Adventul a sosit. Am început aşteptarea venirii lui Isus. Ne dăm timp pentru asta! În fiecare biserică catolică se poate vedea la altar o coroană de Advent, la care arde prima lumânare. Poate deja aţi auzit intonat cântecul "Voi ceruri vă-nduraţi" sau mai vechiul "Rorate". Acesta din urma exprimă dorinţa atât de adâncă a oricărui creştin ca cerul să răspundă implorărilor şi să-l trimită pe Cel Drept, pe Mântuitorul.
În Advent poate avem multe aşteptări: să primim un cadou care să ne folosească; să se întoarcă cineva drag de departe; să redobândim linişte la locul de muncă; să înceteze un conflict pe care-l purtăm cu cineva de ani de zile etc. Aşteptarea cea mai de seamă rămâne aceea a lui Isus.
Poate sunt binevenite întrebările: Ce anume trebuie să fac mai puţin, ca să se vadă că aştept în sufletul meu pe cineva? La ce renunţări ar trebui să mă gândesc aşa încât să nu renunţ la aşteptarea mea principală?
În cea mai întunecată perioadă a anului vin spre noi luminile fragile ale lumânărilor. Dar şi multele luminiţe care înfrumuseţează atmosfera rece şi obscură de afară! Poate trebuie să aprindem în unele părţi ale sufletului lumini care de mult nu mai ard.
Doresc fiecăruia un Advent cu lumini crescânde în suflet, cu gânduri paşnice, cu realizări nu neapărat mari sau remarcabile, ci bune în ciuda micimii lor; cu sentimentul de împăcare cu tot ceea ce umple mediul nostru de viaţă, cu încredinţarea că Domnul vine spre noi oricât de pronunţate ne sunt mizeriile lăuntrice.
Imi doresc un Advent cu trăiri spirituale în fiecare zi, pe care să ni le căutăm noi, pe care să ni le dea şi Cerul de la care avem până la urmă cele mai mari aşteptări.
