Reflecţia duminicală

Invitaţie la odihnă

     Îmi place îndeosebi prima parte a evangheliei acestei duminici pentru chemarea pe care Isus o face la repaus şi la odihnă. Nimic mai potrivit pentru această perioadă de vacanţă şi concedii: "Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin..." Meritau apostolii puţină relaxare. Doar fuseseră în misiune, se osteniseră pentru Evanghelie, se confruntaseră cu duhurile necurate, vindecaseră bolnavi, predicaseră în toate localităţile mesajul mântuitor al Învăţătorului lor. Era timpul acum pentru destindere, pentru împreună-regăsire cu cel care îi trimisese. Aceleaşi cuvinte le spune Isus răspicat şi cu adaptările potrivite în primul rând celor care sunt harnici muncitori în tot felul de întreprinderi, firme, industrii, asociaţii, şi care au încununat zilele, săptămânile şi lunile anului cu munca lor ferventă şi responsabilă: e timpul să vă luaţi concediu, să vă eliberaţi de muncile voastre şi să vă odihniţi; în sfârşit a sosit perioada de vacanţă în care să vă adunaţi energiile, să vă dedicaţi timp pentru reîntâlnirea cu cei dragi, să vă detaşaţi de ceea ce faceţi în fiecare zi. Le spune celor care desfăşoară activităţi fizice, ajutaţi de propriile mâini, şi celor care muncesc cu capul. Cu o duioşie aparte îşi formulează Isus invitaţia către toţi studenţii şi elevii care din toamna anului trecut au frecventat facultăţi, licee, şcoli gimnaziale şi primare, care au investit interes, atenţie şi au adunat cunoştinţe, au participat la tot felul de activităţi formative ca să crească din toate punctele de vedere: veniţi şi bucuraţi-vă de dimineţi în care puteţi să dormiţi mai mult, de comuniune mai intensă cu familia, de jocurile specifice verii, de campusuri, de recreaţiile în natură, de lecturiile pe care vi le alegeţi singuri şi de atâtea altele. 

      Îmi amintesc că dirigintele pe care l-am avut în anii de gimnaziu, ne repeta în pragul fiecărei vacanţe că pentru noi, în materie de matematică, nu trebuie să existe vacanţă. Şi de Crăciun şi de Paşti, ca nişte motoare care nu au fost prevăzute cu butoane de oprire, ar fi trebuit să facem exerciţii şi probleme la algebră sau geometrie. După primele vacanţe, când în clasă avea loc cercetarea conştiinţei sub aspectul hărniciei la matematică (unicul aspect de altfel), sfârşeam ora cu niscaiva mustrări, reproşându-mi cum de am putut să las puţinele zile de vacanţă fără să mă dedic exerciţiilor de matematică. Însă ulterior mi-am dat seama că vacanţa nu înseamnă continuarea privată a muncii de la şcoală, şi aşa am sigilat definitiv în paranteze rotunde, pătrate şi acolade interogatoriul dirigintelui legat de preocuparea mea din vacanţă pentru matematică, fără să-mi mai permit să mă las afectat de reproşurile lui şi ale conştinţei mele. Mai târziu, la seminar, auzeam, spre completa mea stupefacţie, recomandarea rectorului făcută tot în prag de vancanţe de a nu ne lua acasă cursurile de filosofie, că oricum e degeaba. L-am scrutat cu o privire şi am întrebat în jur pentru a mă asigura că am auzit bine. Nu mă înşelasem şi îmi spuneam că, din moment ce vorbeşte cu atâta convingere, trebuie că vorbeşte din experienţa proprie.

      Latinii aveau o vorbă înţeleaptă: age quod agis, care înseamnă simplu şi profund: fă ceea ce faci! Este şcoală, înseamnă că trebuie să înveţi; este practică, înseamnă că trebuie să cauţi să-ţi aplici cunoştintele (ca să mai şi observi că teoria nu e mereu tot una cu practica!); este vacanţă, înseamnă că trebuie să cauţi să te distrezi bine şi frumos, să te relaxezi, să îţi revezi prietenii îndepărtaţi, dar să şi răspunzi acasă eventualelor solicitări în activităţi concrete, gospodăreşti, să fii disponibili pentru mici operaţii, şi, în calitate de student, în funcţie de mijloace materiale şi de resursele de finanţare, să te angajezi pentru determinate activităţi în sezonul estival. Însă peste toate, trebuie să fie timp liber, de reîncărcare, de refacere a forţelor pentru o nouă confruntare cu...şcoala.

     "Veniţi într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin." Dacă Isus ne cheamă, ce motive am găsi să nu mergem? Cum ne-am justifica împotrivirea la o asemenea invitaţie plăcută şi binevenită trupului şi sufletului nostru? E pentru odihnă. Dumnezeu nu ne vrea cuplaţi continuu la muncile noastre, nu ne judecă în funcţie de performanţele noastre exterioare. Ritmul, alternanţa muncă-repaus a fost voită şi instaurată chiar de el. După fiecare a şasea zi de muncă urmează una de repaus; după fiecare an şcolar sau universitar urmează o vacanţă; după fiecare an de muncă, un concediu. Într-o partitură nu sunt importante doar notele, ci şi pauzele. Ce dirijor ar interpreta o lucrare muzicală în mod fidel, neluând în seamă pauzele? În ele nu este nimic muzical, şi totuşi ele sunt indispensabile pentru cântăreţi şi pentru frumuseţea lucrării.

     Îl rugăm pe Dumnezeu ca toţi oamenii să fie conştienţi de importanţa odihnei în viaţa lor, mai ales cei care dau impresia că trăiesc în această lume doar pentru a munci sau cred că unii dintre semenii lor s-au născut pentru a le munci lor aproape fără încetare. Şi îl mai rugăm pe Isus ca să-i binecuvânteze pe toţi elevii şi studenţii noştri cu vacanţe bogate în experienţe frumoase şi pline de prezenţa lui binefăcătoare şi...odihnitoare.

    Tuturor o seară frumoasă şi binecuvântată de duminică!