Educaţia. Cum?!?

Cum creştem?

    Nasrudim îi dădu unui copil un vas şi îl rugă să aducă îl el apă de la fântână. Înainte să plece din faţa lui, îl trase de urechi şi-i spuse pe un ton grav: "Să te ferească Dumnezeu să scapi vasul!"

   Un trecător, văzând aceasta, îi spune: Cum puteţi să loviţi un biet copil, fără să fi stricat nimic? La aceasta Nasrudin răspunse : Dumneavoastră aţi vrea să vedeți cum îl lovesc după ce sparge vasul şi apa e vărsată? Dacă îl trag de urechi înainte, se gândeşte atent la ce face, iar vasul şi apa sunt salvate!"

   Să citeşti în calitate de învăţător o asemenea povestioară în şcolile de aici înseamnă să-ţi asumi un risc. Ideea morală care se desprinde din situaţia prezentată nu doar că ar apărea multora perimată, dar ea ar fi chiar criticată de unele voci pedagogice ca fiind de-a dreptul dăunătoare educaţiei. Cum să arăţi un asemenea tratament violent faţă de un copil? Ce argument ar putea justifica un asemenea gest? Copilului trebuie să i se stimuleze dezvoltarea facultăţilor mintale, spiritul de iniţiativă, trebuie să-i fie creat spaţiu pentru libertate, recurgându-se la cu totul alte mijloace, bunăoară apelând la indicaţiile psihologiei motivaţionale. Inculcarea valorilor comportamentale se realizează mereu pe un fond de calm, evitându-se acei factori care induc stări emoţionale de anxietate şi care nu fac altceva decât să paralizeze procesul educativ.

    Educaţia de acum câteva decenii, cea în care disciplinarea şi formarea moravurilor se făcea pe autoritatea pedagogică a persoanelor implicate direct în educaţie, pe obedienţă formativă din partea copilului, pe respectul pentru valorile etice şi civice a intrat în desuetudine. Şi pierderea nu este deloc mică, ba dimpotrivă. Exprimările vulgare, comportamentul sălbatic la copiii gimnaziali şi mai ales la adolescenţi, gesturile triviale, reacţiile ciudate sunt manifestări frecvent vizibile în spaţiul public. Că doar fiecare e liber să facă ce vrea. Cum ai putea să atentezi la dreptul înnăscut al fiecăruia de a fi liber şi de a face ce vrea cu propria libertate! Iată marele argument al oricărui necioplit! Am folosit un cuvânt intrat şi el în desuetudine: necioplit. L-am învăţat acasă, atât în înţelesul lui propriu, cât şi figurat, şi-mi pare că exprimă ceva din esenţa educaţiei. Să te educi înseamnă să te ciopleşti. O bucată de lemn, o viitoare doagă sau nu ştiu ce figurină ori obiect folositor, suportă acţiunea asta din partea unei securi sau a unei bărzi care are menirea de a tăia. Securea aşadar taie, îndepărtează surplusul, materia nefolositoare, lovind lemnul şi pătrunzându-l pentru a-i descoperi forma estetică dorită. Acţiunea este una exclusiv exterioară în cazul lemnului. În cazul copilului este una conjugată cu participarea proprie. Nimeni însă nu se formează pe sine singur, fără nicio intervenţie din afară, din partea părinţilor în primul rând, a responsabililor în şcoală şi în Biserică. 

    Mulţi copii par să nu mai vrea să înţeleagă acest adevăr. E dezgustător cu câtă neruşinare îşi manifestă reacţiile lor necontrolate şi obraznice în faţa educatorilor, chiar şi a propriilor părinţi, la televizor, în public, susţinând că ei ştiu ce au de făcut cu viaţa lor, că părinţii n-au habar de ce simt, de cum le merge, de neajunsurile lor, de pretenţiile lor, că sunt învechiţi şi demodaţi, inactuali pentru cerinţele de astăzi. În şcoală, purtarea lor faţă de mulţi profesori este la cotele cele mai înalte ale nesimţirii. În multe cazuri, şi părinţii, meniţi să fie pe acest pământ doar satisfăcători ai poftelor copiilor lor, se pun de partea lor împotriva profesorilor.

    Educaţia...să te manifeşti cum îţi vine, cum îţi dictează instinctul, cum îţi este mai comod şi mai plăcut, să foloseşti expresii, poziţii neruşinate în public. Educaţia...să ciopleşti în tine şi să îndepărtezi excrescenţele supărătoare altora, dar şi ţie, să te cureţi de purtările vulgare, să-ţi slefuieşti limbajul şi gesturile, să-ţi selectezi vestimentaţia şi să manifeşti cuviinţă.

    Nu sunt susţinătorul agresiunii fizice. Un copil nu trebuie stimulat cu bătaie pentru a îndeplini un lucru, pentru a induce în ele principiile sănătoare. Facultăţile lui mintale funcţionează foarte bine şi la vârsta lui fragedă, şi el este capabil de înţelegere şi de activitate raţională. Însă, în acelaşi timp, nu pot să cred, că buna educaţie se poate realiza fără nici o determinare, fără nici un fel de constrângere în care eu subînţeleg avertismentul, atenţionarea, penalizarea medicinală, consilierea serioasă, explicaţia riguroasă, corectarea.

    Nasrudim vrea să fie în primul rând preventiv, ca să nu se trezească ulterior cu o dublă pierdere. Pentru argumentarea lui este şi puţin amuzant. Fără a recurge neapărat la gestul lui, putem să fim preventivi şi noi în materie de educaţie, cu cei care desigur depind de noi sau ne sunt încredinţaţi, pentru câştiguri de viitor mult superioare celor materiale.