Ultima zi de mai

Vizita Mariei

      Luna mai începe cu sfântul Iosif muncitorul şi se încheie cu sfânta Fecioară Maria în vizită la Elisabeta. Suntem la capătul unei luni împodobite cu atâtea flori peste care tronează Floarea cerească, Maria. Ne rămâne să o rugăm să ne includă pe toţi în programul ei de vizită. Ea nu se aduce doar pe sine, ci vine împreună cu Isus. Cum să nu ne simţim onoraţi de prezenţa ei? Cum să nu ne placă de ea, din moment ce în fiinţa ei virtuţile sunt toate laolaltă, iar harul divin abundent? Îi mulţumim pentru toate harurile pe care ni le-a mijlocit în această lună, pentru toate clipele de rugăciune, pentru devoţiuni, cântece şi reculegeri, pentru fiecare Bucură-te Marie rostit cu mai multă sau mai puţină evlavie. Păşim împreună cu ea în noua lună, în care ne focalizăm atenţia spre Inima Preasfânta a lui Isus, dar şi spre Inima ei neprihănită.

     Să ne cercetăm atent inima şi s-o aşezăm cât mai aproape de cea a lui Isus! Un om cu o inimă bună e mai mult decât mulţi oameni cu inteligenţă ascuţită. Ne pregătim să luăm aminte la cuvintele lui: învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu Inima! Slăbeşte intensitatea învăţării în şcoli. Pluteşte în fiecare clasă vacanţa, ca să fie mai liberă mintea şi dispoziţia de a învăţa ceea ce vrea să ne predea Isus.

    Spre audiţie, vă propun un frumos cântec marian, în limba germană, intitulat "Noi mergem spre Mama harurilor", pentru care merită oferite trei minute de linişte.  

 

 

Corpus Domini!

Laudă şi mulţumire să fie în orice moment,

Preasfântului şi dumnezeiescului Sacrament

 



    Joia Verde e una din sărbătorile pe care le-am îndrăgit mult în copilărie. Era sărbătoarea Preasfântului Sacrament care în acea zi ieşea în procesiune şi trecea pe la fiecare colibă care i se pregătea prin sat, ca să poposească, să binecuvânteze oamenii adunaţi, iar apoi să meargă mai departe până când se întorcea în tabernacol. Era o stare de mobilizare generală, mai ales pentru femei. Tot ce puteau să aibă casele mai frumos ca zestre: covoare, tapeturi, preşuri, era adus afară pentru a împodobi locul unde Isus Cristos zăbovea pentru câteva clipe pentru a fi adorat.

       În faţa lui Isus înălţat de mâinile preotului îngenunchia toată adunarea, fără să stea pe gânduri că praful ar murdări pantalonii sau că gestul ar fi prea exagerat. Căci cine putea să fie mai mare, mai sfânt, mai adorabil, mai lăudabil decât măreţul ascuns în ostia cuprinsă de monstranţă? Cântările erau răsunătoare, copiii mulţi care roiau în jurul baldachinului. Nu ştiu de ce-mi părea mie că prin case nu rămânea nimeni, atâta lume se strângea pe stradă. Nu trebuia să înţeleg mult ca să simt că acolo se manifestă ceva scump pentru inima credincioasă a fiecărui om. Nu mi-a explicat nimeni ce căuta baldachinul peste Sfânta Taină, de ce se numeşte monstranţa monstranţă, şi pentru ce veneraţia mai presus de orice a lui Isus Euharisticul. Mi-e dor de aceea credinţă de copil, mică şi totuşi atât de mare, de misterul pe care îl simţeam în biserică şi în tot ceea ce era manifestare de credinţă.

     Frumoasă şi minunată este Taina Sfintei Euharistii! Să credem că în bucata de ostie consacrată îl avem pe Isus, să-l credem pe el pe cuvânt, să credem fără să ajungem să vedem vreodată! Să credem şi să ne bucurăm cu el în faţa noastră, cu el în noi, să facem sărbătoare, să jubilăm purtăm un trofeu în mijlocul nostru, un tezaur, o comoară mai presus de orice comoară, ştiind că în procesiunile noastre roiesc îngerii în cete, cântând şi adorându-l împreună cu noi pe Isus, Pâinea vieţii şi a îngerilor!

     Mă bucur şi mă uimesc la gândul  că ocupaţia mea zilnică este sfânta Liturghie. E ceva cutremurător de măreţ, de care nu îmi dau seama îndeajuns de mult! Ce activitate să fie de o calitate mai înaltă, mai eficientă, mai profitabilă? În care alt loc să găseşti atâta sacru? Unde să se întrepătrundă omul cu Dumnezeu mai mult? Unde să fie mai multă îndestulare pentru suflet?  

      Isus în Preasfântul Sacrament, în Taina Altarului, în dumnezeiasca Euharistie! Isus rămas cu noi pentru ca să ne hrănească, să ne iubească şi să fie iubit! În faţa lui ne închinăm şi pe el îl rugăm hrana sufletelor noastre pe drumul vieţii.

 

Sărbătoare austro-română

Dialog cultural-religios

     Din iniţiativa consiliului parohial al comunităţii Weiz, a fost organizată o întâlnire de rugăciune şi de împărtăşire culturală, sâmbătă 25 mai 2013.  Creştinii ortodocşi români, însoţiţi de preotul responsabil cu comunitatea ortodoxă din Graz s-au unit într-o rugăciune ecumenică cu creştinii catolici din Weiz. Imaginile de mai jos vorbesc de la sine despre sărbătoarea avută împreună.

        Imaginea de mai jos este afişul care făcea cunoscut programul întâlnirii: după-amiază în parohia Weiz, cu celebrare ecumenică, bufet şi muzică românească.

         Parohul comunităţii catolice din Weiz a însoţit primul cântec dedicat Duhului Sfânt cu acorduri de chitară.  

             În biserică ne-am rugat şi am cântat împreună. Doar ne uneşte acelaşi Dumnezeu şi aceeaşi destinaţie.

       Preotul român-ortodox, alături de parohul comunităţii din Weiz, prezidând celebrarea ecumenică.



           Portul naţional românesc n-a fost lăsat acasă. Din păcate este păstrat doar pentru asemenea momente. Spun asta pentru că aici, portul naţional este îmbrăcămintea festivă frecventă a oamenilor.

          Am cântat şi ne-am rugat împreună în biserică, slăvind învierea Domnului în plin timp pascal pentru creştinii ortodocşi.

        Zâmbete largi şi luminoase prinse în cadrul restrâns al fotografiei, cu o mândreţe de vestimentaţie.

          În sala parohiei am putut urmări un material power-point cu frumuseţile culturale şi naturale ale patriei noastre. Ar fi ceva lucruri cu care să ne mândrim peste hotare.

          Direct din Beciul Domnesc a venit vinul care a sporit veselia întâlnirii. Sauvignon-ul n-a fost nici el la înălţime mai mică.

             Mămăliguţa românească şi sarmalele au fost deliciile culinare pe care le-am servit cu toţii. Formă nu mai aveau sarmalele, dar gustul, o spun cu mâna la piept, era acelaşi.

             Caşul laolaltă cu slănina sunt tot de-ale noastre. Nu-ţi dau decât sentimentul că ai plecat de pe un spaţiu mioritic.

           Nu că n-ar exista pe aici vinete, însă într-o prezentare estetică aşa atrăgătoare eu încă n-am văzut!



Preasfintei Treimi, slavă şi preamărire!

Te Deum

Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm

Pe tine, Doamne, te mărturisim

Pe tine, veşnicul Părinte,

Tot pământul te cinsteşte.

Ţie toţi îngerii, cerurile şi toate puterile,

Heruvimii şi serafimii îţi cântă fără încetare:

 

Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul, Dumnezeul Sabaot!

Plin e cerul şi pământul de mărirea slavei tale!

 

Pe tine te măreşte corul preaslăvit al apostolilor;

Pe tine te slăveşte

Numărul vrednic de laudă al profeţilor;

Pe tine te laudă ceata strălucită a martirilor;

Pe tine te mărturiseşte sfânta Biserică

Pe toată faţa pământului;

Pe tine Tatăl, a cărui slavă este fără de sfârşit

Şi pe Fiul, unic, adevărat şi vrednic de închinare,

Şi pe Duhul Sfânt, Mângăietorul.

Pentru Maria

O floare aleasă

 

 

 

O mică floare,

cu multă culoare

și c-o mireasmă

îmbătătoare,

de mâna micuţă,

de danteluţă,

a dulcii copile,

faptură fragilă,

c-o inimă vie,

o bijuterie,

 

este aleasă,

apoi culeasă

dintr-o grădină

de flori arhiplină

scăldate-n lumină

celestă, sublimă.

 

să-i fie dată

chiar înmânată

celei ce este

fără de pată;

să stea semeaţă,

cât mai în față

lângă ființa

numită „Dulceaţă”,

în faţa Miresei

şi a Prinţesei,

în faţa Curatei,

a Nestematei,

în faţa Mariei

a Armoniei.

 

Gurița, o șoaptă

Prinse deodată

Încet să scoată

Și să rostească

Ba să-mpletească

O rugăminte

Din cele sfinte

Către cea-n care

 Tăcerea toată

e-ntruchipată:

Maică drăguță,

Eu, o micuță

Îți cer fierbinte

Să mă ții minte

Și-a mea floricică

Așa cum e, mică

Şi frumușică

Ţi-o dau toată ție

Dulce Marie.
 

Cu mâinile-ți dalbe

Atâta de calde

Cuprinde-mă toată

Și mă desfată,

Cuvintele-ți sfinte

Pe mine m-alinte.

Eu însămi mică,

O floricică,

Mâine dar, mare

Curată floare,

Voi fi numai dacă

De tine legată

Rămâne-voi toată,

De-așa o Floare

Numai candoare,

Cum nici în visare,

Mai mare n-apare,

De tine-n vecie,

Frumoasă Marie!