Valoarea intenţiei

27 februarie

Meditează

            Citeam demult în cartea Ce este filosofia antică?, scrisă de Pierre Hadot, despre valoarea absolută a intenţiei morale. N-am înţeles exact la ce se referă autorul decât atunci când am avut prilejul să fac analogia acestui gând cu ceea ce conţine evanghelia acestei zile: nu numai că nu ai voie să ucizi, însă nici măcar să te mânii, fiindcă mânia este terenul emoţional pe care încolţeşte intenţia de a ucide. Este un rău intrinsec să ucizi. Însă una este să ucizi cu intenţie şi cu totul altceva să ucizi din neatenţie sau fără să vrei. Intenţia face diferenţa. Ea nu are în acest caz o valoare secundară, peste care se poate trece cu vederea, ci una absolută. În absenţa faptei, se schimbă şi discursul despre intenţie. Nu ne etichetează nimeni drept criminali doar pentru că a auzit de intenţia noastră de a ucide pe cineva, şi nici nu ne mântuim doar pentru că am avut mereu cele mai bune intenţii în viaţă.

            Cei din vechime, adică cei dinaintea lui Isus, judecau porunca „să nu ucizi” în mod autonom, fără a fi preocupaţi de resorturile sau mobilul emoţional care conduce spre înfăptuirea crimei. Isus merge la rădăcina problemei şi vede răul în faşă, în faza lui cea mai incipientă. Putem ucide cu o armă, însă şi cuvintele pot să ucidă. Dacă la prima formă de ucidere nu ajungem niciodată, pe a doua o săvârşim cu destul de mare frecvenţă. De multe ori trecem cu vederea sau subevaluăm efectul negativ enorm pe care îl au cuvintele noastre. Şi numai aflarea intenţiei rele care zace în sufletul nostru pricinuieşte daune sufleteşti subiectului vizat. De ce ne spune Isus toate acestea? Ca să ne dăm seama cât de preţioasă în ochii lui Dumnezeu este înţelegerea şi împăcarea. Pe un fond de conflict, darul nostru adus Domnului nu este primit. Degeaba ne ducem la altar, dacă avem toată acreala în inimă faţă de cutare sau cutare om sau dacă ne purtăm în aşa fel încât fratele nostru să aibă pe drept ceva împotriva noastră. Pierderile sunt mari şi în raport cu Dumnezeu, şi în raport cu oamenii. Nu trăim la voia instinctului şi nici nu reacţionăm la primul impuls emoţional. Dintre toate stăpânirile, cea de sine este cel mai greu de atins, însă e cu cele mai mari câştiguri: îl avem pe Dumnezeu în sufletul nostru, iar altora nu le va fi greu să vadă asta.

Reţine

 „Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet” (Prov 22,24).

 EVANGHELIA

Du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,20-26

În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. ²¹ Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă va fi condamnat la judecată. ²² Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. ²³ Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, ²⁴ lasă acolo darul tău , în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! ²⁵ Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! ²⁶ Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban".