Maria şi Elisabeta

O întâlnire celebră

     Celebritatea şi notorietatea întâlnirii celor două femei: Maria şi Elisabeta,  poate fi greu egalată de alte întâlniri feminine înregistrate în istoria noastră. Iar sf. Luca, ca un bun posesor al artei de a povesti, reproduce memorabilele cuvinte care au ţesut dialogul dintre aceste două mari figuri feminine ale Noului Testament. Faţă în faţă stau două exponente ale genului feminin pe care le deosebeşte mult numărul anilor, măsura harului (Maria este plină de har!), experienţa vieţii, dar şi ocara resimţită din partea oamenilor, pe de o parte pentru mult întârziata maternitate, iar pe de altă parte, pentru prematura maternitate (Iosif se gândeşte s-o lase în ascuns, deoarece Maria era doar logodită cu el, nu şi căsătorită). Pe aceste două femei sfinte le uneşte faptul că ambele în mod extraordinar au rămas însărcinate, la vestea aceluiaşi înger Gabriel.

    Evanghelia acestei duminici le dă prilejul bărbaţilor să tacă şi să contemple frumuseţea cuvintelor rostite de Maria şi Elisabeta. Prilejul acesta nu ar însemna altceva decât o imitare a bărbaţilor acestora : Iosif şi Zaharia. Şi ei tac. Zaharia tace pentru că a fost penalizat de înger pentru îndoiala lui legată de Elisabeta. Iosif este prin excelenţă un om al tăcerii, unul care tace şi face. Pe fondul acestor tăceri bărbăteşti, cuvintele celor două femei sunt pline de frumuseţe, de rugăciune, de contemplaţie. Rostirea Mariei îndeosebi este atât de impresionantă încât Biserica cere ca la recitarea Vesperelor, să fie rostită în fiecare seară.

    Întâlnirea acestor mari femei, acum în preajma sărbătorii Naşterii Pruncului Isus, vrea să ne înveţe maniera în care să ne concepem multele întâlniri care marchează următoarele zile festive. Acolo unde o întâlnire este reuşită, Dumnezeu se lasă cunoscut. Acesta e un adevăr indiscutabil. Crăciunul este un mister de întâlnire cu Dumnezeu, dar şi cu oamenii. Ca o întâlnire să fie reuşită, trebuie să aibă loc la acelaşi nivel, nu de vârstă sau de profesie, ci de stare sufletească, de dispoziţie spirituală, iar reglarea nivelului se face prin umilinţă. Aroganţa, superioritatea sunt neplăcute, iar prezenţa lor alungă simţirea lui Dumnezeu. Ca să se întâlnească cu noi, Dumnezeu a coborât la nivelul nostru. Nu ne place când invitaţii noştri sau partenerii de întâlnire se afişează cu superioritate, cu aere cosmice, picurând câte o vocabulă spre noi, nevrednicii de jos. La fel, ar zădărnici mult calitatea întâlnirii, dacă nu chiar ar anula-o,  faptul de a nu vrea să fim simpli, binevoitori, generoşi, calzi în cuvinte, deschişi la suflet atunci când întâlnim o persoană simplă, mai puţin şcolită, căreia îi lipsesc noţiunile verbale pe care le-am învăţat şi noi cu atâta anevoie la şcoală. Maria îşi declară deschis umilinţa, la care a privit cu plăcere Dumnezeu, iar Elisabeta, la rândul ei, nevrednicia de a fi vizitată de "Maica Domnului meu". Întâlnirile de Crăciun nu au nimic de a face cu protocolul, cu datoria, cu eticheta, cu discursul abstract şi plat; ele nu sunt întâlniri de serviciu, ce ţin de agenda de lucru, ci ele pleacă din dorinţa de autocomunicare, a noastră şi a lui Dumnezeu din noi înşine. 

    Întâlnirile noastre pot să se constituie în adevărate cadouri. Mulţi se simt frustraţi că nu au banii necesari să cumpere cadouri. Alţii, nemulţumiţi pentru că prevăd cu limpezime amară că nu vor primi cadouri. Centrarea pe cadouri nu ar ţinti esenţa Crăciunului. Maria a plecat în grabă, iar evanghelistul nu menţionează că s-a prezentat cu cadouri înaintea Elisabetei. Şi totuşi, ce putea să fie mai de preţ pentru bătrâna Elisabeta decât prezenţa fizică şi spirituală a Mariei? Maria s-a făcut pe sine cadou Elisabetei. Valoarea acestui cadou cred că o simte oricine petrece Crăciunul la distanţă de propria familie, de propria soţie şi copii. E ceva de genul: "nu le vreau pe ale tale, ci pe tine însuţi!" Acest fel de cadou e cel după care tânjesc mulţi şi nu le este oferit nici măcar de Crăciun.

    Întâlnirile noastre imită întâlnirea celor două mari mame, atunci când în cadrul lor este integrat şi Dumnezeu. Maria merge singură şi totuşi nu este singură. Ea merge cu Cel care creşte în sânul ei imaculat, cu Isus. E purtătoarea lui spre vara sa Elisabeta. Ar fi minunat ca de acest Crăciun să reuşim în întâlnirile noastre aşa să vorbim, aşa să gesticulăm, aşa să ne exprimăm sentimentele, încât să se vadă că vrem să exprimăm ceva din Dumnezeul căruia i-am permis să se nască în noi înşine. Cunosc oameni care reuşesc acest lucru prin viaţa lor frumoasă şi virtuoasă, iar întâlnirea cu ei este de fiecare dată o exclamaţie de bucurie către Dumnezeu care se naşte în Betleem, dar şi în sufletul fiecărui om de bunăvoinţă. Ne aşteaptă întâlniri preţioase. Ne aşteaptă în primul rând marea întâlnire cu Pruncul. Doar reuşita acesteia din urmă determină reuşita celorlalte!