joi, 20 septembrie 2012

Gânduri tomnatice


E toamnă

 
De la fereastra mea privesc o toamnă abia acum trezită,
Ce mă îmbie calm cu orice frunză-ngălbenită,
Să tac nepăsător, și-apoi cu mintea-nțepenită
Să cuget calm, la timpul care trece, la forța lui nestăvilită.
 
Dar pot să tac, să-mi țin cuvântul și gura amuţită,
Când toţi copacii-n dezbrăcare îmi spun că viaţa e finită?
Când știu că-s în zadar și zbucium și-alergări nesăbuite
Și că neantul tot înghite, și gând și vreri nechibzuite?

Frunza clipei de față, semeaţă, în slavă aurită
Fără împotrivire, va căpăta o faţă ruginită.
Şi viaţa mea, o Doamne, când fi-va săvârșită,
Căzând, se va întoarce-n sus, în veşnicia-ţi nesfârşită.

 

 

4 comentarii:

  1. Adanci reflectii printre randuri,
    te pun in garda si pe ganduri...
    si-n vise galbene, de toamna,
    vedeti pe-alei, pe MAREA DOAMNA

    felicitari...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnu'Emil, asa niste versuri frumoase...nu pot fi lasate singure. Trebuie sa stoarceti mai departe inspiratia, din care sa mai curga niste versuri! Foarte frumoos! Poate plecand de la acest catren se naste o intreaga poezie! Multumesc pentru versuri. O zi minunata va doresc!

      Ștergere
  2. Laudati sa fie Isus si Maria !
    Ma bucur ca am prilejul de a descoperi acest blog !
    Ar fi bine sa cititi mesajele lui Dumnezeu date prin Maria Milostivirii Divine. De aceea va prezint site-ul www.avertisment.ucoz.com ..... si "fiti credinciosi si nu necredinciosi" !

    Pace si Bine ! :)

    P.S.
    Rugaminte : pentru a nu pacatui impotriva Duhului Sfant, ar fi bine, in cazul in care aveti indoieli, sa faceti o novena la Duhul Sfant, pentru Lumina.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamna Anonim, ma voi uita pe site-ul recomandat de dumneavoastra. Multumesc pentru indicatia! Cu bucurie!

    RăspundețiȘtergere