În această seară am început timpul Adventului, celebrând sfânta Liturghie. Mulţi dintre cei prezenţi la biserică au venit cu coroanele de advent pentru a fi sfinţite şi pentru a li se aprinde de către ministranţi prima lumânare. Nişte copilaşi de câţiva anişori ne-au încântat cu trei melodii, iar noi toţi am intonat apoi binecunoscutul cântec: Wir sagen euch an den lieben Advent. Ne pregătim pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, timp de patru săptămâni. Calendarul de advent este pe birou şi nu-mi dă voie să fiu furat de timp fără a-l conştientiza. Citesc tot felul de lucruri cu care aş putea marca această perioadă premergătoare Crăciunului. Poate astăzi reuşesc sa stau câteva minute într-o tăcere conştientă, concentrată, focalizată pe ceva spiritual, poate mâine îmi găsesc timp să citesc o reflecţie frumoasă despre o temă anume. Poimâine aş putea găsi un destinatar pentru o faptă bună. Și tot așa... Isus mă îndeamnă să veghez. Mă uit să văd ce înseamnă pentru mine această stare de veghe. Dispersia în activităţi este mereu o captură. Discernământul şi distanţarea de superficial este în schimb binefăcătoare. Aş vrea să adopt atitudinea cu care arde o lumânare, şi anume cu demnitate şi eleganţă, luminând fără să facă zgomot, ci în tăcere şi cu constanţă... Adventul este frumos, dar şi solicitant: te vrea în acţiune, dar nu activist, te vrea interiorizat şi recules, dar nu pasiv. Venirea lui Isus este importantă, indiferent ce crede lumea, iar de Crăciun bucuria este în funcţie de investiţia sufletească pe care suntem dispuți să o arătăm în aceste săptămâni. Arde prima lumânare....Să ne bucurăm că vine spre noi aşa o sărbătoare!
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
A-nceput Adventul!

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Buna seara, parinte Cristian! Fotografiile si melodia ne impartasesc din solemnitatea sfintei Liturghii! Iti doresc un Advent linistit si frumos, care sa se oglindeasca in actiunile sacre si profane, dar mai ales in privire! Cu drag!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru ganduri si urare! Atat in cele sacre cat si in cele profane, deci! Advent binecuvantat iti doresc si eu!
Ștergere