joi, 31 decembrie 2020

 


Plugușor 2021

Aho, aho, surori și frați,

De aproape sau plecați,

Cu mască sau distanțați,

Luați loc, v-acomodați

Și urarea mi-ascultați.

Am scris-o la repezeală

Rima nu e ideală,

Mai scăpând câte-o greșeală,

N-o să-mi cereți socoteală.

Papa-i, da, infailibil

Eu, în schimb, un corigibil

Dornic să vă-mpărtășesc

Gând frumos și creștinesc

Un cuvânt, chiar un îndemn

Într-un stil frumos, solemn

Frunțile să descrețească

Chipurile să zâmbească.

Pregătiți-vă nițel

Și sunați din clopoțel

Să audă și vecinii

Românii, ca și străinii

Și să strige tare toții

Și bunicii, și nepoții

Să strige imunizații,

Testații și virusații

Cu distanța cuvenită:

infectarea nu-i dorită!

Mânați, măăăi, hăăăi, hăăăi!!!

 

Ne-a durut în acest an

Ce-a plecat de la Wuchan

Am râs noi, ne-am amuzat,

Până când ne-am izolat

Și-a fost stare de urgență

Luni întregi de penitență

Stăteam toți neputincioși

Și cu mască, și fricoși

Nici nu ne trecea prin minte

Cu ceva timp înainte

Că vom avea pandemie

Globală epidemie

C-ar dori să stea în noi

Chiar virusul Sars-CoV 2

Restricții s-au decretat

Nunțile s-au amânat

Elevii acas-au stat

Și online au învățat.

Nu vă spun ce ne-a durut

Un coșmar parc-am avut

Și tristețe de mormânt

Să-ncuiem lăcașul sfânt

Să nu intre nimenea

Pe Cristos a-l lăuda

În templu, în casa sa

Unde-n Pâine e prezent

Cu noi toți condescendent

Unde, când stăm adunați

Ne simțim cu toții frați

Creștini vrednici, botezați.

Nu ne trecea nici prin vis

Că nu ne va fi permis

Paștele să-l celebrăm

Și-nvierea s-o cântăm.

Ea, frumoasa catedrală

Fost-a o-ncăpere goală

Lumânările pe bănci

Au avut efecte-adânci

Au fost ca locțiitoare

Pentru lumea-n sărbătoare

Pentru cei fizic absenți

Dar cu spiritul prezenți

Care din a lor căsuță

Au făcut bisericuță

Ei dorind acum să fie

Toți o lumânare vie

Pe Domnul cel nepătruns

Nu-l slăvim nicicând de ajuns

Planul lui nu-l înțelegem

Pe el însă îl alegem

Când totu-i misterios

Și lumea parcă-i pe dos

Când răul ne invadează

Sănătatea ne-afectează

Când ne pasc doar tulburări

Și ne-asaltă întrebări

Despre grija cea cerească

Sau iubirea părintească,

A Tăticului din cer.

Ce rămâne un mister.

Noi pe el ne bizuim

Când ne-e bine, când bolim

Ce vă spun nu-i utopie

În el avem terapie

Strigăt să facem de fel

Să se-audă sus în cer

Să sunăm din fluierași

Să-i trezim pe îngerași,

Mânați, măăi, hăăăi, hăăi!

 

Am ajuns la ceas final

Anul nu a fost regal

Sincer, nici catastrofal

Nu am gând să țin discurs

Pe lunile ce s-au scurs

O spun nedisimulat,

Și roade s-au adunat,

Am putut să ne rugăm

Virusul să-l înfruntăm

Slujbe iar am celebrat

Și spovezi am ascultat

Omilii ținut-am noi

Dar nu la pereții goi

Distanța am respectat

Mască mereu am purtat

Am avut și eu Covid

N-am intrat de asta-n vid

Febra nu m-a ocolit

Ceva nopți m-am smiorcăit

Am fost chiar un „nesimțit”

La gust și la mirosit

Domnului îi mulțumesc

Și în taină îi șoptesc

Să ne aibă-n grija sa

Azi, mâine și pururea

Să fim bine-orientați

În speranță ancorați

Să fim toții circumspecți

Altruiști, și nu inepți

Credință de fier ne fie

Mai ales în pandemie

Veritabilă iubirea,

Că în ea e fericirea,

Iar frica cea de moarte

Stea de noi cât mai departe

Să fim plini de-ncredințarea

Că la Domnul e scăparea

Din viruși, din infectare

Și din orice izolare

Frunză verde, sălcioară

Zurgălăi să sune iară

Să audă-ntreaga țară

Să răsune veselie

De-aici, din episcopie,

Mânați, măăi, hăăi, hăăi!

 

Mă grăbesc a încheia

„Scurta” urătura-mea

Domnul sfânt să vă susțină

Sănătoși să vă mențină

Credința vă fie clară

Când sunt umbre ea declară

Că Domnul și-atuncea vine

Când sunt lacrimi și suspine

El n-alungă încercarea

Ci susține înfruntarea.

Lui cu toți ne-ncredințăm

Slabi cum suntem, îl rugăm

Să ne facă rezistenți

În virtute persistenți

  lucrăm doar cu folos

Și cu gust, și cu miros

Să fim distanți de păcat

Și de tot ce-i necurat

Să avem cărare dreaptă

Minte sănătoasă, coaptă

Și Duh Sfânt mereu în noi

Când ne zbatem în nevoi

Frunză verde de alune

Să dospiți de-nțelepciune

Frunză verde-n bătătură

Și-am pus punct la urătură

Mânați, măăăi, hăăi, hăăi!!!

La anul și la mulți ani!


duminică, 8 decembrie 2019

A doua duminică de Advent



Ceea ce am reţinut după ascultarea lecturilor de la sfânta Liturghie şi mi-a rămas mai clar în minte a fost cuvântul lui Ioan Botezătorul: "Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui." De fapt, e un îndemn puternic, o strigare nu tocmai duioasă, dacă se observă felul în care e descris Ioan şi  mesajele care urmează acestui gând. 

Să conteze atât de mult mesajul pe care-l articulează un contemporan al lui Isus? Ce pregătirea pretindea atunci Ioan şi ce pregătire ar trebui să avem noi, modernii? Se aplică aceeaşi reţetă? În acest punct, subiectivismul e aproape recomandat. Însă nişte repere cât de cât generale tot sunt binevenite. 

În activismul frenetic în care ne zbatem - şi aici sunt prinşi destul de mulţi - e poate salutar ca cineva să ne spună să ne mai decuplăm şi să ne căutăm liniştile noastre. Probabil Botezătorul ne-ar spune să fim mai pasivi cu unele lucruri, să lăsăm timp gândurilor bune să se instaureze mai mult în noi, fără să le impunem secunde de prezenţă, că noi trebuie să trecem la alte şi alte gânduri. 

Calea Domnului poate că e mai întâi calea pe care o fac spre mine însumi, într-o autoreflecţie din care să văd limpede unde-l aşez pe Domnul în viaţa mea sau unde îl reaşez cu mai multă consideraţie şi respect. 

Vom ajunge să recunoaştem că rapiditatea ameţitoare a tehnologiei, a acţiunilor şi a aplicaţiilor care nu vor să rateze nicio secundă de timp pentru a satisface o cerere, o nevoie nu va fi niciodată ritmul 
de funcţionare a sufletul nostru. 

Dumnezeu nu ne repezeşte, nici când ne cere, nici când ne oferă. Iar răbdarea lui ne scoate de multe ori din toate precipitările noastre.

Pregătiti calea Domnului! Cum să o pregătim? În multe feluri. Oricum ar fi, numai nu în agitaţia şi iluzia de a trebui să întreprindem o mulţime de lucruri!   

sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Din nou Advent...




Adventul a sosit. Am început aşteptarea venirii lui Isus. Ne dăm timp pentru asta!  În fiecare biserică catolică se poate vedea la altar o coroană de Advent, la care arde prima lumânare. Poate deja aţi auzit intonat cântecul "Voi ceruri vă-nduraţi" sau mai vechiul "Rorate". Acesta din urma exprimă dorinţa atât de adâncă a oricărui creştin ca cerul să răspundă implorărilor şi să-l trimită pe Cel Drept, pe Mântuitorul.

În Advent poate avem multe aşteptări: să primim un cadou care să ne folosească; să se întoarcă cineva drag de departe; să redobândim linişte la locul de muncă; să înceteze un conflict pe care-l purtăm cu cineva de ani de zile etc. Aşteptarea cea mai de seamă rămâne aceea a lui Isus. 

Poate sunt binevenite întrebările: Ce anume trebuie să fac mai puţin, ca să se vadă că aştept în sufletul meu pe cineva? La ce renunţări ar trebui să mă gândesc aşa încât să nu renunţ la aşteptarea mea principală? 

În cea mai întunecată perioadă a anului vin spre noi luminile fragile ale lumânărilor. Dar şi multele luminiţe care înfrumuseţează atmosfera rece şi obscură de afară! Poate trebuie să aprindem în unele părţi ale sufletului lumini care de mult nu mai ard.

Doresc fiecăruia un Advent cu lumini crescânde în suflet, cu gânduri paşnice, cu realizări nu neapărat mari sau remarcabile, ci bune în ciuda micimii lor; cu sentimentul de împăcare cu tot ceea ce umple mediul nostru de viaţă, cu încredinţarea că Domnul vine spre noi oricât de pronunţate ne sunt mizeriile lăuntrice. 

Imi doresc un Advent cu trăiri spirituale în fiecare zi, pe care să ni le căutăm noi, pe care să ni le dea şi Cerul de la care avem până la urmă cele mai mari aşteptări. 
 

luni, 31 decembrie 2018

Pluguşor 2018




Urătură

Aho, aho surori şi fraţi
Luaţi loc, vă relaxaţi
Şi urarea-mi lecturaţi
E scrisă la repezeală
Nu-i făcută cu migală
Dar e toată cordială.
Mulţumire lui Isus
Asta, da, trebuie spus
Petru graţia primită
Pentru munca cea cinstită
Pentru clipele senine
Dar şi cele cu suspine
Pentru buna-ncurajare
Cât şi pentru-apostrofare
Pentru virtutea răbdării
Sau balsamul împăcării
Pentru buna-cuviinţă
Şi fuga de rea-credinţă
Domnul fie lăudat
Mult de tot, nemăsurat
Pentru cele ce a dat
Şi pentru ce-a refuzat
Că se ştie, hai reţine!
Că răul ce nu-mi convine
E la El un mare bine
Foarte verde-nbătătură
Dau o palmă-ntastatură
Şi vă zoresc la strigare
Să se-audă până-n zare
Dincolo chiar de hotare
Să se-audă clopoţei
Făr-a speria căţei
Mânaţi măi, hăăi, hăăăi!

N-am lucrat mereu cu spor
Mă scuzaţi, dar nu-s motor
Ba am irosit şi timp
Îmi bat pieptul, nu vă mint
Am greşit la redactare
Ce am dat la publicare
Nu am scris mereu atent
Că n-am minte de docent
Articole, meditaţii
M-au costat şi transpiraţii
Că vedeţi, nu-s inspirat
Osul mi-l pun la lucrat
Şi mintea ca să trudească
Nu în dodii să vorbească
Domnul fie lăudat
Zic mersi de rezultat
Nu-mi doresc în viitor
Apetit de scriitor
Ci doar să lucrez cu spor
Ca ţăranul pe ogor
Să îmi văd de treaba mea
Şi s-o fac ca nimenea
Să fiu niţeluş mai prompt
Nu cu-ntârzieri de tont
Să muncesc cu dăruire
Fără murmur şi cârtire
Să ajut unde-s chemat
Fără nici un ezitat
Şi când ziua se înclină
Eu să cer de sus lumină
Şi în rugă transparenţă
Şi-n tăcere consistenţă
Chiar de-i greu, să zic aşa:
„Facă-se doar voia ta!”
Frunză verde de cicoare
Mă cuprinde o mirare
Linişte-i în bătătură
Este asta urătură?
Hai să ridicăm dar glasul
Ba să mai săltăm şi pasul
Şi să chiuim cu toţii
S-audă cei cu emoţii
Şi deştepţii şi netoţii
Mănaţi măi, hăăi, hăăăi!

Anul care este nou
Să-l primim ca pe-un cadou
Timpul dat în folosinţă
Să-l trăim cu iscusinţă
Nu în ritm sec, monoton
Cu o viaţă ca-n balon
Egoistă, sufocantă
Tuturora iritantă
Să avem relaţii bune
Nu doar cu cei cu renume
Să ţinem la modestie
Şi la tot ce-i armonie
Să ne ţinem gura-nchisă
Când vorbirea nu-i permisă
Şi când ştim că ea, tăcerea
Mai dulce e decât mierea
Să ne placă să zâmbim
Şi când viaţa-i de pelin
Să ţinem la ce-i valoare
Şi s-o căutăm cu-ardoare
Când ne-apasă suferinţa
Leac ne fie, ea, credinţa
Iubirea, prin excelenţă
Să aibă omniprezenţă
Şi de suntem tulburaţi
Ba pleoştiţi, ba ofticaţi
Să ne lăsăm infuzaţi
Cu speranţă vindecaţi
Peste griji, peste decepţii
Peste falsele concepţii
Ce poate ne-au afectat
Ne-au rănit, ne-au ofensat
Şi în tot ce vom trăi,
Domnului îi vom sluji
Şi crucea ne-o vom purta
Că-i uşoară sau e grea
Frunze verde de alun
Aş vrea tare să vă spun
Că urarea nu-i mai multă
Nici mai mare, nici mai cultă
Nu-i acasă ticluită
La Viena-i încropită
Aici, cât mi-e cu putinţă
Sunt cu-n frate-n suferinţă
Şi cred că Domnul e mare
Şi-i aduce vindecare
Foaie verde de goldani
Vă spun sincer „La mulţi ani!”

Pr. Cristian Diac













duminică, 2 decembrie 2018

A venit Adventul!





Arde prima lumânare...


     
   Am aprins în această seară prima lumânare de la coroana Adventului, numită şi lumânarea Profetului. Păşim în farmecul spiritual al acestui minunat timp dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului. Mă bucur să văd pâlpâirea blândă a acestei lumânări şi lumina pe care o emană în camera mea. Lumina ei nu este ca acea a becului sau a neonului: rece, uniformă, statică, ci una plâpâindă, discretă, liniştită, tandră. Ea mă cheamă în apropierea ei pentru a-mi lumina faţa şi a mă încălzi. În preajma ei, încerc să văd care este mesajul pe care mi-l aşază uşor pe inimă în această primă duminică a Adventului. Împreună cu Profetul, în care văd sinteza tuturor profeţilor şi a profeţiilor lor, mă pun în aşteptarea Mântuitorului. Nu cer să fiu deja iradiat de lumină. Mă mulţumesc acum cu o singură lumânare arzândă. În mine vreau să trezesc aşteptarea dintru începuturi a celui care vine să mă răscumpere de păcat, şi privirea atentă asupra timpului umplut de atâtea obscurităţi dinanitea venirii lui pe pământ. În lumina săracă, dar cu neputinţă de neglijat a primei lumânări, încerc să pun în prim planul conştiinţei mele umbrele sufletului meu, slăbiciunile care sunt parte din mine şi cu care mă însoţesc în această viaţă; să-mi accept părţile obscure. Lumânarea profetului îmi spune că trebuie să trezesc în mine speranţa că Dumnezeu se va folosi într-un fel sau altul şi de aceste umbre ale interiorului meu şi le va aduce în raza luminii sale purificatoare. Lumânarea profetului mă învaţă că în viaţă trebuie să mă mulţumesc şi cu puţin, că nu există doar zile complet luminate, că încrederea mea în Dumnezeu ar putea să diminueze mult în ceasul greu suportabil al încercărilor, dar că nu are voie să se întrerupă, să se stingă cu totul nici chiar când misterul semiobscurului este atât de copleşitor.
    Mă alătur creştinilor de pe toate meridianele pământului şi celor care îmi citesc rândurile, în aşteptarea activă, dar nu agitată, a Celui care vine la noi. Încep acest timp binecuvântat al Adventului cu dorinţa de a căuta să-mi educ simţurile şi vederea ochilor. Îmi dau seama că în acest timp fermecător îmi sunt solicitaţi foarte mult ochii. Sunt atâtea luminiţe care vor să fie văzute şi admirate. Dar nu am voie să uit, mai ales în această perioadă de persistenţă a întunericului, că ochii mei sunt solicitaţi să vadă: să vadă esenţialul, să vadă lumina, oricât de mică ar fi ea într-un om sau altul.  
Advent binecuvântat tuturor!