Trebuie sa fim selectivi

Evanghelia zilei

În acel timp, Isus a spus mulţimii: ⁴⁷ "Împărăţia cerurilor se mai poate asemăna cu un năvod aruncat în mare, care strânge tot felul de peşti. ⁴⁸ Când s-a umplut, pescarii îl trag la ţărm, se aşază şi aleg peştii buni în coşuri iar pe cei răi îi aruncă. ⁴⁹ Tot aşa va fi şi la sfârşitul lumii: îngerii vor veni şi vor despărţi pe cei răi de cei drepţi, ⁵⁰ şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi. ⁵¹ Aţi înţeles toate acestea?" Ei au răspuns: "Da!" ⁵² Apoi le-a zis: "Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea gospodarului care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi".

Paleta de oferte pe care mijloacele de comunicare o fac simţurilor şi instinctelor noastre este astăzi tot mai diversificată şi abundentă. Ţi se solicită din toate părţile să te conectezi, să fii la curent. Transmiterea ştirilor se face astăzi cu o rapiditate nemaiîntâlnită în istorie. Cantitatea de informaţie este mare. Cum trebuie să luăm act de tumultul de evenimente din lumea întreagă? Pentru echilibrul nostru spiritual trebuie să învăţăm să fim selectivi. Ori de câte ori mergem în supermarket, alegem anumite lucruri, după utilitatea lor, punând în balanţă preţul, calitatea şi cantitatea. În privinţa valorilor sociale şi morale nu putem să ne comportăm altfel.

            Isus compară împărăţia cerurilor cu un năvod în care se adună tot felul de peşti. Următoarea operaţia pe care o fac pescarii este selectarea lor. Imaginea se referă strict la despărţirea celor buni de cei răi, lucru care survine abia la sfârşitul lumii. Însă noi putem aplica cuvântul lui la viaţa prezentă, dacă înţelegem că în fiecare zi trebuie să activăm în noi virtutea discernământului. Sfântul Paul le mărturiseşte corintenilor în prima scrisoare pe care le-o adresează: „Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos” (1Cor 6,12). Interdicţii în planul actelor morale nu mai rosteşte nimeni. În eroare sunt induşi mai ales tinerii care ţin să experimenteze tot ceea ce este permis, nepunându-şi problema valorii reale a atâtor lucruri şi oferte. În munca de deosebire între ceea ce este cu adevărat bine şi ceea ce este doar aparent bine, e nevoie de direcţiune spirituală, de ghidare biblică. E nevoie de Sfânta Scriptură.

            Pe un ton paternal şi exortativ i se adresează sfântul Paul lui Timotei. Pe semne, tânăr în activitatea lui apostolică, el are nevoie de sfaturile Apostolului. Lui îi cere să arate fidelitate faţă de ce a învăţat din Scriptură, căci aceasta învaţă pe oricine cum să se comporte şi tot ea ofera cele necesare pentru a săvârşi binele. Cartea cărţilor, Scriptura ni se propune şi nou drept ghid în discernerea adevăratelor valori de falsele valori. Importanţa ei o învăţăm de la sfântul pe care Biserica îl comemorează în această ultimă zi a lunii septembrie. În toată activitatea lui a arătat o preţuire exemplare a scrierilor sfinte. Deschizând cărţile sfinte, găsim şi noi în ele cuvintele de orientare şi edificare spirituală pe care Dumnezeu ni le adresează pentru o viaţă împlinită.

Bogatul anonim şi săracul Lazăr

Ce importanţă covârşitoare are tema sărăciei şi purtarea cu cei săraci, învăţăm mai ales din evanghelia după sfântul Luca, în special din această mişcătoare parabolă. În măsură să o comenteze, nu cu cuvintele, ci cu propria viaţă, ar fi, printre alţii, sfântul Vincenţiu de Paul, supranumit „părintele săracilor”. El spunea că „dacă îi slujim pe săraci, îl slujim pe Dumnezeu”. Parabola nu ne este povestită astăzi pentru a ne smulge admiraţia cu privire la frumuseţea ei literară, ci pentru a ne învăța despre bogăție și sărăcie. Spre deosebire de bogat, care, deşi bogat, este un anonim, săracul Lazăr are un nume. Dacă nu pentru oameni, în mod sigur pentru Dumnezeu! Amândoi mor. În cazul lui Lazăr, nici pomeneală de înmormântare. Moartea le răstoarnă radical condiţia. Pentru Lazăr încep desfătările cereşti; pentru bogat, chinurile şi lipsa.

 

De ce această inversiune? Unde păcătuise bogatul? Nu păcătuise prin simplul fapt că era bogat. Statutul de bogat nu e unul în sine păcătos. El păcătuise pentru că îl ignorase complet pe Lazăr. Măcar dacă ar fi fost la câţiva kilometri depărtare de el! Însă Lazăr zăcea chiar „înaintea uşii lui”. Cum putea să se bucure şi să petreacă fără să se simtă câtuşi de puţin responsabil de stomacul şi decenţa existenţială a semenului său, a egalului său în demnitate, Lazăr, mai ales când bucuria acestuia ar fi fost atinsă și cu firimiturile care cădeau de pe masa lui? Este falsă părerea că Dumnezeu a lăsat pe lumea asta bogaţi şi săraci. Falsă este şi părerea că resursele pământului sunt reduse, aşa încât oricum nu s-ar aboli sărăcia şi foamea. Dacă toţi am fi conştienţi că nu suntem decât administratorii bunurilor şi nu stăpânii lor, nimeni n-ar mai striga pentru câştigarea subzistenţei. Dacă am avea grijă să nu se arunce atâtea alimente în fiecare zi, ar fi hrană şi pentru ultimul flămând din această lume.

În cazul multor bogaţi, creşterea bogăţiei este direct proporţională cu creşterea sărăciei  lor spirituale. În schimb, săracii pot avea multă bogăție spirituală. Ei sunt în vizorul lui Dumnezeu. Lor le dedică Isus prima fericire în predica de pe munte, făcându-ne să înțelegem că ei sunt predilecţii atenţiei divine. Bogatul prinde cuvânt şi imploră mijlocire când pentru el destinul era deja pecetluit. Din răspunsul pe care îl dă Abraham, înţelegem şi noi, ascultătorii, că nu vom putea prezenta nici o scuză că n-am ştiut cât sunt de grave avariţia, zgârcenia, neglijenţa şi egoismul.

Ucenicii nu înţeleg cuvântul lui Isus

Evanghelia zilei

În acel timp, ^43b pe când toată lumea se minuna de tot ce făcea Isus, el a zis ucenicilor săi: ⁴⁴ "Întipăriţi-vă bine în minte ce vă spun: Fiul Omului va fi dat pe mâinile oamenilor". ⁴⁵ Dar ucenicii nu înţelegeau cuvântul acesta, care pentru ei era aşa de ascuns, încât nu-l pricepeau, şi se temeau să-l întrebe ce a vrut să spună prin aceasta.

 

        Câtă vreme succesul e de partea noastră, ne bucurăm de multă apreciere, iar popularitatea noastră este garantată. Când, în schimb, intervine eşecul, ne trezim în scurt timp singuri şi abandonaţi pentru că nu mai reprezentăm nici un interes pentru ceilalţi. Ar fi naiv şi neînţelept din partea noastră să credem că ar exista o reţetă sau o metodă de a trăi în care succesul ar fi neîntrerupt. Multe cărţi ar vrea să ne convingă, chiar cu exemple, de acest lucru. Însă noi învăţăm din experienţă, fie că vrem, fie că nu vrem, că succesul şi eşecul împletesc urzeala vieţii noastre. În plus, noi, creştinii, mai învăţăm din Biblie că până şi eşecul este tot un mod al lui Dumnezeu de a lucra cu sufletele noastre pentru a le purta la maturitatea spirituală.

            Cum abordează Isus în faţa ucenicilor această temă? Din perspectiva unei psihologii pur omeneşti, el alege un moment de-a dreptul neprielnic pentru a destăinui ce sfârşit îl aşteaptă: „ …pe când toată lumea se minuna de tot ce făcea”. Altfel spus, când audienţa lui era maximă. Cum să le fie uşor ucenicilor, care gândeau încă foarte omeneşte, să se transpună pe un alt registru emoţional şi să-şi facă proprie starea sufletească a lui Isus? Când toate îţi merg impecabil, nu-ţi mai stă gândul la ceasurile negre. Ucenicii savurau şi ei succesul lui Isus şi deja visau la onorurile care se vor revărsa implicit şi asupra lor. Drept urmare, nu-l înţelegeau pentru că nu voiau să simtă altceva. Numai după ce va coborî Duhul Sfânt asupra lor vor înţelege taina suferinţei şi a morţii Fiului Omului. Însă Isus nu vrea ca ei să se iluzioneze cu privire la viitorul său şi al lor. „Întipăriţi-vă bine în minte” este o formulare care exprimă voinţa fermă a lui Isus ca ucenicii să fie conştienţi de transformarea succesului său de moment într-un sfârşit scandalos şi dureros.

            Multor oameni le vine greu să asocieze divinitatea lui Isus cu suferinţa sa. Pentru ei, aceste două dimensiuni sunt inconciliabile. Însă Isus ne-a învăţat că şi suferinţa este un loc în care Dumnezeu se face simţit; că succesul, departe de a fi o glorie personală, este o ocazie de a mulţumi lui Dumnezeu, iar eşecul, o experienţă din care să înţelegem că privirea trebuie s-o îndreptăm spre Dumnezeu care nu ne poate dori, până la urmă, decât numai binele.

          Din felul cum suferim, demonstrăm, fără cuvinte, cât de mult îl cunoaştem şi înţelegem pe Isus.

Chipul ascuns al lui Isus

Evanghelia zilei


În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ³¹ "Când va veni Fiul Omului în slava sa, împreună cu toţi îngerii, se va aşeza pe tronul său de mărire. ³² Înaintea lui vor fi adunate toate popoarele, dar el îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, ³³ şi va pune oile la dreapta sa iar caprele la stânga sa. ³⁴ Atunci împăratul va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; ³⁵ căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; ³⁶ am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine». ³⁷ Atunci cei drepţi îi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi flămând şi ţi-am dat să mănânci? Sau însetat şi ţi-am dat să bei? ³⁸ Sau când te-am văzut noi străin şi te-am primit? Sau gol şi te-am îmbrăcat? ³⁹ Sau când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?». ⁴⁰ Împăratul le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut». ⁴¹ Apoi va spune celor din stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor săi! ⁴² Căci am fost flămând şi voi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi nu mi-aţi dat să beau; ⁴³ am fost străin şi voi nu m-aţi primit; am fost gol şi voi nu m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în închisoare şi voi nu m-aţi vizitat». ⁴⁴ Atunci îi vor răspunde şi ei: «Doamne, când te-am văzut noi flămând, însetat, străin, gol, bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?». ⁴⁵ El le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori nu aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie nu mi-aţi făcut». ⁴⁶ Şi vor merge aceştia în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică»".

Cine ar putea asculta evanghelia cu judecata finală, fără să se cutremure înlăuntrul său şi fără să se simtă răscolit în propria conştiinţă? Cine ar citi-o fără sentimentul că nu-i posibilă vreo sustragere dinaintea ei şi că orice subterfugiu este zadarnic? Isus, la capătul timpurilor şi al istoriei, îmbrăcat în maiestate! O imagine grandioasă a unei judecăţi unice și, mai ales, irevocabile. A tuturor oamenilor laolaltă şi a fiecăruia în parte! Deşi criteriile de judecată sunt cunoscute de toţi, totuşi surprizele sunt mari. Pentru împlinirea lor nu se cer capacităţi speciale, nici un anumit grad de inteligenţă şi nici o anumită dotare fizică. Fiecare le poate aplica în viaţa lui. Cine să nu priceapă ce înseamnă să dai de mâncare, să îmbraci, să vizitezi? Şi totuşi, judecata va dezvălui una dintre cele mai mari taine ale istoriei: taina ascunderii lui Isus în spatele a milioane şi milioane de chipuri omeneşti; taina identităţii lui voalate. Amândouă părţile ridică, uimite, întrebarea: „Când te-am văzut noi…?”

Pentru simplul fapt că suntem creştini, nu vom primi nici un bonus aparte. Nu este suficientă cunoaşterea lui Isus din evanghelii sau din predică. Apartenenţa la Biserică nu aduce cu sine automat accesul în viaţa veşnică. Acestea ne vor uşura intrarea, dar nu ne-o vor garanta. Ceea ce va cântări enorm va fi re-cunoaşterea lui Isus în cei mici. Însă avem privilegiul de a ști deja că el este cel pe care îl hrănim, îl îmbrăcăm și îl vizităm. Și mai avem încă ceva, şi anume responsabilitatea de a nu uita acest adevăr! Tentația de a ignora că Isus este ascuns în cei mici o învingem şi prin citirea frecventă a acestui pasaj evanghelic. La capătul ei, ne simţim asaltaţi parcă de acelaşi imperativ: acționează întocmai, începând chiar acum, pentru că miza este mare! Unul dintre mulţii sfinţi care au înţeles să aplice în viaţa lor cuvintele lui Isus din acest discurs despre judecata finală a fost sfântul pe care îl comemorăm astăzi: Vincenţiu de Paul. A fost loial unei ocupaţii mai puţin apreciată de oameni, dar preţuită la maxim de către dreptul Judecător: grija pentru cei săraci, o grijă în care a implicat suflet, inteligenţă, spirit de organizare şi multă dăruire. Cuvintele lui Isus au căpătat în viaţa lui un program pe care l-a respectat toată viaţa. Prin mijlocirea lui, să le aplicăm şi noi, mereu cu gândul la cuvintele: „Mie mi-aţi făcut”.

Isus şi informaţia despre el

Evanghelia zilei

În acel timp, ⁷ Irod tetrarhul a auzit vorbindu-se despre cele săvârşite de Isus şi nu ştia ce să creadă, deoarece unii spuneau că Ioan Botezătorul a înviat din morţi, ⁸ alţii ziceau că s-a arătat profetul Ilie, iar alţii că a înviat un profet dintre cei din vechime. ⁹ Dar Irod zicea: "Lui Ioan i-am tăiat capul. Dar cine este acest om despre care aud astfel de lucruri?" Şi căuta să-l vadă.

Irod tetrarhul pare să fie lipsit de un aparat informativ bine pus la punct, din moment ce exprimă atâta confuzie cu privire la identitatea lui Isus. Variantele vehiculate erau multe. Incertitudinea era cu atât mai mare cu cât se zvonea că Isus ar fi Ioan Botezătorul, despre care știa sigur că îl decapitase. Evanghelia se termină cu dorinţă lui expresă de a-l vedea, lucru pentru care Irod nu va face până la urmă nici un pas. Îl interesa realmente cine este Isus? Celebritatea şi popularitatea lui îl făceau curios. În ce mod voia Irod să-l cunoască?

Dorinţa lui va fi satisfăcută mult mai târziu, când Isus îi va fi trimis în timpul procesului, pe temeiul faptului că era galilean şi deci unul din supuşii lui. Însă în acel context, Isus îl va decepţiona şi îi va înşela orice aşteptare. Nerăspunzându-i la nici o întrebare, i-a dat de înţeles că nu trebuie să-și închipuie că are în faţă un subiect de senzaţie care face semne ieşite din comun pentru distracţia sau curiozitatea celorlalţi.

Câţi oameni nu se regăsesc astăzi în atitudinea tetrarhului! Trădează un anumit interes pentru Isus, vor să afle despre el, însă nu pentru a-l cunoaşte cu-adevărat, nu pentru a crede în el, ci pentru a-şi potoli anumite curiozităţi sau pentru a mai adăuga un capitol la cultura lor generală despre personaje religioase. Mijloacele de comunicare moderne potolesc acest tip de cunoaştere la un simplu click pe internet. Informaţiile despre Isus sunt enorme cantitativ. Despre el se pot auzi tot felul de ciudăţenii. Este bine că adevărurile de credinţă, cunoştinţele legate de religia creştină sunt comunicate prin toate mijloacele. Însă mass-media este cu precădere interesată să prezinte informaţiile într-o formă care i-a displăcut lui Isus: urmărind senzaţionalul şi spectacolul. Nu putem să nu-i recunoaştem, de aceea, şi deserviciul pe care îl face în dobândirea adevăratei cunoaşteri a lui Isus.

Isus vrea din partea noastră o cunoaştere care să conducă la credinţa în el. El vrea asentimentul voinţei şi al raţiunii noastre la cuvântul său; vrea să credem în el, ca în singurul care are cheile adevărului şi ale vieţii. De aceea îl şi căutăm în fiecare zi. Nu pentru curiozitatea noastră, nu pentru dotarea intelectuală, ci pentru sufletul şi inima noastră. Sufletelor cu asemenea dispoziţii şi intenţii, el li se face cunoscut! Pentru cei din categoria lui Irod, chiar şi după o minuţioasă informare, tot un necunoscut rămâne.

Câtă vreme nu credem în Isus, nu putem avea pretenția de a-l înțelege.