De la Isus învăţăm cum să suferim

8 februarie

Meditează

„Toţi te caută”, reţinem din evanghelia de astăzi. Pe Isus îl caută toţi. Îl căutăm şi noi. Din ce motiv? Isus străbătuse toată Galileea şi oamenii au putut să-i simtă profunzimea cuvintelor şi înţelepciunea dumnezeiască. Se mai aplică la zilele noastre constatarea lui Petru? Câţi oameni îl mai caută pe Isus? De ce îl căutau atunci? Pentru că erau bolnavi, neputincioşi, apăsaţi de tot felul de lipsuri. Când omul întruchipează una din aceste stări, se pune pe căutarea lui Dumnezeu. Tabloul omului creionat de puţinele versete extrase din Cartea lui Iob este sumbru şi plin de pesimism. Rar se mai întâlneşte în literatura universală o descriere mai mişcătoare decât cea din capitolul 7 al acestei cărţi biblice, a destinului dramatic pe care îl are omul pe acest pământ: „Oare nu este numai zbucium pentru om pe pământ…?”

Isus l-a întâlnit pe om îmbrăcat în suferinţă! Astăzi îl întâlneşte la fel. Suferinţa se arată în grade şi intensităţi diferite peste tot: în ţările civilizate şi în cele în curs de dezvoltare, în familiile bogate şi în cele sărace, în trupul bine hrănit şi în cel obişnuit cu lipsurile alimentare, în omul care crede cu tărie şi în cel areligios. Nu există om care să fi ieşit din această viaţă, excluzând morţile infantile sau premature, fără să fi cunoscut suferinţa în propria existenţă. Se cuvine să ne punem aici nişte întrebări: de ce e nevoit Dumnezeu să vadă că interesul pentru el creşte sau descreşte în funcţie de suferinţă? Ce şanse mai are Dumnezeu, dacă făptura lui privilegiată n-ar mai traversa nici o suferinţă? Intră suferinţa în om, apare automat şi Dumnezeu la orizontul vieţii lui. Iese die el, dispare şi Dumnezeu cu tot sensul lui cu tot. Încep unii să sufere, îşi amintesc brusc de Dumnezeu şi-i aruncă tot felul de întrebări; alţii îi pretind grabnice justificări sau chiar îl ceartă, sfârşind în renegarea lui el. Puţini adoptă un spirit de rugăciune şi de abandonare în grija lui Dumnezeu, aşa cum până la urmă a făcut Iob. Puţini suferă aşa cum văd la Isus că a suferit. În ce categorie ne aflăm? 

Toţi te caută! Un cancelar german exprima un gând care avea un fundal de-a dreptul diabolic: noi nu trebuie să-l alungăm pe Dumnezeu din viaţa noastră, ci să trăim în aşa fel încât el să ne apară de prisos. Ne umplem cu tot felul de asigurări, ne lăsăm pe mâna tehnologiei ca să facem amara constatare că totul este perisabil, fragil şi iluzoriu pe acest pământ. Isus ne-a învăţat nu doar cum să trăim, nu doar cum să murim, ci şi cum să suferim. În acel „toţi te caută” vrem ne includem şi pe noi, pentru că Dumnezeu e necesarul indispensabil fără de care viaţa noastră este numai o derivă.  

Reţine

 „Când nu aştepţi decât suferinţă adâncă şi deplină, cea mai neînsemnată bucurie devine o surpriză neaşteptată.”(sf. Tereza de Lisieux)

EVANGHELIA
El a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. ³⁰ Soacra lui Simon zăcea la pat, având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. ³¹ El s-a apropiat şi a ridicat-o prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. ³²Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol ³³şi toată cetatea era adunată la uşă. ³⁴ El a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că îl cunoşteau. ³⁵ Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. ³⁶ Simon şi cei care erau cu el l-au căutat ³⁷ şi, găsindu-l, i-au spus: "Toţi te caută". ³⁸ El le-a spus: "Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!" ³⁹ Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Isus are milă de oameni

7 februarie 2015

Meditează

Înainte de a se lansa în misiunea de evanghelizare a tuturor oamenilor, ucenicilor li se dă şansa de a se antrena pe un teritoriu restrâns, în interiorul graniţelor Israelului. Momentul pe care îl înregistrează evanghelia este cel al întoarcerii lor din prima misiune. Au umblat pe jos, au vorbit despre Învăţătorul lor, au povestit despre felul lui neobişnuit de a se comporta, de a gândi şi de a vorbi cu oamenii. Acum aveau dreptul să se relaxeze şi să-l aibă pe Isus doar pentru ei, măcar pentru câteva clipe. Însă pe Isus îl vor atâţia oameni! El este asaltat de mulţime, iar acesteia el îi oferă milă. Omul, indiferent în ce timp al istoriei s-ar plasa, este mereu un adecvat destinatar al milei lui Dumnezeu. În raport cu Creatorul său, el este într-o permanentă stare de nevoie. Faptul de a crede că îşi este suficient sieşi este de aceea o ispită pe care trebuie să o respingă prompt.

Această milă nu devine nicidecum inutilă, atunci când ne ajunge bunăstarea, când necesităţile materiale încetează să mai fie resimţite sau când confortul afectiv ne este asigurat şi ne iubesc, credem noi, destui oameni. De ce i s-a făcut milă lui Isus de oameni? O spune chiar el: erau ca nişte oi fără păstor. În traducere largă, pentru că se mişcau în derivă, fără a avea o orientare precisă, un lider călăuzitor. Şi într-adevăr aşa şi erau: nu-i aduna şi nu-i organiza nimeni sub nici o nomenclatură; se mişcau în cete, fără alt scop decât cel de a fi cu Isus. În realitate însă, ei se mişcau în direcţia păstorului, în direcţia lui Isus. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi memoraţi psalmi este cu siguranţă Psalmul 22. Din el aflăm programul păstorului pentru oile sale. Fiecare vers respiră o pace şi o regăsire interioară unice. Nu este loc de frică nici măcar în traversarea văii întunecate a morţii, atâta vreme cât păstorul este de faţă. Penultimul vers reia prin folosirea termenului „îndurare” motivul milei. Aceasta se statorniceşte pe calea vieţii ca o însoţitoare fidelă până la deplina noastră locuire în casa Domnului. Până atunci ne rămâne să ne găsim orientarea, să fim atenţi la figura blândă şi înţeleaptă a Păstorului şi receptivi la oferta sa bogată.

Reţine

„Mila este plata pentru răscumpărarea sufletelor noastre” (sfântul Ioan Gură de Aur).

EVANGHELIA
Erau ca oile care nu au păstor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,30-34
În acel timp, apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi au învăţat. ³¹Atunci el le-a spus: "Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!"; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. ³² Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. ³³ Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, au ajuns înaintea lor. ³⁴ Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe.

Isus, Omul-Dumnezeu

6 februarie

Meditează

Sfântul Marcu îşi începe Evanghelia cu o propoziţie scurtă şi programatică: „Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Cititorul este din capul locului informat că autorul lucrării îşi propune să redea în scris nu o biografie umană uzuală, nu evenimente cotidiene banale, ci viaţa unui Om-Dumnezeu pe acest pământ. Observăm că Isus interzise în mod repetat să i se divulge identitatea (cu precădere în prima parte a Evangheliei). Interdicţia o aud atât demonii cât şi ucenicii. Ar trebui să punem pe seama ei confuzia generală în jurul identităţii lui Isus? Pare că nimeni nu ştia exact cine este: Irod chiar avansa ipoteza învierii lui Ioan din morţi. Alţii difuzau eroarea cum că Isus ar fi Ilie. Iarăşi alţii îl plasau în rândul profeţilor obişnuiţi. Această ceaţă în jurul lui Isus s-a perpetuat din păcate până în zilele noastre. Un profesor de filozofie avea obişnuinţa de a-i întreba pe studenţi, cine este Isus. Răspunsurile erau departe de a fi uniforme. Unul i-a răspuns în forma interogativă: „Nu e cumva tipul acela care a scris Biblia?!”

La capătul Evangheliei lui Marcu, centurionul care a asistat la moartea lui Isus, a putut să facă afirmaţia: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu”. Ceea ce se voia a fi tăinuit în prima parte, s-a dezvăluit în a doua parte a Evangheliei în mod progresiv, atingând culmea în actul sacrificiului lui Isus. Ce învăţăm de aici? Un adevăr profund pentru drumul credinţei noastre: ajungem să-l cunoaştem pe Isus ca Dumnezeu nu la simplul contact cu minunile pe care le-a făcut şi nici când îi ascultăm doar cuvintele, ci abia atunci când luăm contact cu crucea şi cu moartea lui. Fără să cunoaştem crucea şi moartea lui Isus, nu avem dreptul să ne pronunţăm în privinţa identităţii sale.

Paul Miki şi însoţitorii lui nu doar că au înţeles acest adevăr cristologic, ci l-au reprodus efectiv în trupul lor, lăsându-se şi ei răstigniţi în numele Celui Răstignit. Au murit pentru că au ştiut în cine şi-au pus încrederea, şi l-au urmat de fapt pe acela care a spus despre sine că este Viaţa, pe Isus, pe inconfundabilul Domn şi Mântuitor al tuturor.

Reţine

Dacă Isus n-ar fi fost substanţial mai mult decât orice alt om, nu ar mai fi interesat astăzi persoana sa decât pe câţiva istorici.  

Isus şi criteriile chemarii lui

5 februarie

Meditează

Doisprezece bărbaţi au fost aleşi şi trimişi de Isus în misiune. Biografiile acestora sunt sărace până la inexistente, demnitatea lor este însă unică. Pe ei nu-i recomandă vreo capacitate anume, vreo înzestrare genetică specială ori vreo virtute mai puţin obişnuită, ci Prietenul şi Învăţătorul lor, Cristos. Nu ei l-au ales pe Isus, ci Isus i-a ales pe ei. În acest gând stă miezul oricărei vocaţii speciale la viaţa consacrată. Nimeni nu-şi poate provoca sau induce chemarea la preoţie sau călugărie, ci numai să-i consimtă. Când e vorba de vocaţie, nu există spaţiu pentru autosugestie, autodeterminare sau convingere subiectivă, ci numai pentru deschidere primitoare la ceea ce vine spre tine ca ofertă.

Ucenicii primesc indicaţii clare cu privire la „echipamentul” necesar unei eficiente activităţi evanghelice. Ceea ce ar părea indispensabil, este convertit în dispensabil: pâinea, desaga şi banii la cingătoare. Cât priveşte îmbrăcămintea, nu-i nevoie decât de un rând. Mesajul non-verbal transmis era în consecinţă unul extrem de puternic: nu din iniţiativă proprie mergeau ucenicii din loc în loc; nu interesul personal îi punea pe drumuri, ci faptul că cineva i-a trimis. Iar ei trebuiau să lase să se vadă tocmai acest adevăr, nu prin forţa cuvintelor, ci prin vizibilitatea accesibilă a exemplului. Dacă ar fi arătat altfel dotarea lor, ei ar fi fost cu uşurinţă etichetaţi drept propagandişti, oameni care sunt mânaţi de lucruri chiar suspicioase. Însă chiar şi aşa, cu sărăcia exterioară evidentă, Isus ia în calcul eşecul şi respingerea lor de către oameni. În acest caz, se impune calmul. În nici un caz nu trebuie să recurgă la compromisuri, îndulcind îndemnul la convertire pentru câştigarea simpatiei.

Aceste indicaţii de apostolat oferite de Isus ucenicilor formează o oglindă în care orice predicator al timpului nostru face bine să privească des. Neconcordanţele bat la ochi! De ce nu se bucură Isus de audienţă mai mare în zilele noastre? De ce nu este mai mult căutat din moment ce exemplul vieţii lui este atât de nobil, de pozitiv, de admirabil? Cine face imaginea lui opacă şi puţin atractivă în rândul oamenilor? Poate un apostolat în care se vede prea multă lucrare omenească şi prea puţină lucrare divină. Aleasă de Isus, martira acestei zile, sfânta Agata, a dovedit în mod admirabil reversul acestui adevăr, şi anume că în ea a dominat lucrarea divină. Pentru unii cititori, evanghelia acestei zile e o confirmare, pentru alţii un avertisment grav.

Reţine

  Cel care vrea să predice evanghelia, să aibă în vedere să nu se aprovizioneze cu lucruri care sunt în deserviciul ei.

EVANGHELIA
Prima trimitere a ucenicilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. ⁸ Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, ⁹ dar încălţaţi cu sandale şi: "să nu purtaţi două tunici!"¹⁰ Apoi le-a spus: "Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, ¹¹iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!" ¹² Ei au plecat şi au predicat ca oamenii să se convertească. ¹³ Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Isus şi nazarinenii

4 februarie

Meditează

Eşecul lui Isus în propria localitate natală are o rezonanţă aparte. El nu e însă singular în viaţa lui. Ştim ce cuvinte a rostit despre Cafarnaum şi Betsaida, localităţi în care el „investise” cuvinte şi minuni multe…degeaba. Isus lipsise pentru o vreme din Nazaret, interval în care pentru el se petrecuseră schimbări mari: Botezul în apa Iordanului de către Ioan şi debutul vieţii publice. În momentul în care s-a întors acasă, la ai săi, avea deja oarece notorietate. Minunile îi sporeau mult renumele. Aşa nu-l cunoscuseră niciodată concitadinii lui, nazarinenii. Şi aveau să demonstreze că nu sunt deloc dispuşi să-şi schimbe tipul de cunoaştere cu privire la fiul lui Iosif şi al Mariei. În mintea lor, tabloul personalităţii lui Isus se epuiza repede în câteva repere biografice şi nimic mai mult. Cum să-şi aroge Isus pretenţia de a fi tratat altfel decât un fiu de lemnar? De unde la el aroganţa de a se da drept un profet? În faţa unei asemenea împietriri cardiace, lui Isus nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i lase în pace şi să-i părăsească, mirându-se de necredinţa lor.

Atitudinea nazarinenilor a supravieţuit timpurilor şi este vizibilă în mulţi oameni contemporani, pentru care identitatea lui Isus nu poate să sară nicicum peste profilul lui strict pământesc. Cine vrea să-l abordeze pe Isus numai sub unghi istorico-raţionalist, acela trebuie să ia în calcul o consecinţă nefastă: părăsirea lui de către Isus. Divinitatea lui rămâne ascunsă oricărei încercări exclusiv mentale de a-l înţelege. Nazarinenii n-au vrut să creadă în divinitatea lui Isus. Astăzi, unele descoperiri „ştiinţifice” nu-i recunosc nici măcar existenţa istorică. De mirare pe ce culmi a mai ajuns şi ştiinţa pentru unii!   

Ca să-l cunoaştem pe Isus şi să-l reţinem la noi, e nevoie să ne dotăm cu credinţă. Prin cercetare biblică, prin cursuri de teologie sau dezbateri pe teme de religie, cel mult îl studiem pe Isus, dar de înţeles, nu-l înţelegem şi nici nu-l simţim în noi. Credinţa e în stare să lărgească limitele sufletului nostru şi să ne pună în comuniune cu Dumnezeu. Pentru aceasta nu e nevoie să desfiinţăm raţiunea din noi, ci doar să nu-i supraapreciem puterea sau să contăm numai pe ea.

Reţine

„Isus Cristos nu este apreciat deloc până ce nu este apreciat mai presus decât orice” (sfântul Augustin).

EVANGHELIA
Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,1-6
În acel timp, Isus a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. ² Fiind zi de sâmbătă, Isus a început să înveţe în sinagogă şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: "De unde toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui? ³ Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi Simon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?" Şi se scandalizau de el. ⁴ Dar Isus le-a zis: "Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui". ⁵ Şi nu a putut face acolo nicio minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.⁶ Şi se mira de necredinţa lor. Apoi, cutreiera satele din jur învăţând.