Fiecare are o cruce!

De când Isus Nazarineanul a atârnat pe lemnul crucii, sfârşindu-şi viaţa pe acest pământ în chinuri groaznice, crucea nu mai înseamnă două bucăţi de lemn dispuse transversal. Ea nu mai este un simplu obiect de supliciu, pe care se răstigneşte odată cu carnea şi fărădelegea săvârşită. Din ceasul în care pe cruce a stat Omul-Dumnezeu, Isus, şi din clipa în care ea a primit pe lemnul ei carnea lui sfârtecată şi sângele lui divin, ea a devenit crucea mântuirii noastre, înţelepciunea înaltă şi cu neputinţă de înţeles a lui Dumnezeu, instrumentul prin care noi, cei mulţi suntem mântuiţi.

În faţa crucii Domnului lăsăm să ne coboare ochii în pământ, săpând în noi cea mai adâncă recunoştinţă faţă de cel care atârnă pe ea. El a murit pentru mine, a murit pentru tine, a murit pentru cel de lângă tine, pentru toată suflarea umană, pentru cei care îl cunosc şi pentru cei care nu-l cunosc. Isus atârnă cu braţele întinse pe crucea înfiptă în inima pământului, pentru ca tot omul să ştie că lemnul ei are rădăcina în pământ. El este desprins de pământ, pentru ca tot omul să vadă că el este al cerului, bobul căzut de sus de tot, pentru ca să aducă viaţa divină în oameni.

Unde este crucea? Ea atârnă maiestuos pe peretele camerei mele; ea stă pe pieptul a milioane şi milioane de oameni; cu ea se termină grandoarea oricărei biserici; ea tronează peste atâtea dealuri şi munți; ea stă modestă şi tăcută la margine de drum; sub ea se odihneşte trupul oricărui răposat creştin. Cu ce semn mai potrivit să înceapă să se mişte mâna dreaptă dimineaţa, dacă nu cu cel al sfintei cruci? Cu ce semn să fie sfinţită munca unei zile întregi dacă nu cu acelaşi semn?

Unde este Crucea? În viaţa oricărui om. Ea consfinţeşte în mod misterios orice biografie, se mulează pe fiecare înfăţişare umană, însoţeşte orice vârstă a vieţii şi capătă orice mărime. Nimeni nu se poate dispensa de ea şi nimeni nu poate trăi în aşa fel încât s-o evite. Cum să stăm în faţa ei şi ce să facem cu ea? Cel care a atârnat pe ea o cunoaşte bine și de la el primim răspunsul: „Să-şi ia crucea”. Ea trebuie luată oricât de grea este, oricât de insuportabilă şi neînţeleasă ar fi, pentru că în purtarea ei se ascunde rostul vieţii noastre, fericirea noastră cu Dumnezeu.

Să ne delectăm sufletele cu această frumoasă cântare bizantină, care laudă sfânta Cruce a Mântuitorului nostru!