Minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor și reacția de uimire a mulțimii îmi amitește de marele Inchizitor al lui Dostoievski. Isus, în ficțiunea romanului "Fraţii Karamazov", coboară din nou pe pământ, în Spania veacului al 15-lea şi este acuzat de faptul că n-a știut să câştige şi să mențină mulțimile de partea lui. Printre altele, i se reproșează că, în loc să le dea oamenilor mereu pâinea cea de toate zilele pentru trup, el a preferat să-i învețe cum să fie liberi, cum să trăiască desprinşi de încătuşările materialiste şi lumeşti. Însă pentru ei, libertatea este ceva greu realizabili pentru că din natura lor sunt bicisnici și îndărătnici. Cum de n-a înţeles Isus acest lucru? Îi era doar la îndemână să înmulţească la nesfârşit pâinile şi peştii şi astfel să rezolve problema existenţială a milioane de oameni: hrana trupească. Capitolul cu marele Inchizitor, pentru densitatea temelor pe care le abordează, îmi pare mie că dă mai mult de gândit decât celelalte sute de pagini ale romanului dostoievskian. Chiar! Şi-ar putea spune unii. Ar fi fost mult mai bine, mai simplu de trăit să-ţi pice hrana "din cer". Un asemenea mod de a gândi însă ar putea fi, sub anumite aspecte, o jignire la adresa lui Isus. Adică să fi venit el la noi exclusiv pentru interesele stomacului nostru?!? Să nu fi avut el o altă misiune decât cea de distribuitor de alimente? Nu e asta o reducţiune inacceptabilă? Nu avem noi ca sursă de înalte trăiri spirituale, sufletul din noi, sentimentele noastre nobile, iubirea pe care ne-o comunicăm, arta de atâtea feluri?
Evanghelistul Ioan arată că Isus a venit între oameni pentru mult mai mult decât înmulțirea pâinilor. Pentru ceva ce nu ne-ar fi trecut niciodată prin minte, ori cât de iluminați ne arătăm noi din când în când: el însuși să ni se dea ca hrană. Numai de-am recunoaşte asta! Oamenii de atunci, beneficiarii înmulțirii era prea focalizați pe nevoile trupului lor. Și cei de-atunci, și cei de astăzi. Și evanghelistul notează un lucru demn de reflecție. ei și-au pus în gând să-l ia pe Isus cu forța și să-l facă rege. Rege îl voiau! Întruchipa idealul unui asemenea statut. De la el ar fi venit continuu mâncarea cea de toate zilele. În sfârșit, puteau să fie eliberați de o asemenea povară. Și Isus? El bate în retragere. Se duce pe un munte singur. Nici măcar cu ucenicii. Și aceștia simpatizau cu planul oamenilor. Cum de n-a profitat Isus de acest ceas de glorie? De atașamentul mulțimii? Cum să se retragă din fața oamenilor? El s-a retras pentru că a simțit eroarea masivă de judecată a oamenilor în privința lui. Nu doar pentru a da mâncare a venit pe pământ. Ar fi prea puțin, mult prea puțin pentru Fiul lui Dumnezeu. Cererea de la "Tatăl nostru": Pâinea noastră cea de toată zilele, nu este prima în rândul celor şapte. Ea urmează altora cu prioritate mult mai mare. Însă în mintea noastră, în purtarea noastră, problema pâinii ocupă primul loc. Spre nebinele nostru! Ar trebui să respectăm ordinea şi să sfinţim întâi de toate numele lui Dumnezeu, să ne dorim Împărăţia sa, să facem voia sa.
Isus n-a fost înţeles de oamenii timpului său. Reclamă aceeaşi neînţelegere şi la adresa oamenilor timpului nostru? A noastră? De ce ni-l dorim pe Isus? Poate de prea multe ori doar pentru nevoile stricte ale trupului nostru. E bine şi asta, însă nu ar trebui să uităm că oferta lui nu se epuizează aici. În următoarele duminici vom afla cum vrea să-l receptăm şi să-l înţelegem, şi ce este dispus să ne ofere mereu, fără saturaţie, în ciuda faptului că de atâtea ori suntem nişte nevrednici şi îndărătnici.
