Aşa este Tatăl lui Isus!

Fără îndoială că parabola fiului risipitor este una dintre cele mai frumoase moşteniri literare pe care ni le-au lăsat evangheliile. E cunoscută şi îndrăgită de toţi oamenii. Copiii o ascultă şi o pun în scenă; adulţii îşi examinează credinţa în oglinda ei și concepția despre Dumnezeu. Vrem să știm cum este Dumnezeu, privim la figura Tatălui și descoperim bunătate şi milostivire; vrem să ştim cum suntem noi, ne uităm cu atenţie la cei doi fii, la comportamentul lor, şi ne întrebăm care dintre atitudini ne dezvăluie propriul profil moral.

În ţesătura povestirii, fiecare personaj ocupă succesiv poziţia centrală. Pe care dintre cei trei cade centrul de greutate şi ce mesaj vrea să ne transmită parabola? Firul epic se deschide cu pretenţia fiului mai tânăr de a primi partea de avere. Aventura lui începe cu acest act şi se îndreaptă într-o direcţie din ce în ce mai degradantă. El ajunge în ultimul hal de sărăcie interioară şi exterioară şi concurează cu porcii pentru obţinerea hranei. Pe acest fond de lipsă, intră în sine şi îşi recunoaşte rătăcirea şi păcatul. Conştiinţa nu-l lasă să ceară mai mult de la tatăl său decât condiţia servitorului. Însă atitudinea tatălui dă peste cap toate aşteptările lui. Și pe ale noastre! Acesta îl vede și este sfâșiat de milă. Verbul folosit în text face referinţă la senzaţia pe care o simte în măruntaiele sale un om la vederea durerii. Înfăţişarea exterioară a fiului i-a inundat sufletul de compătimire; revederea lui l-a copleşit în acelaşi timp de bucurie. Poruncile grabnice date servitorilor dau de înţeles că tatăl îşi doreşte repede doar un lucru: reabilitarea fiului şi pornirea sărbătorii. Verbele curg cu repeziciune. Toată atmosfera capată o turnură fundamentală. Bucuria lui nu are graniţe, căci copilul lui era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost regăsit!

Avalanşa de sărbătoare nu-l găseşte pe fiul cel mare acasă. Întors de la câmp, solicită explicaţii pentru ceea ce aude de la distanţă. Sărbătoarea în sine şi mai ales motivul declanşării ei îl contrariază şi îl enervează. Atâta veselie pentru un rebel de frate! Chiar el să fie prilejul pentru care se sacrifică viţelul cel îngrăşat? Pe ce se bazează felul de gândire al tatălui? Pe judecata omenească, sub nici o formă. El iese şi caută prin cuvinte pline de afecţiune (copilul meu!) să-l convingă să intre în bucuria sa. Parabola „se termină deschisă”! A mai intrat fiul?  

Nu purtarea fiului cel mare trezește în noi uimirea, nici evoluţia fiului cel mic, cu toată drama căderii și ridicării lui, ci tatăl cu milostivirea lui nemărginită şi neobişnuită. Isus lasă să se subînțeleagă un adevăr: așa este Tatăl meu, oricât de uimiți v-aţi arăta cei în pielea fiului mic și oricât de contrariați v-aţi arăta cei în situația celui mai mare! Pe toți vă vrea în bucuria lui și pentru asta este dispus să risipească milostivire. Oricâtă aţi avea nevoie!