sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Dorit Mesie, vino! A venit Adventul





     A început Adventul! Ne pregătim pentru sărbătoarea Naşterii lui Isus. Ne însoţeşte din nou coroana cu cele patru lumânări în săptămânile dinaintea Crăciunului. În forme melodice variate creştinii de pretudindeni cântă acelaşi mesaj: Dorit Mesie, vino! Îl aşteptăm pe Isus, rememorând istoria naşterii lui la Betleem şi meditând asupra celei de-a doua veniri a lui în slavă. Existenţa noastră stă între aceste două veniri, oferindu-şi bucuria anuală a sărbătoririi liturgice a Întrupării lui Isus între oameni. Nu avem, cred, nimic mai frumos pe parcursul întregului an, nimic mai fermecător şi minunat decât Crăciunul. În fiecare an ascultăm aceleaşi texte, ne binedispunem cu aceleaşi colinde, ne desfătăm ochii în faţa atâtor luminiţe şi decoraţii, ne lăsăm încântate inimile de glasurile pure ale copiilor care cântă naşterea Domnului. 

   Avem nevoie de Advent, de lumina lumânărilor, de colinde, de pregătirea spirituală ca să ne fie mai uşor să credem, ca să ne introducem mai lesne în lumea misterioasă a lui Dumnezeu, a celor cu care a găsit înţelept să colaboreze pentru mântuirea noastra. Mă gândesc aici la fecioara Maria şi la puritatea ei inexprimabilă, la Ioan Botezătorul şi la grandilocvenţa mesajului său, la sfântul Iosif şi la timiditatea pe care a simţit-o înaintea evenimentelor pe care nu era în măsură să le controleze. Trăiesc cu sentimentul că mi se deschide în faţă un drum care se termină abia în faţa ieslei. El trebuie parcurs bine, cu vigilenţă, cu examinare spirituală, cu acţiuni a căror roade să se răsfrângă asupra celorlalţi. Am şansa să mă gândesc la păcatele comise, de care Isus vrea să mă mântuiască, să meditez asupra acelor atitudini care abia mă fac suportabil în ochii celorlalţi, să mă străduiesc să compensez greşelile mele de omisiune cu gesturi simple, de caritate, făcute în aşa fel încât numai ochii lui Dumnezeu să mă surprindă. Toate aceste lucruri merită făcute, ca să îmi fie mai uşor să cred ca nu sunt al acestei lumi şi nu trăiesc doar pentru ea, că existenţa mea se împlineşte în Dumnezeu. Ele merită făcute pentru că e Isus cel care vine, pentră că el e doritul Mesia. 
    Ce bucurii interioare e dispus Dumnezeu să ne ofere! Ce simţire profundă a prezenţei lui putem să experimentăm cu inimile noastre slabe şi intinate! Nu trebuie să urcăm până la cer pentru asta, se îndură Dumnezeu şi coboară până la noi în Isus!   

miercuri, 2 noiembrie 2016

...să se odihnească în pace. Amin.





     Îi comemorăm astăzi pe credincioşii răposaţi. Ei au plecat dintre noi cu semnul credinţei şi dorm somnul păcii. Avându-i pe ei în amintire, ne gândim inevitabil la propria moarte, la inexorabila despărţitură dintre viaţa de aici şi cea de dincolo. Reflecţia asupra morţii sporeşte calitatea vieţii prezente. Multe lucruri cu valoare terestră se relativizează masiv, iar zbuciumul şi încordarea pentru atâtea lucruri cotidiene devine infim şi nesemnificativ. Întrebarea cu privire la cât de apt de veşnicie eşti în momentul de faţă poate fi cotropitoare. Cei de care suntem nevoiţi să ne despărţim sunt cu timpul tot mai mulţi. Însă de ei ne apropiem tot mai mult cu fiecare nouă zi. 
      La fel ca toţi credincioşii în care speranţa în viaţa veşnică şi în înviere este vie, mi-am acordat clipe de linişte, nu în altă parte decât în cimitir, pentru a-i aduna în rugăciune pe toţi cei dragi. E binefăcătoare atât liniştea cu care te petreci printre morminte cât mai ales gândurile care rodesc din ea. Cel care este Învierea şi Viaţa să-i facă părtaşi pe toţi de fericirile cereşti. Amin

(pozle de mai jos sunt din cimitirul parohial, Weiz)