Loc de slujire

Parohia Weiz

      Locul unde mi-am început activitatea de curând se numeşte Weiz. Nu aş putea să spun exact ce înseamnă, însă el se apropie ca formă de cuvântul Weizen care înseamnă grâu. Pentru că biserică stă înălţată pe un deal, iar în vale este oraşul, biserica este numită Weizbergkirche, semnalând faptul că e sus, lucru ce se vede şi din imagine. Mi-am dat seama că în orice direcţie aş pleca de la parohie, trebuie să mă pun neapărat în pas de coborâre. Lucrurile stau aproximativ ca în cazul oraşului Ierusalim (ce comparaţie între două oraşe incomparabile!), de la care cobora bietul omul miluit de un samaritean...milostiv (Luca 10,25-37), în pielea căruia, cu toată mila care mi s-ar oferi, n-aş vrea să fiu niciodată, ori de câte ori va fi nevoie să cobor spre oraş. Biserica tronează aşadar pe acest deal din anul 1757. Privind la tot asamblul de clădiri care o inconjoară, s-ar putea crede că aici a fost cândva aşezământ monahal. Aşa am ţinut să cred şi eu până când m-a lămurit o doamnă octogenară, elegantă, implicată în viaţa parohiei, că nu e aşa, şi care întrebată de mine cu ce se ocupă, mi-a răspuns scurt: cu critica. Câtă vreme voi fi pe aici, se va simţi sigur utilă în îndeletnicirea ei.

     Biserica a fost de la bun început aşa: mare, impunătoare, solemnă, iar coplexul parohial a început să existe odată cu biserica. Asta arată şi tâmplăria de la unele camere, holurile şi mobilierul vechi, în parte în stil baroc. Acum, multele încăperi sunt folosite în scopuri pastorale.    

     Construcţia acestei biserici a început în anul 1757 şi s-a terminat în anul 1776. La picturile frescelor au lucrat artişti din Viena, timp de 221 zile. Orga are 31 de registre dispuse pe 3 manuale şi un pedalier, şi mărturisesc nu doar că sună, ci răsună. Cine are urechi de auzit, să asculte şi...să înţeleagă!             

    Biserica a fost mereu închinată Sf. Fecioare Maria Îndurerate. Faptul că este o biserică mariană mă îmbucură mult. Mariană este şi biserica satului din care provin. La fel a fost şi cea din prima parohie în care am slujit ca vicar (Rădăuţi), ca să nu mai spun de cele două catedrale din Iaşi, ambele închinate Maicii Domnului.   





Aici se poate vedea altarul principal cu Pietà. Este o reprezentare artistică mişcătoare a Mamei Maria care ţine trupul neînsufleţit al Fiului care săvârşise prin sacrificiul său pe lemnul crucii opera mântuirii noastre. Deasupra crucii se poate citi: Attendite et videte si est dolor sicut dolor meus: Opriţi-vă şi vedeţi dacă este durere precum durerea mea! Compasiunea Mamei lui Isus se răsfrânge şi asupra noastră, din momentul în care i-am fost încredinţaţi ei, prin cuvintele: "Femeie, iată fiul tău!" (Ioan 19,26).

  

    În fotografia de mai jos apare unul din altarele laterale, unde este reprezentată pictural Sfânta Treime. În preajma acestui altar se află şi baptisteriu, locul unde se săvârşeşte taina sfântului Botez, prin care toţi cei ce o primesc sunt pecetluiţi cu iubirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Având în vedere că parohia are un număr destul de consistent de credincioşi, numărul celor care sunt botezaţi aici se ridica la 150 pe an.  

  

În imaginea de mai jos se poate vedea altarul lateral opus celui în care se celebrează botezul.  

  

Pe tavanul bisericii sunt reprezentate pictural cele mai importante mistere din viaţa Mariei. Deasupra orgii se poate vedea Bunavestire.  

  

    Aici este curtea interioară a parohiei, deschisă pentru toţi credincioşii de bunăvoinţă şi pentru toţi oamenii care vor să întâlnească pe vreunul dintre preoţi sau celelalte instituţii parohiale responsabile cu diferite sectoare pastorale.

 

     În partea de răsărit a bisericii sunt fraţii noştri răposaţi, aflaţi în odihnă, vecinii noştri cei mai liniştiţi. Agitaţii sunt deasupra lor, printre care şi eu, ori de câte ori trebuie să celebrez înmormântarea şi să sporesc în acest fel numărul lor, care creşte în fiecare an cu 150. Aşa cum arată şi cum este amplasat, îl consider şi îl simt ca pe un loc de plăcută reculegere şi de revizuire a multor gânduri şi comportamente în lumina sfârşitului.

În spatele casei, în partea de vest, singurii vecini pe care îi văd în mişcare sunt personajele din poză. Prezenţa lor în preajma ferestrei este semnalată sonor de o tălăncuţă care, de fiecare dată când sună, mă face să mă simt puţin pe plaiuri mioritice. Dintr-o analiză succintă a comportamentului lor, pot spune că nu le caracterizează lăcomia. Prosperitatea în ţara asta este valabilă şi pentru viaţa vacilor şi, în consecinţă, ritmul cu care mănâncă este unul lent şi aşezat.

După cum rezultă din imaginea de mai jos, văcuţele sunt familirizate cu prezenţele umane şi chiar se bucură, dacă nu să li se sufle în coarne, măcar să fie mângâiate puţin la gât. În treacăt fie spus, aici n-am văzut vaci care să aibă alte culori decât combinaţia asta de roşcat şi alb. Întrebarea cu privire la cauză nu mi-o mai pun, pentru că am destule alte interese pe aici.

   De va fi să vă poarte Providenţa paşii prin zonă şi prin preajmă, nu ezitaţi să poposiţi, să vedeţi, să vizitaţi aceste locuri frumoase. Din imaginile prezentate (mai puţin ultimele două), aveţi de ce.

Pentru o plimbare virtuală prin biserică: http://www.360cities.net/search/@tags-weizbergkirche. Ajunge un click pe imaginile care apar!