Arde a doua lumânare...
Vai de cel care trăieşte în eroarea că nu ar avea nevoie de nimeni, că are de toate, că nu-i lipseşte nimic! Ce trist de acela care trăieşte în iluzia că se poate dispensa de aşteptarea lui Dumnezeu! Aşteptarea îmi dă şansa să mă uit la mine, să mă verific, să-mi simt trăirile afective, să-mi lămuresc imporanţa pe care o acord subiectului pe care îl aştept. Aşteptarea îmi creează spaţiul necesar pentru pregătire. Ea nu este un timp mort, inactiv, pasiv, ci foarte activ!
În aşteptarea mea percep glasul celui care strigă în pustiu. E un glas care vrea să ajungă până la urechile mele. E un glas pregătit să-mi trasmită un mesaj: pregăteşte calea Domnului! Colindă mai întâi prin sufletul tău şi vezi ce e strâmb şi nepotrivit, şi urât, şi dezagreabil! E glasul marelui Ioan, înaintemergătorul. Mă bucur că este pentru mine un avertisment. Îi mulţumesc Domnului pentru că mi l-a trimis. Arde a doua lumânare. Mă gândesc la Betleem, la cel de demult, din vremea naşterii lui Isus. Mă plimb pe străzile lui cu lumânarea în mână. Trăiesc tensiunea aşteptării Pruncului care vine pe lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu