Cum mă simt în Advent



Introspecție

  Adventul este un timp care îmi solicită afectele și simțurile. Uneori parcă prea mult. Mi se cere să văd mai mult tocmai în această perioadă întunecată a anului; mi se cere să miros cu mai multă concentrare, să cântăresc autenticitatea sau superficialitatea atât lucruri specifice sărbătorii Crăciunului. Ochii îmi sunt alintați cu atâtea lumini colorate, cu atâtea lucruri care mă asaltează să le dezmierd cu privirea, să le achiziționez pentru că ele promit cu design-ul lor reușita unor trăiri de basm. Sunt invitat să-mi sensibilizez urechile, să ascult colindele, să mă las purtat în lumea cuvintelor și a gândurile sublime pe care vor să mi le transmită, să-mi lărgesc inima pentru abundența acțiunilor de binefacere. E un timp care mă solicită mult de tot. Mă simt dispersat. Și mai mult ca în altă parte a anului, îmi simt propriile limite mai acut. Încerc nemulțumirea pentru ceea ce pot să prestez în raport cu așteptările colosale care vin asupra mea. Sunt nemulțumit de mine! Mă frământă gândul că ar putea să-mi scape ceva sau că m-aș eschiva de la nu știu ce lucru de care ar atârna adevărata mea mulțumire de ziua lui Isus, 25 decembrie.

     Mă confrunt cu sentimentul de dezamăgire. Poate că e bine ca în această perioadă să fiu dezamăgit de vreunul sau altul. Mă gândesc că i se poate întâmpla oricui. E bine să mai fie și astfel de sentimente, ca să nu mă iluzionez cu gândul că cineva ar putea să le facă pe toate sau să reprezinte totul în viața mea. Dumnezeu își recuperează întâietatea mai ușor atunci când imi dau seama că în ultimă instanță toți m-ar putea dezamăgi. Atunci îmi apare mai clar că el n-o va face, și așa mă pot pune cu o altă stare spirituală în așteptarea lui, în căutarea lui.

     E atât de mare riscul să trăiesc aceste zile doar în exteriorul meu. Mă răpesc prea multe. Învăț de la o minge că lucrul care îl face să fie minge e chiar aerul din el; învăț și de la o roată că lucrul acela din mijloc de care stau prinse spițele, butucul, e esențial ca tot ansamblu să rămână împreună. Ce cred eu că nu trebuie să lipească din coregrafia sărbătorii Crăciunului ca să fie reușită, superbă, minunată? Ce așteptări are Dumnezeu de la mine pentru ca ziua de Naștere a lui Isus să mă prinde pregătit cu cele mai adecvate dispoziții, cu cea mai corespunzătoare stare spirituală? Cu ce să-i vin în întâmpinare? Ce să dau deoparte și ce să iau cu mine? Mai am înaintea mea câteva zile.