Evenimente liturgice și tradiționale
În Joia Mare, în conformitate cu tradiția locală, și, mai mult decât atât, cu gestul divin al lui Isus, am săvârșit și eu ritul spălării picioarelor. Isus dă de înţeles în evanghelia după sfântul Ioan că iubirea faţă de aproapele include gesturi de slujire extremă. Dacă el, Învăţătorul şi Maestrul, atunci şi noi, ucenicii...
În Sâmbăta Mare se sfințesc bucatele. Oamenii vin în locuri speciale, unde se găsesc mici capele sau troițe, cu coșulețele bine pregătite pentru ca acestea să fie binecuvântate. Este un obicei local capabil să pună îm mișcare aproape toată suflarea catolică. Fără de el, Paștele cu siguranță nu ar fi complet!
Sfințirea este de fapt o mini-celebrare. Sunt implicați în citirea lecturii și a rugăciunii credincioșilor adulții și mai ales copiii. Deși vremea a fost potrivnică, totuși prezența oamenilor a sfindat neprietenia ei.
Acest băiețel drăgălaș a ținut să-și pună în mișcare, pentru trasportarea coșulețului, propriul vehicul. Evenimentul era prea important ca să-l audă povestit de la părinți.
Tradiţiile creştine trebuie predate mai departe, nu prin explicaţii detaliate, ci prin participarea directă la sărbătoare. Aceste copiliţe trăiesc pe viu evenimentul, pentru ca mai târziu să ştie că el trebuie transmis mai departe!
După terminarea sfințirii bucatelor (11 stațiuni mi-au fost rezervate mie), am putut să savurez un puișor din cei pregătiți cu atâta simț estetic. Cele două pahare și lichidul care curgea în ele nu au intrat în programul rezervat acelei zile. Deci, nu m-am întărit cu nicio tărie!
Coșulețele sunt toate învelite cu pânză pe care se pot vedea motive sau simboluri creștine. Nu cred că există doamnă sau gospodină care să se dispenseze de ele. Şi asta nu doar pentru acest moment, ci de fiecare dată când se "face" piaţa.
Liturghia solemnă din Duminica Paștelui. Momentul incenzării altarului și a lumânării pascale. Cel din dreapta mea este un diacon permanent.
Darurile la ofertoriu sunt aduse de fiecare dată de către credincioși laici din biserică. Este momentul în care cu recunoştinţă, le punem pe altarul Domnului, pentru ca să fie transformate în hrană spirituală pentru noi, de iubirea lui jertfelnică.
Copiii au venit și ei cu darurile lor, după ce ai participat la o celebrare a cuvântului,pe înțelesul lor. Ei înșiși sunt niște daruri minunate, bineplăcute Domnului! Binecuvântaţi părinţii care vin cu ei la biserică!
La "Tatăl nostru", cei mici în special vin la altar și împreună formăm un cerc pentru a recita sau a cânta cu gesturi (în imagine: "precum în cer aşa şi pe pământ" - o mână sus şi una jos) această rugăciune. Este un moment frumos de comuniune, în care ne simţim legaţi de acelaşi Tată divin.
Pentru implicarea multora şi cântările frumoase, au venit la sfârşit binemeritate aplauze! Au animat liturghia corul mare cu orchestră şi corul copiilor. Această îmbinarea am găsit-o foarte inspirată! Totul s-a încheiat cu Aleluia de Händel.
În Vinerea Mare, Crucea şi Răstignitul primesc adoraţia celui credincios. Conform obiceiului, Isus primeşte din partea credincioşilor şi florile cu care se va împodobi altarul pentru liturghia din Noaptea de Paşti. Lui Isus, mort şi înviat, toată lauda şi preamărirea!!!
Cristos a inviat! Suntem inca cuprinsi de spiritul acestei mari sarbatori. Ne face placere sa vedem imagini din parohia in care activati! Atentia ne-a fost acaparata de numarul credinciosi prezenti in biserica si asupra mochetei (cerculete... interesant). Ar fi frumos daca am putea si noi sa imprumutam obiceiul cu sfintirea alimentelor. Va saluta cu drag, familia Istoc, Roman!
RăspundețiȘtergereAdevarat a inviat! Ati pastrat atat de mult misterul cu privire la numele familiei dumneavoastra! Va salut cu drag, desi, recunosc, nu stiu exact pe cine. Daca ar fi trebuit, va cer scuze! Da, mocheta este interesanta. Cerculetele de care vorbtiti sunt de fapt boabe de struguri, iar pe mocheta sunt reprezentati deci ciorchini de struguri! Obiceiul este minunat. El exista si la noi prin Bucovina, adica in fostul imperiu Austro-Ungar. Dar ar fi minunat sa se introduca! Va doresc zile pascale pline de lumina celui Inviat! Cu bucurie!
ȘtergereNici nu vom elucida misterul cu privire la numele de familie. Ca ne-ati uitat nu este un motiv sa va cereti scuze. Ne-ati fost "omul potrivit, la momentul potrivit". Ati avut o anumita influenta asupra noastra, atunci, si va multumim (poate si de acum prin intermediul blogului, recent descoperit). Va dorim zile senine! Cu bucurie, fam. Istoc!
Ștergere