Cine va rămâne statornic...

Evanghelia zilei:

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ¹⁷ "Nu vă încredeţi în oameni, căci vă vor da pe mâna Sinedriului şi vă vor biciui în sinagogile lor. ¹⁸ Veţi fi târâţi înaintea dregătorilor şi a regilor pentru mine, acest lucru va fi o mărturie înaintea lor şi înaintea păgânilor. ¹⁹ Dar când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi. ²⁰ Nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Tatălui este acela care va vorbi în voi. ²¹ Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. ²² Veţi fi urâţi de toţi pentru numele meu, dar cine va rămâne statornic până la sfârşit acela se va mântui".

Este greu să ne explicăm de ce pentru numele lui Isus Cristos a existat în istorie atâta ură. Greu îi este și celui care nu are credință în Isus. Parcurgerea chiar și superficială a evangheliilor lămurește pe orice om că în ele nu se ascunde nici o ideologie antiumană, nici un cuvânt care să suscite repulsie sau oroare. De ce au avut cuvintele lui Isus un efect atât de sângeros de-a lungul veacurilor? Nu era firesc ca ele să trezească în oameni iubirea, înțelegerea reciprocă, așa cum atât de ușor se poate deduce din ceea ce spune și face? Figura martirului rămâne din perspectivă pur omenească o enigmă și o interogație. Pentru ce fel de rău este silit un creștin să răspundă cu propria viață?

        Prezicerea lui Isus legată de viitorul ucenicilor poartă cu sine culorile cele mai sumbre. Pe ucenici nu-i așteaptă pe acest pământ prestigiul sau gloria. Cuvintele lor nu se vor bucura de receptivitate. Dimpotrivă, ei vor stârni în ceilalți oameni, cu precădere în cei puternici, ura, în ciuda faptului că predica lor va fi despre iubire și milostivire. În ceasul cumplitei încercări, vor trebui să se justifice și atunci vor avea nevoie de cuvinte potrivite. În această privință nu vor trebui să-și facă griji. Lor le este garantat Duhului Tatălui care va suplini tot ce va fi slăbiciune în ei. El va vorbi în locul lor. Pe cât de dramatic va fi destinul lor pământesc, pe atât de măreață va fi lucrarea lui Dumnezeu în ei. Istoria creștină poate dovedi cu vârf şi îndesat împlinirea a ceea ce a profeţit Isus.

De ce plata unei asemenea uriaşe suferinţe? Găsim răspunsul citind rândurile sfântului Paul, adresate romanilor. Credinţa dă oricărui om o altă simţire a suferinţei. Nu în sensul că îl imunizează în faţa ei sau că-l scuteşte de ea, ci pentru că îi arată rostul: fericirea vieţii veşnice. Creştinul îşi rabdă suferinţa deoarece este fortificat de credinţă, speranţă şi iubire. Şi, atâta vreme cât este statornic, el este învingător, bine ştiind că savoarea victoriei survine abia în viaţa cealaltă. Nu strategiile de evitare a suferinţei trebuie căutate, nu lupta încrâncenată împotriva ei, ci statornicia. Vrednicia de a fi al lui Isus nu constă în performanţe deosebite, ci în faptul de a vrea să fii până la capăt al lui, cu toate adversităţile care apar pe cale.

Când predicatorul găseşte doar asentiment din partea oamenilor, înseamnă că nu a predicat integral învăţătura lui Cristos.