Cât formalism are viaţa noastră creştină?

10 februarie 2015

Meditează

Despre felul cum aplicau fariseii legea, ne informează pericopă evanghelică de astăzi într-un mod din care tragem o concluzie clară: formalismul era la el acasă. Ucenicii se făcuseră vinovaţi de faptul de a nu-şi fi spălat mâinile. Gestul era un delict grav peste care nu se putea trece cu vederea. Insignifiant în sine, avea amploare în ochii fariseilor, pe costul lui Dumnezeu până la urmă: asemenea prescripții ajungeau să concureze în importanță cu poruncile divine. Pentru oamenii de acum, o simplă problemă de igienă elementară. Pentru fariseii de atunci, o serioasă problemă de morală. Cine ar putea recunoaşte că nu i s-a întâmplat niciodată să cadă în acest păcat al nespălării pe mâini înainte de masă? Adevăratul păcat însă este aici sau trebuie căutat în altă parte? Gestul ucenicilor şi reacţia fariseilor alcătuiau o conjunctură pe care Isus a valorificat-o pentru a scutura o gândire eronată şi a-i provoca schimbarea. Criticarea meticulozității fariseilor în cele exterioare este necruţătoare. Ne întrebăm: nouă, modernilor, ar putea să ne spună Isus ceva din ce au auzit atunci fariseii? Observându-ne în multele activităţi religioase, el ar fi nevoit de multe ori să reia ad litteram textul de atunci: „Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine”.

Reuşim să rostim rugăciuni precum o casetă în derulare, într-o scurgere ireproşabilă de cuvinte, cu constatarea finală (tristă, ce-i drept!) că am fost cu atenţia tot timpul în cu totul altă parte. Buzele şi-au făcut treaba, însă inima n-a fost de faţă! Rugăciunea a avut formă, dar n-a avut trăirea corespunzătoare. Ni se întâmplă la fel şi la sfânta Liturghie. Fapt este că noi oamenii îi apreciem sau depreciem pe ceilalți pe seama a ceea ce vedem în afara lor. Cât de uşor putem emite judecăţi eronate! Sau, invers, cât de simplu putem primi păreri pozitive care nu ni se potrivesc! Nu ni s-a întâmplat niciodată să vrem să oprim aprecieri față de noi, bine ştiind că nu coincid cu ceea ce ne şopteşte propria conştiinţă despre noi? Sau, analog la cazul ucenicilor, să pregătim cu multă migală masa în familie şi să uităm cu desăvârşire de rugăciunea de mulţumire? Calitatea vieţii noastre spirituale nu depinde de coregrafia exterioară, de apanajul estetic al lucrurilor, ci de implicarea interiorului nostru în ceea ce facem în exterior. Câtă inimă vede Isus în ceea ce îi oferim şi de câte ori se resemnează să audă doar cuvinte?

Reţine

Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem” (Paul Evdokimov).

EVANGHELIA
Voi daţi deoparte porunca lui Dumnezeu, ca să stabiliţi tradiţia voastră!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,1-13
În acel timp, nişte farisei şi unii dintre cărturari, care veniseră de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus ² şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate - ³căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile bătrânilor, ⁴ iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică; mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a vaselor de bronz. ⁵Aşadar, fariseii şi cărturarii l-au întrebat: "De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile necurate?" ⁶ El le-a spus: "Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. ⁷ În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor". ⁸ Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor". ⁹ Şi le-a spus: "Frumos! Voi zădărniciţi porunca lui Dumnezeu, ca să stabiliţi tradiţia voastră. ¹⁰ Căci Moise a spus: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!" şi: «Cine vorbeşte de rău pe tatăl sau pe mama să fie dat la moarte!" ¹¹ Voi însă spuneţi: «Dacă un om îi zice tatălui sau mamei: 'Este corban - adică ofertă sacră - ceea ce ţi se cuvine de la mine'», ¹² voi nu-l lăsaţi să mai facă ceva pentru tatăl sau mama lui. ¹³ Astfel, suprimaţi cuvântul lui Dumnezeu pentru tradiţia voastră pe care voi v-o transmiteţi. Şi faceţi multe alte lucruri asemănătoare".

  

În căutarea lui Isus

9 februarie

Meditează

Căutarea febrilă a oamenilor este ceea ce ne sare în ochi în priveliştea pe care ne-o oferă pasajul evanghelic. Când apare Isus, ei se pun în mişcare. Cu toţii îl vor! Le ajunge şi numai poala hainei lui pentru a fi vindecaţi. Aproape avem impresia că Isus a vindecat tot ce a întâlnit bolnav în cale. Adevărul însă nu este acesta. Dacă ar fi fost aşa, am fi crezut că pentru aceasta a venit în lume. Numai pentru aceasta! A vindecat într-adevăr mult, dar n-a anihilat suferinţa.

Atâţia oameni sunt bolnavi în casele şi în spitalele noastre. De ce nu scapă nimeni din această viaţă fără să sufere? De ce nu s-a întors Isus la Tatăl său fără să fi suferit? Dacă Isus nu ar fi suferit, dacă s-ar fi mulţumit doar să-i fie milă de noi, fără să guste suferinţele noastre, greu ne-ar fi fost să credem în el. S-a scris enorm despre suferinţă. Unde să găsim originea ei? După fiecare zi a creaţiei, Dumnezeu priveşte la lucrarea mâinilor sale şi vede că ceea ce a creat este bun. De unde a apărut atunci suferinţa? Când s-a cuibărit în istoria oamenilor? Nu putem, văzând un om suferind, să-i spunem că din cauza păcatelor lui suferă. Ne-ar contrazice Evanghelia (vezi Ioan 9,3). Rădăcina ultimă a suferinţei însă, trebuie să recunoaştem, se află totuşi în păcatul primordial al omului.

            E bună suferinţa la ceva? Oamenii alergau de peste tot să-i aducă pe tărgi pe cei infirmi. Cei sănătoşi alergau în serviciul celor bolnavi! Cei mobili îi cărau la Isus pe cei imobilizați! Condiţia de bolnav este tragică atunci când se consumă în singurătate. Boala e de multe ori însă motivul pentru care oamenii se solidarizează. Bolnavul se prezintă cu mesajul că el nu poate fi lăsat singur, că are nevoie de comuniune, de asistenţă, mai mult decât de îngrijire medicală. El lasă să înţelegem că nimeni nu se poate descurca singur, fără ceilalţi şi fără Dumnezeu. Acesta este adevărul: oamenii se solidarizează în suferinţă. Fiul lui Dumnezeu se solidarizează cu noi în calitate de suferind. N-avem nevoie de multă minte ca să-nţelegem suferinţa în optica evangheliei. Avem însă nevoie de mult har de la Dumnezeu ca atunci când noi înşine suferim, să o acceptăm așa cum vrea Isus Cristos.

Reţine              

Suferinţele ne silesc să ne apropiem de Dumnezeu (sfântul Grigore cel Mare).

EVANGHELIA
Toţi cei care se atingeau de el se vindecau.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,53-56
În acel timp, după ce Isus şi discipolii lui au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezaret şi au tras la ţărm. ⁵⁴ Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată pe Isus, ⁵⁵ unii au alergat în toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi, oriunde auzeau că se află el. ⁵⁶ Şi, oriunde intra, în sate, în cetăţi sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în pieţe şi-i cereau voie să-i atingă chiar şi numai ciucurii hainei. Şi toţi cei care se atingeau de el erau salvaţi.

De la Isus învăţăm cum să suferim

8 februarie

Meditează

„Toţi te caută”, reţinem din evanghelia de astăzi. Pe Isus îl caută toţi. Îl căutăm şi noi. Din ce motiv? Isus străbătuse toată Galileea şi oamenii au putut să-i simtă profunzimea cuvintelor şi înţelepciunea dumnezeiască. Se mai aplică la zilele noastre constatarea lui Petru? Câţi oameni îl mai caută pe Isus? De ce îl căutau atunci? Pentru că erau bolnavi, neputincioşi, apăsaţi de tot felul de lipsuri. Când omul întruchipează una din aceste stări, se pune pe căutarea lui Dumnezeu. Tabloul omului creionat de puţinele versete extrase din Cartea lui Iob este sumbru şi plin de pesimism. Rar se mai întâlneşte în literatura universală o descriere mai mişcătoare decât cea din capitolul 7 al acestei cărţi biblice, a destinului dramatic pe care îl are omul pe acest pământ: „Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ…?”

Isus l-a întâlnit pe om îmbrăcat în suferinţă! Astăzi îl întâlneşte la fel. Suferinţa se arată în grade şi intensităţi diferite peste tot: în ţările civilizate şi în cele în curs de dezvoltare, în familiile bogate şi în cele sărace, în trupul bine hrănit şi în cel obişnuit cu lipsurile alimentare, în omul care crede cu tărie şi în cel areligios. Nu există om care să fi ieşit din această viaţă, excluzând morţile infantile sau premature, fără să fi cunoscut suferinţa în propria existenţă. Se cuvine să ne punem aici nişte întrebări: de ce e nevoit Dumnezeu să vadă că interesul pentru el creşte sau descreşte în funcţie de suferinţă? Ce şanse mai are Dumnezeu, dacă făptura lui privilegiată n-ar mai traversa nici o suferinţă? Intră suferinţa în om, apare automat şi Dumnezeu la orizontul vieţii lui. Iese die el, dispare şi Dumnezeu cu tot sensul lui cu tot. Încep unii să sufere, îşi amintesc brusc de Dumnezeu şi-i aruncă tot felul de întrebări; alţii îi pretind grabnice justificări sau chiar îl ceartă, sfârşind în renegarea lui el. Puţini adoptă un spirit de rugăciune şi de abandonare în grija lui Dumnezeu, aşa cum până la urmă a făcut Iob. Puţini suferă aşa cum văd la Isus că a suferit. În ce categorie ne aflăm? 

Toţi te caută! Un cancelar german exprima un gând care avea un fundal de-a dreptul diabolic: noi nu trebuie să-l alungăm pe Dumnezeu din viaţa noastră, ci să trăim în aşa fel încât el să ne apară de prisos. Ne umplem cu tot felul de asigurări, ne lăsăm pe mâna tehnologiei ca să facem amara constatare că totul este perisabil, fragil şi iluzoriu pe acest pământ. Isus ne-a învăţat nu doar cum să trăim, nu doar cum să murim, ci şi cum să suferim. În acel „toţi te caută” vrem ne includem şi pe noi, pentru că Dumnezeu e necesarul indispensabil fără de care viaţa noastră este numai o derivă.  

Reţine

 „Când nu aştepţi decât suferinţă adâncă şi deplină, cea mai neînsemnată bucurie devine o surpriză neaşteptată.”(sf. Tereza de Lisieux)

EVANGHELIA
El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. ³⁰ Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. ³¹ El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. ³²Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol ³³şi toată cetatea era adunată la uşă. ³⁴ El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. ³⁵ Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. ³⁶ Simon şi cei care erau cu el l-au căutat ³⁷ şi, găsindu-l, i-au spus: "Toţi te caută". ³⁸ El le-a spus: "Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!" ³⁹ Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Isus are milă de oameni

7 februarie 2015

Meditează

Înainte de a se lansa în misiunea de evanghelizare a tuturor oamenilor, ucenicilor li se dă şansa de a se antrena pe un teritoriu restrâns, în interiorul graniţelor Israelului. Momentul pe care îl înregistrează evanghelia este cel al întoarcerii lor din prima misiune. Au umblat pe jos, au vorbit despre Învăţătorul lor, au povestit despre felul lui neobişnuit de a se comporta, de a gândi şi de a vorbi cu oamenii. Acum aveau dreptul să se relaxeze şi să-l aibă pe Isus doar pentru ei, măcar pentru câteva clipe. Însă pe Isus îl vor atâţia oameni! El este asaltat de mulţime, iar acesteia el îi oferă milă. Omul, indiferent în ce timp al istoriei s-ar plasa, este mereu un adecvat destinatar al milei lui Dumnezeu. În raport cu Creatorul său, el este într-o permanentă stare de nevoie. Faptul de a crede că îşi este suficient sieşi este de aceea o ispită pe care trebuie să o respingă prompt.

Această milă nu devine nicidecum inutilă, atunci când ne ajunge bunăstarea, când necesităţile materiale încetează să mai fie resimţite sau când confortul afectiv ne este asigurat şi ne iubesc, credem noi, destui oameni. De ce i s-a făcut milă lui Isus de oameni? O spune chiar el: erau ca nişte oi fără păstor. În traducere largă, pentru că se mişcau în derivă, fără a avea o orientare precisă, un lider călăuzitor. Şi într-adevăr aşa şi erau: nu-i aduna şi nu-i organiza nimeni sub nici o nomenclatură; se mişcau în cete, fără alt scop decât cel de a fi cu Isus. În realitate însă, ei se mişcau în direcţia păstorului, în direcţia lui Isus. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi memoraţi psalmi este cu siguranţă Psalmul 22. Din el aflăm programul păstorului pentru oile sale. Fiecare vers respiră o pace şi o regăsire interioară unice. Nu este loc de frică nici măcar în traversarea văii întunecate a morţii, atâta vreme cât păstorul este de faţă. Penultimul vers reia prin folosirea termenului „îndurare” motivul milei. Aceasta se statorniceşte pe calea vieţii ca o însoţitoare fidelă până la deplina noastră locuire în casa Domnului. Până atunci ne rămâne să ne găsim orientarea, să fim atenţi la figura blândă şi înţeleaptă a Păstorului şi receptivi la oferta sa bogată.

Reţine

„Mila este plata pentru răscumpărarea sufletelor noastre” (sfântul Ioan Gură de Aur).

EVANGHELIA
Erau ca oile care nu au păstor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,30-34
În acel timp, apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi au învăţat. ³¹Atunci el le-a spus: "Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!"; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. ³² Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. ³³ Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, au ajuns înaintea lor. ³⁴ Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe.

Isus, Omul-Dumnezeu

6 februarie

Meditează

Sfântul Marcu îşi începe Evanghelia cu o propoziţie scurtă şi programatică: „Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Cititorul este din capul locului informat că autorul lucrării îşi propune să redea în scris nu o biografie umană uzuală, nu evenimente cotidiene banale, ci viaţa unui Om-Dumnezeu pe acest pământ. Observăm că Isus interzise în mod repetat să i se divulge identitatea (cu precădere în prima parte a Evangheliei). Interdicţia o aud atât demonii cât şi ucenicii. Ar trebui să punem pe seama ei confuzia generală în jurul identităţii lui Isus? Pare că nimeni nu ştia exact cine este: Irod chiar avansa ipoteza învierii lui Ioan din morţi. Alţii difuzau eroarea cum că Isus ar fi Ilie. Iarăşi alţii îl plasau în rândul profeţilor obişnuiţi. Această ceaţă în jurul lui Isus s-a perpetuat din păcate până în zilele noastre. Un profesor de filozofie avea obişnuinţa de a-i întreba pe studenţi, cine este Isus. Răspunsurile erau departe de a fi uniforme. Unul i-a răspuns în forma interogativă: „Nu e cumva tipul acela care a scris Biblia?!”

La capătul Evangheliei lui Marcu, centurionul care a asistat la moartea lui Isus, a putut să facă afirmaţia: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu”. Ceea ce se voia a fi tăinuit în prima parte, s-a dezvăluit în a doua parte a Evangheliei în mod progresiv, atingând culmea în actul sacrificiului lui Isus. Ce învăţăm de aici? Un adevăr profund pentru drumul credinţei noastre: ajungem să-l cunoaştem pe Isus ca Dumnezeu nu la simplul contact cu minunile pe care le-a făcut şi nici când îi ascultăm doar cuvintele, ci abia atunci când luăm contact cu crucea şi cu moartea lui. Fără să cunoaştem crucea şi moartea lui Isus, nu avem dreptul să ne pronunţăm în privinţa identităţii sale.

Paul Miki şi însoţitorii lui nu doar că au înţeles acest adevăr cristologic, ci l-au reprodus efectiv în trupul lor, lăsându-se şi ei răstigniţi în numele Celui Răstignit. Au murit pentru că au ştiut în cine şi-au pus încrederea, şi l-au urmat de fapt pe acela care a spus despre sine că este Viaţa, pe Isus, pe inconfundabilul Domn şi Mântuitor al tuturor.

Reţine

Dacă Isus n-ar fi fost substanţial mai mult decât orice alt om, nu ar mai fi interesat astăzi persoana sa decât pe câţiva istorici.