Intrarea lui Isus în Ierusalim

    Intrăm în Săptămâna Sfântă a Patimilor lui Isus celebrând liturgic intrarea lui triumfală în Ierusalim. Isus mai fusese în Ierusalim de multe ori, mai ales la sărbătoarea Paştelui, însă de data aceasta totul avea o aură aparte. Oamenii îşi ieşiseră parcă din fire. O euforie generală îi cuprinsese pe toţi: tineri şi adulţi. Aşa nu-l mai întâmpinaseră niciodata. O făceau fără măcar să bănuiască că totul trebuie să fie ca la Carte. Undeva scriseseră profeţii şi despre această zi. Nimic nu avea voie să stea sub semnul întâmplării.

       Isus și-a dorit să intre pe poarta cetății călare pe un măgar. Prin prezenţa lui, măgarul arăta tuturor ce fel de rege este cel pe care îl poartă în spate: unul dispus să ia povara păcatelor tuturor, unul care nu promovează războiul sau violența, ci pacea. La ce să foloseasă un măgar în lupte sau războaie? Isus înțelege și se bucură de frenezia mulțimii care strigă până la ceruri: "Osana, Fiului lui David! Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!" Erau cuvinte mari. Mai mari decât puterea lor de a le înțelege! Totuşi ei trebuiau să strigă, să cânte şi să chiue, căci dacă ar fi tăcut ei, ar fi strigat pietrele (cf. Luca 19,40). Isus voia ca toate generaţiile până la a doua lui venire să știe că el venea în numele Domnului, nu în nume propriu, şi că cineva îl trimisese pentru noi. 

      Păşind prin mulţime, îi vedea pe cei pe care îi vindecase, pe cei care ascultaseră predicile lui, pe cei care credeau în puterea lui divină, pe cârtitorii farisei, pe cei sceptici şi neîncrezători.  Îi vedea deja pe cei care, inexplicabil, ca după o hipnoză totală, îi vor striga, în doar câteva zile cu totul alte cuvinte. Câte nu au văzut ochii lui Isus în acele clipe! Ştia atât de bine că cetatea, chivernisită în sărbătoare astăzi, cu toate osanalele şi cântările ei, nu-l va suporta prea mult şi că din ea va fi scos în doar câteva zile aşa cum nimeni nu ar fi bănuit: ca un blestemat, cu crucea în spate. În ce misterios mod a găsit Dumnezeu de cuviinţă să ne mântuiască!

     Urcăm şi noi astăzi la Ierusalim! Acolo ni se pregăteşte marele sacrificiu, marea jertfă. Intrăm cu Isus în Ierusalim pentru că vrem ca cele mai mari evenimente din viaţa lui să ne prindă de faţă, să ne includă şi pe noi. Trist de cei care vor să rămână în afara cetăţii, înecaţi în tot felul de preocupări lumeşti. Avem toate săptămânile anului la dispoziţie să fim profani. În această următoare săptămână trebuie să vrem să fim pătrunşi de sacru.
     Vrem să ne examinăm şi să vedem ce trebuie să moară în noi, ce atitudini, fapte şi comportamente trebuie să-şi găsească sfârşitul, ca să merităm viaţa învierii. Vrem să murim şi noi pentru ce a murit el: pentru mizeria păcatelor noastre. Strigăm astăzi cu toţi creştinii: Osana, Fiul lui David! Binecuvântat să fii pentru că ne-ai adus mântuirea! Slăvită şi lăudată să fie jerta morţii tale pe cruce! Lăudăm triumful umilinţei şi al ascultării tale şi ne bucurăm că avem parte de un asemenea Mântuitor!