţiei/ Pe tine te lăudăm/ Bucură-te sfinţite Rai/ Sălaşul fecioriei/ Pe tine te fericim.    

       Cântarea poate părea lungă, ritmul repetitiv şi cuvintele multe. Dar ele pot si asumate şi respirate ca o proprie laudă mariană. De aceea, sugerez nu doar să fie ascultate, ci simţite cu inima, interiorizate. Precizez că versurile le-am luat de pe un site, respectând notaţia găsită acolo.
       Ne bucurăm încă de această frumoasă lună închinată Sfintei Fecioare Maria, luna mai!

     

Fecioara Maica Maria
Stapana Imparateasa
Pe tine te fericim

Curata fiica din Adam
Parfum de floare aleasa
Pe tine te fericim

Aleasa fiica de imparat
Fecioara nenuntita
Pe tine te fericim

Smerenia te-a ridicat
Si te-a facut slavita
Pe tine te fericim

Mai sus de ceruri te-ai suit
Prin nasterea straina
Pe tine te fericim

Pe heruvimi ai covarsit
In cinste si lumina
Pe tine te fericim

Si serafimii in zborul lor
La slava ta cu dor privesc
Pe tine te fericim

Arhanghelii si ceata lor
De frumusetea ta doresc
Pe tine te fericim

Cantarea heruvimilor
Spre tine se indreapta
Pe tine te fericim

Iar ceata serafimilor
In ode se desfata
Pe tine te fericim

Arhanghelii neincetat
Cu toate ostile ceresti
Pe tine te fericim

In dorul lor nesaturat
Din lauda nu se opresc
Pe tine te fericim

Esti bucuria cetelor
De ingeri laudata
Pe tine te fericim

Esti pacea si sfintitul dor
A sfintilor curata
Pe tine te fericim

Esti mangaierea tuturor
Ce tie se inchina
Pe tine te fericim

Esti Maica ortodocsilor
Si-a lor nadejde buna
Pe tine te fericim

A randuielilor ceresti
Stapana mult cantata
Pe tine te fericim

Esti si a celor pamantesti
Scapare intemeiata
Pe tine te fericim

Din aurorile ceresti
Faclie luminata
Pe tine te fericim

Si noua ne impartasesti
Lumina cea curata
Pe tine te fericim

Potir sfintit ce daruiesti
Izvor de nemurire
Pe tine te fericim

Adapa-ne pe noi cei rai
Cu vesnica-ti iubire
Pe tine te fericim

Si ne hraneste neincetat
Cu painea de viata
Pe tine te fericim

Ce dintru tine s-a luat
Fecioara prea curata
Pe tine te fericim

O, Maica fara de pacat
Balsam de mangaiere
Pe tine te fericim

Ne fi celor ce-am apucat
cararea spre Inviere
Pe tine te fericim

Fecioara Maica te avem
Liman de mantuire
Pe tine te fericim

Si bucurie si indemn
Si cale de suire
Pe tine te fericim

Bucura-te roza de mai
Si floarea curatiei
Pe tine te fericim

Bucura-te sfintite Rai
Salasul fecioriei
Pe tine te fericim

Mireasa sfanta al tau dor
Ne umple de iubire
Pe tine te fericim

Si ni se face tuturor
Urcus spre Imparatie
Pe tine te fericim

Fecioara, acoperamant
A lumii intregi Stapana
Pe tine te fericim

Pazeste al nostru sfant pamant
Si vatra si gradina
Pe tine te fericim

Si cu caldura te rugam
Stapana prea sfintita
Pe tine te fericim

Pazeste-ne, te imploram,
De-a celui rau ispita
Pe tine te fericim

Ne apara si te pazim
Si turn de aparare
Pe tine te fericim

Si calauza celora
Ce-n tine-si-au scapare
Pe tine te fericim

Si Imparatia lui Hristos
Ne-o da ca mostenire
Pe tine te fericim

Ca sa-ti aducem ca prinos
A noastra multumire
Pe tine te fericim

Si sa-ti cantam neincetat
Cantarea ta-n vecie
Pe tine te fericim

Cuvine-se cu adevarat
Sa te slavim Marie
Pe tine te fericïm

În faţa Fecioarei Maria!

Poezie

Regina cerului, roagă-te pentru noi!

La tine vin, Marie, la cine aş veni?

În luna asta verde, cu flori de iasomii

Să-ţi fac o rugăciune, să stau pe gânduri sfinte,

De tine s-au spus multe, şi tot mai sunt cuvinte.

În ochii tăi văd cerul, doar har şi îndurare,

Pe chipul tău cel candid, lumina ca din soare,

Iar mâinile-ţi întinse mă-mbie ca să vin

Să mă-nfăşori cu totul în nimbul tău divin.

Eşti fiica predilectă a Tatălui din cer

Mămica lui Isus eşti. Oh, ce adânc mister!

Mireasă eşti, Marie, a Duhului Preasfânt

Cu cine să te-asemăn şi cum să te mai cânt?

Imaculată floare, cu-atâta înzestrare,

Fecioară şi-nainte şi după Întrupare,

Cu trupul ridicată de îngeri sus în cer,

De jos, eu te contemplu, un simplu efemer.

Nu mă lăsa, Marie, în valea cea de vină,

Cu mine lumea-ntreagă te roagă şi suspină,

Ridică-mă la tine, în cerul unde eşti

Să simt, Marie scumpă, ce mult tu mă iubeşti.

Către Fecioara Maria!

       Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte oricând de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată.

(Rugăciune din Cartea de rugăciuni)

În cortul Mariei cu cei de la Iaşi

Întâlnire la Mariazell,

Bazilica Nașterii Maicii Domnului

      Această zi îmi rămâne în memorie pentru că poartă amprentă mariană. Am plecat şi eu, ieri 17 mai, în pelerinaj singur spre Mariazell, locul principal de pelerinaj marian din Austria pentru a o întâlni pe Fecioara Maria, dar nu singur, ci împreună cu grupul de pelerini veniţi de la Iaşi. A fost totul atât de concentrat şi intens, plăcut și îmbietor. Am salutat chipuri dragi și oameni de bunăvoință. M-am bucurat să-i revăd pe pr. paroh al Catedralei din Iași, Iosif Dorcu, pe pr. Alois Fechet, pr. Vasile Petrișor; să salut persoane dragi de la Iași și altele alăturate lor din Satu Mare, de la Sibiu. Împreună formam o unitate în jurul Preacuratei.

       Cuvintele din titlu nu le-am pus la întâmplare. Mariazell înseamnă de fapt cortul Mariei, aşa cum mi-a spus un călugăr de acolo, dar şi încăpere rudimentară în care iniţial a stat statuia.  În intimitatea Maicii Domnului ne-am strâns și noi astăzi pentru a celebra sfânta Liturghie, pentru a-i cânta și a o încânta. Pentru a arăta apartenența noastră comună, domnul Emil, așa cum se vede în imagini, s-a făcut purtătorul steagului național. Am pășit în curtea bazilicii intonând cântări. Așa am înaintat până în fața altarului unde este statuia Maicii Domnului, o statuie veche din secolul XII. Acolo am stat în rugăciune tăcută înaintea Celei care mijlocește har. A urmat sfânta Liturghie, după care alte clipe petrecute în bazilică.

      Survolând peste veacurile de istorie creștină a acestei localități, nu poți decât să te minunez de lucrarea pe care Sfânta Fecioară o face pentru oameni și între oameni. Mariazell-ul a fost inițial o bisericuță. Statuia a fost purtată de un preot dintr-o localitată învecinată. Acesta, în drumul lui spre Mariazell, conform unei tradiții, a așezat-o într-un cort, de aici derivându-i și numele: Mariazell. În secolul al XIV-lea s-a construit o biserică gotică cu turnul alb, actualmente în mijloc. Între anii 1644-1683 s-au construit celelalte doua turnuri laterale în stil baroc. Altarul harului (Gnadenaltar), unde este statuia Maicii Domnului, a rămas în mijlocul bazilicii. În anul 1907, biserica a fost ridicată la rangul de basilica minor. O renovare recentă (1992-2007) o redă în toată splendoarea și claritatea culorilor, a reprezentărilor picturale și a altarelor principale și secundare din interiorul ei.

     Biserica are șapte clopote, primind fiecare dintre ele nume de sfinți, cum ar fi Benedict, Rupert, Florian. Primul este denumit clopotul Cristos-Rege. Sunetele sunt fixate pe diferite tonalități și pentru diferite momente ale zilei și în funcție de sărbători. În bazilică sunt patru orgi. Orga pricipală este în spatele bazilicii (imaginea de jos). Realizarea și înveșmântarea ei cu forme și motive în stil baroc a fost finalizată în anul 1739.

    Locul principal din bazilică este desigur Altarul harului, care adăpostește statuia Maicii Domnului. În anul 2008, când bazilica a aniversat 850 de existență, Madona a primit din partea papei Benedict al XVI-lea trandafirul de aur, o distincție specială. În fața acestei statui de 48 cm, mereu înveșmântată în funcție de culorile liturgice, îngenunchează în fiecare an, în sezonul deschis pelerinajelor peste 1 milion de pelerini din întreaga lume.  

Mariazell-lul este un sat aflat într-o zonă muntoasă, în care poți să inspiri aer curat, să te bucuri de natură virgină. Acest lucru îți facilitează înălțarea minții spre Dumnezeu și contemplarea chipului Fecioarei Maria. Bazilica în interior e plină de reprezentări picturale și te invită să îți ridici ochii spre cer și să accepți milostivirea lui Dumnezeu care vine spre tine prin mijlocirea Preacuratei.  

M-am bucurat personal să petrec câteva clipe de rugăciune cu cei veniți de acasă, să cânt împreună cu ei și să celebrăm jertfa euharistică. Vârstele sunt diferite, ocupațiile variate, însă aceeași conștiință, și anume că toți sunt copiii aceleași Mame cerești. Pelerinajul lor continuă și următoarele zile. Eu le doresc zile umplute de iubirea și ocrotirea Macii Domnului.