Botezul Domnului

Manifestarea Sfintei Treimi

    Cu sărbătoarea de astăzi, Botezul Domnului, încheiem minunatul timp liturgic al Crăciunului. Îl vedem cu ochii spirituali pe Isus Cristos coborât în apele Iordanului pentru a primi botezul pocăinţei. Am început timpul Adventului şi l-am parcurs cu însoţirea spirituală a marelui profet, Ioan Botezătorului. Încheiem timpul Crăciunului tot cu el. După ce a pregătit calea Domnului, ar părea să ne spună: de-acum mergeţi pe calea lui. Mie îmi revine să mă retrag. În mai toate mănăstirile din Nordul Moldovei este reprezentat în frescă evenimentul Botezului Domnului. Nu există un moment care să pună într-o mai puternică lumină grandoarea Botezătorului. Însă atenţia noastră este atrasă totuşi de umilinţa Unuia înscris în rândul celor care înaintau spre Ioan pentru a lăsa să cadă pe creştetul lor apa pocăinţei. Nu avea nevoie de botez şi nici de pocăinţă, însă a lăsat ca ele să se înscrie în misterul întrupării sale.

 Altfel decât la Naşterea sa, unde se face auzită doar vocea îngerilor, aici se implică persoanele dumnezeieşti ale sfintei Treimi, a Tatălui şi a Duhului Sfânt, pentru a-l revela pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, aici se exprimă Tatăl cu privire la Fiul: "Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria" (Luca 3,22); aici pluteşte porumbelul pentru a exprima cuprinderea din partea Duhului Sfânt a întregii activităţi publice a lui Isus.

     Isus e Fiul lui Dumnezeu. Şi noi suntem fiii lui. Suntem, cum se punea în teologia dogmatică, fii în Fiul. Şi, în modul propriu fiecăruia, trebuie să ne atragem cuvintele Tatălui: în tine îmi aflu bucuria. Cât de plăcut este să ştii că prezenţa ta este spre bucuria unuia sau a altuia! Cât de minunat e atunci când conştiinţa ta îţi confirmă că  Dumnezeu îşi găseşte bucuria în tine, că îţi confirmă acţiunile, gesturile, cuvintele, realizările, ţi le susţine şi le transformă spre bucuria celor care intră în legătură cu tine!

    Am fost şi noi botezaţi cu un altfel de botez decât cel primit de Isus. Am fost botezaţi în numele sfintei Treimi, aşadar şi în numele lui, iar prin sacramentul botezului ne-am imortalizat identitatea creştină. Ne bucurăm pentru acest har pe care părinţii noştri, în virtutea credinţei lor, l-au cerut din partea Bisericii, îl rememorăm astăzi şi îi suntem recunoscători lui Dumnezeu!       

Epifania Domnului

 

Arătarea Domnului...tuturor

   Ni se relatează în evanghelia acestei sărbători cum spre Pruncul născut în ieslea Bethleemului pornesc figuri misterioase, numite magi, cu intenţia de a-l găsi şi de a-i prezenta omagiile lor. Îmi place să văd în aceşti oameni nişte arătări umane marcate de eleganţă, înţelepciune şi perseverenţă. Nu mi-i pot imagina altfel decât cu mersul calm, cu privirea blândă şi scrutătoare, cu atitudinea lipsită de orice îmfumurare; nişte semeni de-ai noştri cu un scop precis în minte pentru atingerea căruia sunt dispuşi să meargă mult, să aştepte răbdători, să solicite consiliere, să fie compleşiţi de uimire, să-şi plece genunchii. Întâlnirea cu Pruncul divin, cu Mântuitorul întregului pământ, este pentru unii o favoarea divină lipsită de orice investiţii complicate, care îi surprinde la ei acasă, fără să le mai solicite efortul căutării şi al deplasării. Pentru alţii însă este o călătorie de amploare, o adevarată aventură existenţială care sfârşeşte destul variat. Tot mersul temerarilor magi culminează cu îngenuncherea. Însă alte aventuri umane sfârşesc în decepţie, dezorientare, agnosticism sau răzvrătire. Pruncul este acelaşi pentru toţi, însă perceperea lui e atât de diferită. 

    Din relatările naşterii lui, transmise nouă de evangheliştii Matei şi Luca, desprindem uşor gândul că Dumnezeu, în dorinţa lui de a se arăta oamenilor, nu se manifestă selectiv, preferând pe unii şi lăsând la o parte pe alţii, ci diferenţiat, în formele cele mai variate; nu are predilecţie doar pentru minţile simple, obediente, neşcolite, bunăoară ca acelea ale păstorilor din Betleem, ci se bucură să se reveleze şi celor interesaţi de ştiinţa acestei lumi, minţilor analitice, gândirilor discursive, preocupate cu tot felul de interogaţii şi nelinişti existenţiale. Şi păstorii ajung să descopere adevărul lui, dar şi înţelepţii magi. În consecinţă, ideea că ai avea nevoie doar de puţină baie în domeniul ştiinţelor exacte, numite şi pozitive, ca să te trezeşti la realitatea că tot conţinutul credinţei creştine este o ieftină marfă livrabilă doar simpliştilor şi bigoţilor, spiritelor slugarnice şi manipulabile, neînzestrate cu inteligenţă, este cât se poate de falsă şi dăunătoare. Isus Cristos se face accesibil tuturor şi safisface orice aşteptare până la urmă, mai târziu sau mai devreme, din orice suflet ar porni. Însă în faţa adevărului lui, în faţa persoanei lui trebuie să ai dispoziţia, neîntrecută de nimic în valoare, de a-ţi pleca genunchii. Cea mai mare înălţime la care poate ajunge cineva este atunci când stă în genunchi înaintea Adevărului. Şi din acest punct de vedere, gestul închinării magilor e unul magistral, plin de reverenţă admirabilă, unul lăudabil, apreciabil şi mai ales imitabil, nu e unul de autoanihilare, ci de cea mai mare afirmare a măreţiei lor. Căci Adevărul scris cu majusculă se poate simţi şi recunoaşte doar îngenunchi. Multora însă adevărul despre acest Adevăr, învăluit şi dezvăluit în Pruncul Isus, şi despre raportarea la el, le rămâne din păcate pentru toată viaţa necunoscut, pentru că nu vor şă-şi îndoaie genunchii.

    Sărbătoarea de astăzi imi place mult pentru faptul că ea este într-un fel o replică umană la gestul lui Dumnezeu de a ne oferi cadoul său în Isus. Astăzi curg din partea omului cadouri spre Fiul Cerului. Avem ce oferi sau nu avem? Suntem oare într-atât de săraci încât să îndrăznim să ne prezentăm în faţa lui Isus cu mâinile goale? Sau atât de avuţi încât să nu putem renunţa la nimic? Ar putea fi înşiruite multe calităţi, fapte, atitudini, virtuţi, acţiuni pozitive care umplu viaţa noastră şi care s-ar constitui în potrivite daruri spirituale. Îmi imaginez un şir lung de oameni care urmează magilor, oameni de toate temperamentele şi toate profesiile, de toate culorile şi toate culturile, un şir în care mă înscriu şi eu şi tu şi oricine. Emoţia creşte cu cât aproprierea de Prunc este tot mai mare. E minunat! Mergem spre el cu toţii, cu ceea ce avem, cu puţin, cu neînsemnat, cu tot felul de neajunsuri şi neîmpliniri. Şi ne bucurăm să plecăm şi noi genunchii în faţa celui care merită toată atenţia, consideraţia, preţuirea şi adorarea noastră.

1 ianuarie 2013

La mulţi ani 2013!

 

 

 

 

 

   Cu bucurie şi recunoştinţă am început astăzi anul de graţie al Domnului 2013! Am auzit atâtea urări frumoase în aceste zile, astăzi! Ne-am umplut inima cu gândurile cele mai frumoase la adresa noastră şi a celor care ne sunt dragi! Mai întâi sunt urările, iar ulterior vine şi împlinirea lor! Mă bucur că Biserica deschide anul cu o sărbătoare mariană. Începem anul cu Mama lui Dumnezeu. Începem cu Mama lui Isus. Pe ea o avem de însoţitoare în acest nou an!

   Mă bucur să vă salut pe toţi şi să-l rog pe Dumnezeu să vă umple prin mijlocirea Preacuratei Fecioare, de tot ce vă înnobilează sufletele, de tot ce exprimă în gesturile, cuvintele, faptele voastre frumuseţea inefabilă a lui Dumnezeu!