Epifania Domnului

 

Arătarea Domnului...tuturor

   Ni se relatează în evanghelia acestei sărbători cum spre Pruncul născut în ieslea Bethleemului pornesc figuri misterioase, numite magi, cu intenţia de a-l găsi şi de a-i prezenta omagiile lor. Îmi place să văd în aceşti oameni nişte arătări umane marcate de eleganţă, înţelepciune şi perseverenţă. Nu mi-i pot imagina altfel decât cu mersul calm, cu privirea blândă şi scrutătoare, cu atitudinea lipsită de orice îmfumurare; nişte semeni de-ai noştri cu un scop precis în minte pentru atingerea căruia sunt dispuşi să meargă mult, să aştepte răbdători, să solicite consiliere, să fie compleşiţi de uimire, să-şi plece genunchii. Întâlnirea cu Pruncul divin, cu Mântuitorul întregului pământ, este pentru unii o favoarea divină lipsită de orice investiţii complicate, care îi surprinde la ei acasă, fără să le mai solicite efortul căutării şi al deplasării. Pentru alţii însă este o călătorie de amploare, o adevarată aventură existenţială care sfârşeşte destul variat. Tot mersul temerarilor magi culminează cu îngenuncherea. Însă alte aventuri umane sfârşesc în decepţie, dezorientare, agnosticism sau răzvrătire. Pruncul este acelaşi pentru toţi, însă perceperea lui e atât de diferită. 

    Din relatările naşterii lui, transmise nouă de evangheliştii Matei şi Luca, desprindem uşor gândul că Dumnezeu, în dorinţa lui de a se arăta oamenilor, nu se manifestă selectiv, preferând pe unii şi lăsând la o parte pe alţii, ci diferenţiat, în formele cele mai variate; nu are predilecţie doar pentru minţile simple, obediente, neşcolite, bunăoară ca acelea ale păstorilor din Betleem, ci se bucură să se reveleze şi celor interesaţi de ştiinţa acestei lumi, minţilor analitice, gândirilor discursive, preocupate cu tot felul de interogaţii şi nelinişti existenţiale. Şi păstorii ajung să descopere adevărul lui, dar şi înţelepţii magi. În consecinţă, ideea că ai avea nevoie doar de puţină baie în domeniul ştiinţelor exacte, numite şi pozitive, ca să te trezeşti la realitatea că tot conţinutul credinţei creştine este o ieftină marfă livrabilă doar simpliştilor şi bigoţilor, spiritelor slugarnice şi manipulabile, neînzestrate cu inteligenţă, este cât se poate de falsă şi dăunătoare. Isus Cristos se face accesibil tuturor şi safisface orice aşteptare până la urmă, mai târziu sau mai devreme, din orice suflet ar porni. Însă în faţa adevărului lui, în faţa persoanei lui trebuie să ai dispoziţia, neîntrecută de nimic în valoare, de a-ţi pleca genunchii. Cea mai mare înălţime la care poate ajunge cineva este atunci când stă în genunchi înaintea Adevărului. Şi din acest punct de vedere, gestul închinării magilor e unul magistral, plin de reverenţă admirabilă, unul lăudabil, apreciabil şi mai ales imitabil, nu e unul de autoanihilare, ci de cea mai mare afirmare a măreţiei lor. Căci Adevărul scris cu majusculă se poate simţi şi recunoaşte doar îngenunchi. Multora însă adevărul despre acest Adevăr, învăluit şi dezvăluit în Pruncul Isus, şi despre raportarea la el, le rămâne din păcate pentru toată viaţa necunoscut, pentru că nu vor şă-şi îndoaie genunchii.

    Sărbătoarea de astăzi imi place mult pentru faptul că ea este într-un fel o replică umană la gestul lui Dumnezeu de a ne oferi cadoul său în Isus. Astăzi curg din partea omului cadouri spre Fiul Cerului. Avem ce oferi sau nu avem? Suntem oare într-atât de săraci încât să îndrăznim să ne prezentăm în faţa lui Isus cu mâinile goale? Sau atât de avuţi încât să nu putem renunţa la nimic? Ar putea fi înşiruite multe calităţi, fapte, atitudini, virtuţi, acţiuni pozitive care umplu viaţa noastră şi care s-ar constitui în potrivite daruri spirituale. Îmi imaginez un şir lung de oameni care urmează magilor, oameni de toate temperamentele şi toate profesiile, de toate culorile şi toate culturile, un şir în care mă înscriu şi eu şi tu şi oricine. Emoţia creşte cu cât aproprierea de Prunc este tot mai mare. E minunat! Mergem spre el cu toţii, cu ceea ce avem, cu puţin, cu neînsemnat, cu tot felul de neajunsuri şi neîmpliniri. Şi ne bucurăm să plecăm şi noi genunchii în faţa celui care merită toată atenţia, consideraţia, preţuirea şi adorarea noastră.