Cum mă simt în Advent



Introspecție

  Adventul este un timp care îmi solicită afectele și simțurile. Uneori parcă prea mult. Mi se cere să văd mai mult tocmai în această perioadă întunecată a anului; mi se cere să miros cu mai multă concentrare, să cântăresc autenticitatea sau superficialitatea atât lucruri specifice sărbătorii Crăciunului. Ochii îmi sunt alintați cu atâtea lumini colorate, cu atâtea lucruri care mă asaltează să le dezmierd cu privirea, să le achiziționez pentru că ele promit cu design-ul lor reușita unor trăiri de basm. Sunt invitat să-mi sensibilizez urechile, să ascult colindele, să mă las purtat în lumea cuvintelor și a gândurile sublime pe care vor să mi le transmită, să-mi lărgesc inima pentru abundența acțiunilor de binefacere. E un timp care mă solicită mult de tot. Mă simt dispersat. Și mai mult ca în altă parte a anului, îmi simt propriile limite mai acut. Încerc nemulțumirea pentru ceea ce pot să prestez în raport cu așteptările colosale care vin asupra mea. Sunt nemulțumit de mine! Mă frământă gândul că ar putea să-mi scape ceva sau că m-aș eschiva de la nu știu ce lucru de care ar atârna adevărata mea mulțumire de ziua lui Isus, 25 decembrie.

     Mă confrunt cu sentimentul de dezamăgire. Poate că e bine ca în această perioadă să fiu dezamăgit de vreunul sau altul. Mă gândesc că i se poate întâmpla oricui. E bine să mai fie și astfel de sentimente, ca să nu mă iluzionez cu gândul că cineva ar putea să le facă pe toate sau să reprezinte totul în viața mea. Dumnezeu își recuperează întâietatea mai ușor atunci când imi dau seama că în ultimă instanță toți m-ar putea dezamăgi. Atunci îmi apare mai clar că el n-o va face, și așa mă pot pune cu o altă stare spirituală în așteptarea lui, în căutarea lui.

     E atât de mare riscul să trăiesc aceste zile doar în exteriorul meu. Mă răpesc prea multe. Învăț de la o minge că lucrul care îl face să fie minge e chiar aerul din el; învăț și de la o roată că lucrul acela din mijloc de care stau prinse spițele, butucul, e esențial ca tot ansamblu să rămână împreună. Ce cred eu că nu trebuie să lipească din coregrafia sărbătorii Crăciunului ca să fie reușită, superbă, minunată? Ce așteptări are Dumnezeu de la mine pentru ca ziua de Naștere a lui Isus să mă prinde pregătit cu cele mai adecvate dispoziții, cu cea mai corespunzătoare stare spirituală? Cu ce să-i vin în întâmpinare? Ce să dau deoparte și ce să iau cu mine? Mai am înaintea mea câteva zile.

12.12.2012 Anno Domini

Configurația timpului

 Timpul nostru, măsurat în ani, săptămâni şi zile (mă opresc la zile!)  înregistrează astăzi o combinaţie numerică interesantă: 12.12.2012. Nu scriu despre asta dintr-un interes pasional legat de date sau numere. Nu stau să calculez cu minuţiozitate diferitele segmente de timp şi nici nu-mi organizez acţiunile sau evenimentele semnificative în funcţie de înfăţişarea datelor sau coordonatelor temporale. Însă îmi dau seama că evenimentele vieţii, etapele importante ale existenţei nu pot să facă abstraţie de timp şi, implicit, de numerotarea lui. Avem fiecare o zi de naştere care e ca o ştampilă numerică asupra unui punct precis din axa timpului, un punct care marchează începutul existenţei noastre, înaintea căruia putem să luăm în calcul tot ce vrem, însă nu şi pe noi înşine; avem diferite evenimente marcante pe care ni le notăm în memorie, folosindu-ne de numere; sărbătorim tot felul de aniversări, jubilee pentru că am marcat nişte momente şi vrem ca amintirea lor să rămână şi să fie sărbătorită cu regularitate (indicată de numere) în timp.

    Astăzi e ziua 12 a lunii a 12-a din anul 2012. Mă gândeam cum le-a fost oamenilor care au trăit data de 12 a 12-a a anului 1212. În marea lor majoritate (exprimarea îşi găseşte justificarea pentru cei care admit că e foarte posibil şi chiar frecvent să existe şi o majoritate mică, bunăoară cea de 50+1, altfel ea este falsă în întregime şi trebuie ignorată!) cred că nici nu prea au băgat de seamă. Lucrurile stăteau altfel în îndepărtatul Ev Mediu. Cultura minimă, înțeleasă în faptul de a ști să scrii și să citești, era un lux pe care și-l permitea cea mai mică minoritate. Astăzi lucrurile stau mult diferit. Legat de numerotarea anilor, nu mă înşel să cred că cea de la Naşterea lui Isus Cristos este cea mai răspândită pe faţa pământului, însă aş greşi dacă aş spune că este singura întrebuinţată. Evreii afirmă că ei au numărul anilor începând cu facerea omului, de la care s-ar împlini 5773 de ani. Alte culturi asiatice ori africane folosesc alte repere sau evenimente de anvergură în numărarea anilor. Însă pentru noi e de importanţă enormă, salfivică, mântuitoare, existenţială şi cu valoare de reper neschimbabil evenimentul Naşterii lui Mesia, a Fiului lui Dumnezeu, acum 2012 ani în urmă. Trecem peste știutele erori cu privire la calcului datei nașterii lui Isus Cristos pentru că mai mult ne încurcăm decât să ne lămurim.  

     Mă gândesc că nu ne-a fost posibil să ne pronunţăm cu privirea la alegerea datei de naştere, să ne alegem ziua, luna, anul! Ziua de naştere este primul lucru cu care, în cazul în care nu ne place, trebuie să ne resemnăm, știind bine că în privința ei chiar nu se poate face nimic. Însă o bună parte din evenimentele vieţii le putem determina temporal. Așa de exemplu, dacă ţii să te căsătoreşti neapărat la vârsta de 25 ori 28 de ani, poţi să aranjezi să aibă loc evenimentul chiar la data dorită. Vrei ca la 40 de ani să te afli în cupola bazilicii Sf. Petru din Roma, iarăşi aranjezi lucrurile şi ești la data respectivă acolo. Ţii neapărat să ieşi la pensie la fix 77 de ani de viaţă și nu la 65, poţi iarăşi să măsluieşti valorile temporale (ce-i drept, nu și invers, să ieși la 44 la pensie!). Sunt și dintre aceia care își fixează conștiincios și data morții, lucru care din perspectivă creștină este blamabil și de neacceptat. Culmea pe care am auzit aici a fost aceea că în Olanda un bătrân a căutat să stabilească cu prietenii şi cunoscuţii lui data propriei înmormântări, convenind telefonic cu aceștia când să fie ziua în care participarea acestora la evenimentul final al vieții lui era garantată și sigură. Încă o culme adăugată celor știute până acum!
       Legat de această dată frumoasă, am citit în ziarul local că la Graz s-au găsit câteva cupluri care au ținut să încheie legământul căsătoriei chiar astăzi, 12.12.2012. O vor păstra în memorie cu ușurință! Nu face căsătoria cât data încheierii ei, în glumă fie spus! Să aibă această dată unică în istoria vieții lor puterea de a cimenta pentru totdeauna unirea dintre parteneri? Numai ei o știu. În cazul în care mariajul nu va funcționa vor avea ca temă importantă gândirea unei date iarăși interesante și memorabile pentru desfacerea ei. Păcat că nu e posibil la data de 13.13.2013.
     Cu stupefacție am auzit la televizor că 1 din 10 locuitori ai acestei țări chiar crede că sfârșitul ar fi peste nu mai mult de 9 zile, taman pe 21 decembrie 2012. Am încărcat astăzi un card pentru a putea fotocopia cu el diverse materiale din bibliotecă, și m-am trezit cu două variante numerice 10 sau 20 de euro. Am optat pentru 20 de euro, ignorând avertismentul făcut într-o notă de glumă de doamna de la ghișeu, că ar fi indicat să consum banii repejor, ca nu cumva să vină sfârșitul lumii peste cardul meu încărcat cu credit. Am salutat-o cu o neglijabilă conștiință de perdant, dorindu-mi în sinea mea să fie cea mai mare pierdere în fața sfârșitului. Să fie numai atâta și tot câștigat mă declar!
   

Advent, lumânarea Betleemului

Arde a doua lumânare...

      Este deja a doua duminică a Adventului şi de aseară s-a aprins la coroană a doua lumânare. Este aşa numita lumânare a Betleemului, locul unde s-a petrecut minunea naşterii Domnului. Mă aşez în faţa acestor două lumânări care ard şi încerc să-mi odihnesc gândurile, după o zi de activitate, de cuvinte cu şi fără rost. Trebuie să aştept, însă această stare a mea de aşteptare păşeşte pe un culoar de lumină mai puternică decât acum o săptămână. Mai sunt zile înaintea mea. E bine că aşteptarea mea nu se termină repede, deorece numai aşa îmi pot da mai bine seama de importanţa celui care trebuie să vină. Numai aşa am timp să-mi pun lucrurile la punct, să mi le pregătesc. Numai aşa devin conştient că eu nu-mi sunt suficient mie însumi. De fapt, în orice aşteptare, oricât de mică sau banală, eu las să se înţeleagă acest adevăr despre mine: eu nu-mi sunt mie însumi suficient. Am nevoie de celălalt. Am nevoie să fiu completat.

    Vai de cel care trăieşte în eroarea că nu ar avea nevoie de nimeni, că are de toate, că nu-i lipseşte nimic! Ce trist de acela care trăieşte în iluzia că se poate dispensa de aşteptarea lui Dumnezeu! Aşteptarea îmi dă şansa să mă uit la mine, să mă verific, să-mi simt trăirile afective, să-mi lămuresc imporanţa pe care o acord subiectului pe care îl aştept. Aşteptarea îmi creează spaţiul necesar pentru pregătire. Ea nu este un timp mort, inactiv, pasiv, ci foarte activ!

    În aşteptarea mea percep glasul celui care strigă în pustiu. E un glas care vrea să ajungă până la urechile mele. E un glas pregătit să-mi trasmită un mesaj: pregăteşte calea Domnului! Colindă mai întâi prin sufletul tău şi vezi ce e strâmb şi nepotrivit, şi urât, şi dezagreabil! E glasul marelui Ioan, înaintemergătorul. Mă bucur că este pentru mine un avertisment. Îi mulţumesc Domnului pentru că mi l-a trimis. Arde a doua lumânare. Mă gândesc la Betleem, la cel de demult, din vremea naşterii lui Isus. Mă plimb pe străzile lui cu lumânarea în mână. Trăiesc tensiunea aşteptării Pruncului care vine pe lume.

Neprihănita Zămislire

Toată frumoasă eşti Marie...

    De fiecare dată când îmi pun în gând să scriu despre Preacurata Cerului, mă confrunt cu greutatea de a începe, pentru că, oricum aş orândui gândurile şi reflecţiile, ele nu sunt parcă niciodată pe măsura celei căreia îi sunt dedicate sau despre care vorbesc. Nu ştiu dacă, după ce am parcurs cursul de mariologie (tratatul despre sfânta Fecioară Maria) în ultimul an de seminar, aş mai fi în stare să mai citesc încă un asemenea curs. Îmi pare că orice demers prea raţional asupra Mariei, este ca un atac la adresa ei, ca o pătrundere necuvenită în misteriul ei inefabil, şi asta tocmai prin încercarea de a-l explica, de a-l pune în concepte uzuale. N-aş vrea prin aceasta să las să se înţeleagă ideea că un tratat mariologic se constituie într-o asemenea incursiune în definitiv antimariană, ci să scot în evidenţă un alt lucru, şi anume că de Fecioara din Nazaret, Maria, ne apropiem mai degrabă cu inima decât cu mintea, mai degrabă cu ceea ce este artistic în noi, decât cu ceea ce e pragmatic şi material; mai degrabă cu cântarea decât cu simpla înşiruire de cuvinte. Cât de iubite şi cât de înălţătoare sunt cântecele mariane, poeziile, imnurile! Ce stări de contemplare nu induc ascultarea şi reproducerea lor! 

     Sărbătoarea de astăzi îmi trezeşte amintiri de demult, când eram ministrant şi slujeam la altar, cu privirea fixată clipe în şir pe ornatul preotului, de culoare azurie, pe care eram imprimat chipul Mariei. Nu-mi amintesc să fi înţeles din vreo predică de atunci care este conţinutul acestei sărbători, pentru că - şi acest lucru mi-l amintesc bine - nu prea eram atent la predici. Atâta ştiu că s-a pomenit o dată de sf. Bernadeta, fără să pricep de ce, deoarece comemorarea sfintei era în luna februarie. Însă, între timp am învăţat de ce. Acestei simple tinere din Lourdes îi apare Preafrumoasa Doamnă a Cerului şi nu găseşte să îi ofere o altă definiţie despre identitatea ei decât cea cuprinsă în următoarele cuvinte: Je suis l'Immaculée Conception. Să începi să speculezi şi să spui că această tânără simplă de la sat, căreia nu i se recunoştea o inteligenţă deosebită la şcoală, a transmis altora ceea ce învăţase ea despre Fecioara Maria sau citise în cărţi, şi nu ceea ce auzise direct din gura Doamnei cereşti, este semn de naivitate mentală sau de judecată afectată.

    Este atât de admirabil şi minunat că însăşi Fecioara Maria găseşte să spună despre sine aceste cuvinte simple, care exprimă de fapt miezul solemnităţii de astăzi. Maria din Nazaret, ca unică persoană din istorie care se bucură de un semenea privilegiu, a fost concepută fără pata păcatului strămoşesc, pentru ca fiinţa ei să fie toată umplută de har. Că asta înseamnă cuvintele pe care ea le-a rostit despre sine, nu am nicio îndoială. Că aş fi în stare să exprim exact şi să detaliez sensul, înţelegerea, chiar şi parţială, a acestui adevăr al ei, în privinţa asta nu numai că nu am nicio îndoială, ci, dimpotrivă, am cea mai mare certitudine că nu-mi este posibil şi că nu-mi va fi posibil nici de acum înainte. 

     Maria este una dintre noi, dar totuşi nu una la fel ca noi. La frumuseţea persoanei ei imaculate a lucrat Dumnezeu recurgând la o excepţie, la privarea de păcatul strămoşesc, pentru care noi ne bucurăm, cu care noi creştinii ne lăudăm şi datorită căreia noi îi aducem ei cele mai frumoase cântece şi rugăciuni.

     De Maria numquam satis! Despre Maria nu vom putea spune niciodată îndeajuns. Înţeleg această expresie a sfântului Bernard în sensul că, în cintea ei, spre lauda Maternităţii ei divine, a purităţii ei sufleteşti şi trupeşti, nu vom putea niciodată să terminăm rezervele de inspiraţie poetică, nu vom ajunge niciodată la ultima poezie, la ultimul cântec, la ultima creaţie muzicală, la ultima reprezentare iconică, la ultima împletire de rugăciune şi de cunună de slavă. În faţa ei, a capodoperei lui Dumnezeu, a fiicei predilecte a Tatălui, a Miresei Duhului Sfânt şi a Mamei Fiului lui Dumnezeu, vom sta ca în faţa unui nesecat izvor de frumuseţe, de candoare şi de inefabil; în faţa ei ne plecăm cu veneraţie filială frunţile şi o salutăm o dată, de două ori, de zece şi de nenumărate ori cu cuvintele solului ceresc: "Bucură-te, tu cea plină de har!"   

...şi prihană strămoşească nu este în tine!

              

Last uns froh und munter sein

 

 

 

 

Hai să fim veseli şi voioşi

 

 

  

 

   În Austria, sfântul Nicolae nu acţionează pe furiş, noaptea, in absconditu, pe ascuns, ci se arată în haine episcopale copiilor şi le oferă cadouri. Mai pune şi în ghetuţe, însă în general se prezintă în persoană. Cel mai cunoscut cântec dedicat lui şi pe care toţi copiii îl cântă cu însufleţire, este cel de mai jos. Pentru cine nu digeră deloc textul german, are în versiune colorată textul englezesc la această melodie. 

 

 

 

DEUTSCH Lasst uns froh und munter sein Und uns in dem Herrn erfreu'n! Lustig, lustig, tralera-lera, Bald ist Nikolausabend da! Bald ist Nikolausabend da! Dann stell ich den Teller auf, Niklaus legt gewiß was drauf, Lustig, lustig, tralera-lera, Bald ist Nikolausabend da! Bald ist Nikolausabend da! Wenn ich schlaf, dann träume ich: Jetzt bringt Niklaus was für mich. Lustig, lustig, tralera-lera, Bald ist Nikolausabend da! Bald ist Nikolausabend da! Wenn ich aufgestanden bin, Lauf ich schnell zum Teller hin. Lustig, lustig, tralera-lera, Bald ist Nikolausabend da! Bald ist Nikolausabend da! Niklaus ist ein guter Mann, Dem man nicht g'nug danken kann. Lustig, lustig, tralera-lera, Bald ist Nikolausabend da! Bald ist Nikolausabend da!

ENGLISH (lit. prose) Let us be happy and cheerful And rejoice in the Lord! Jolly, jolly, tralera-lera, Soon Nicholas Eve is here! Soon Nicholas Eve is here! Then I put the plate out Nick'll surely put somethin' on it. Jolly, jolly, tralera-lera, Soon Nicholas Eve is here! Soon Nicholas Eve is here! When I sleep then I dream: Now Nicholas brings me something. Jolly, jolly, tralera-lera, Soon Nicholas Eve is here! Soon Nicholas Eve is here! When I rise (in the morning) I dash quickly to the plate. Jolly, jolly, tralera-lera, Soon Nicholas Eve is here! Soon Nicholas Eve is here! Nicholas is a good man Whom we can't thank enough. Jolly, jolly, tralera-lera, Soon Nicholas Eve is here! Soon Nicholas Eve is here!