Minimundus

În jurul lumii

     Pentru mulţi dintre români, Austria a fost şi rămâne o ţară de tranzit. Puţini sunt cei care pleacă din România ca să se statornicească în această ţară verde, cu multe frumuseți naturale și culturale. Sogiorno e un cuvânt al cărui înţeles îmi era clar încă din gimnaziu. Erau mulți cei care îl foloseau. De corespondentul lui german, Aufenthaltsbewilligung, am auzit mult mai târziu, dar niciodată acasă. E firesc să cauţi un loc în această lume unde adaptarea lingvistică și economică să fie uşoară și rapidă. Şi acest loc a fost pentru mulţi conaţionali Italia. Despre limba italiană cred că este cea mai melodioasă dintre toate limbile (care îmi sunt cunoscute), asimilabilă de orice ins de pe acest pământ. Undeva în extrema acestei aprecieri stă limba germană. Mărturisesc că acel "cuvinţel" de mai sus mi l-am înregistrat în memorie gradual, încercând mai întâi o multiplă tranşare, ca imediat după aceea să-l înfulec pe părţi, nădăjduind ca în memoria mea să formeze până la urmă iarăşi un tot. Metoda poate fi aplicată la multe vocabule nemțești care nu vor să se mai termine. Dacă limba nu vine cu nicio seducţie asupra urechilor, dacă oamenii sunt în consedinţă inabordabili (pe limba lor), o câtuşi de mică staţiune merită totuşi făcută în această ţară.

     Pleci din ţară şi treci prin Ungaria încercând un intens sentiment  de platitudine. Relieful nu vrea să aibă nici cea mai mică denivelare "în sus". Mergi pur şi simplu, fără să faci efortul de a înregistra numele vreunei localităţi, având mai întâi ca ţintă Budapesta, iar apoi urmărind pe autostradă Viena. Monotonia durează aproximativ cinci ore. Apoi intri în Austria. Lucrurile încep să capete din ce în ce mai mult contur, dar tu te grăbeşti să ajungi în Italia. Trebuie să treci prin Graz şi de acolo să urmăreşti pe indicator oraşul Klagenfurt. Nu ai motive poate să cobori din maşină. Ajungând în Klagenfurt, este indicat (de nici un indicator, ci de mine!!!) să ieşi de pe autostradă şi să faci o pauză culturală. În timpul cel mai scurt, poţi să faci turul lumii vizitând ceea ce este mai reprezentativ în arhitectura acesteia, în parcul, unic pentru oferta pe care ţi-o face, Minimundus, adică, în traducere liberă, lumea în miniatură. Nu este departe de autostradă, iar până în Italia şi-aşa nu mai sunt mulţi kilometri.

     Pozele de mai jos arată frumuseţea unică a acestui parc. Cuprinzi cu privirea obiective turistice și culturale din întreaga lume, reproduse în miniatură, cu materialul original. Poate nu reuşeşti să ajungi în Viena, să vizitezi Stephansdom-ul; nu-ţi găseşti bani să vizitezi Tour Eiffel din Paris, sau să mergi la Roma în Piața San Pietro, sau mai ştiu eu unde în lumea asta. În acest parc eşti gigantul care colindă toate aceste obiective culturale pomenite şi încă multe altele, de sus,  sau oricum de la o cu totul altă înălțime în raport cu mărimea "naturală" a clădirilor. M-am bucurat să văd printre multele frumuseţi arhitecturale şi Mănăstirea Curtea de Argeş. Mă aşteptam să apară şi Casa Poporului din Bucureşti. Însă fructul megalomaniei lui Ceauşescu ar fi ocupat prea mult spaţiu şi, în consecinţă, nu este de văzut aici. Dar sunt multe altele pentru care merită să te opreşti din drumul tău înspre sau dinspre Italia, pentru a face un popas cu-adevărat cultural tocmai în parcul Minimundus.

  (Precizez că pentru atâtea rânduri de reclamă nu voi primi un cent.) 

       

Joia Verde

Cu Preasfântul Sacrament în procesiune

     Îl sărbătorim astăzi pe iubitul nostru Mântuitor divin, prezent cu Trupul şi Sângele său în sfânta Taină a Altarului, pe Isus Cristos oferit sufletelor noastre ca cel mai preţios dar. Îi cântăm imnuri înălţătoare  prin care ne exprimăm lauda şi gratitudinea pentru că este în bisericile noastre în tabernacol şi se face hrana sufletelor noastre.

    Isus s-a ţinut de cuvântul pe care l-a dat la finalul evangheliei după sfântul Matei: "Iată, eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor." (Mt 28,20). Comoara pe care o ascunde fiecare biserică creştină nu stă în valoarea artistică a picturilor sau în cantitatea de marmură, sau în somptuozitatea arhitecturii, ci în Pâinea euharistică pe care o adăposteşte tabernacolul. Acolo este Isus euharisticul în faţa căruia, împreună cu îngerii, ne plecăm fruntea şi genunchii. Isus nu s-a mulţumit să ne ofere cuvintele sale, să săvârşească minuni pe pământ, să vindece bolnavi, să sufere pe lemnul crucii şi să învie. A vrut să fie aproape de noi, în oraşele în care trăim, în satele din care facem parte, în lumea oamenilor, şi toate acestea prin taina sfintei Euharistii! Cât de minunat este Dumnezeul nostru în lucrările sale!

    Cât de mare este Dumnezeu! Pe El nu-l pot cuprinde cerurile cerurilor, după cum se exprimă psalmistul! Cât de mic este Dumnezeu în Fiul său! Pe el îl poate cuprinde o bucăţică de ostie! În faţa acestui mister alung orice tentaţie de a mă gândi cum e posibil aşa ceva, şi spun cu omul din evanghelie: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!" (Mc 9,24)

    Am celebrat astăzi sfânta Liturghie împreună cu comunitatea. Numărul credincioşilor a fost mult mai mare ca de obicei. Copiii de la Prima Împărtăşanie au fost şi ei de faţă. După celebrarea euharistică a urmat Procesiunea specifică acestei zile. Isus stă în toate zilele anului în tăcerea tabernacolului, primind vizita celor care îl iubesc. Astăzi el este purtat pe străzile satelor şi oraşelor, iese în lume, pentru a ne arăta că este centrul şi sensul existenţei noastre, că este Domnul care însoţeşte şi asistă existenţa noastră în lume, pe stradă, în desişul problemelor noastre sociale; că este Binecuvântarea locurilor în care trăim. Astăzi arătăm că noi nu avem o credinţă de domeniu privat, particular, ascuns, limitat doar la dimensiunile unei biserici, ci una vizibilă, publică, manifestă. Comoara din bisericile noastre iese afară, se face vizibilă tuturor oamenilor.

    Ochii multor oameni privesc astăzi spre Isus Euharisticul. A celor fără credinţă privesc doar o simplă ostie în cutia unei monstranţe, a celor cu credinţă privesc prezenţa reală a lui Isus Cristos sub chipul pâinii. Când Isus a rostit la Cină cuvintele consacratoare: Luaţi şi mâncați, acesta este Trupul meu, luaţi şi beţi, acesta este Sângele meu, el a vorbit în sensul cel mai propriu şi mai tare al acestor cuvinte. Nu a fost în cuvintele lui nici figură de stil, nici metaforă, nici parabolă. Nu a folosit sensul figurat şi nici nu a rostit o exagerare. Ceea ce a spus atunci, în intimitatea acelui moment sacru, a dat multă bătaie de cap oamenilor. Ce minunat dar este credinţa în Isus din sfânta Euharistie! O spun pentru că ştiu că atâţia oameni, chiar creştini, nu o mai au şi chiar nu se sinchisesc să o recupereze! Ce de valoare este conştiinţa că în biserică locuieşte permanent o prezenţă divină, chiar Isus, şi asta numai din iubire pentru noi!

    Îi mulţumim lui Isus că a rămas cu noi, că este în sfânta Împărtăşanie, că, în ciuda păcatelor pe care le avem, vine totuşi în inimile noastre. Îi mulţumim pentru că putem să credem aşa o taină, şi că prin această credinţă lăsăm să vină în sufletul nostru atâtea haruri şi bucurii de care nu putem să vorbim şi pe care nu suntem în stare să le explicăm unui necredincios! Îi cerem să fim vrednici de primirea lui în inima noastră. Nu ni s-a dat un dar mic, ci chiar Trupul şi Sângele Preascump al Domnului şi Mântuitorului nostru Isus, căruia să-i fie toată lauda şi mulţumirea. Amin.

   

Corpus Domini

Trupul şi Sângele Domnului

Azi creştinătatea cântă

Cea mai mare şi mai sfântă

Din fântânile de har

Taina Sfântului Altar.

Laudă şi mulţumire să fie în orice moment

Preasfântului şi Dumnezeiescului Sacrament!

Vă doresc tuturor o sărbătoare frumoasă, plină de harurile pe care le revarsă Isus Cristos prin Sacramentul nesfârşitei sale iubiri, Sfânta Euharistie! Să ne bucurăm şi să-l preamărim pe cel care din iubire pentru noi a spus: Iată, eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Mt 28,20)