Pentru celălalt

Florile orbului

    Într-o căsuţă cu o grădina mare de jur împrejur trăia un om orb. Îşi petrecea fiecare minut în grădină şi o îngrijea în ciuda handicapului său, cu toată dăruirea. Fie că era primăvară, fie că era vară sau toamnă, grădina era mereu o mare de flori.

     Într-o zi îl interpelă un trecător care admira splendoarea florilor: "Spuneţi-mi, vă rog, de ce faceţi aceasta? Doar nu puteţi să vedeţi nimic din toată străduinţa pe care o depuneţi". "O, nu", îi răspunse orbul, "nimic din ceea ce fac nu pot vedea." "De ce vă mai îngrijiţi atunci de grădină?" Orbul zâmbi: "Vă pot spune patru motive: în primul rând, îmi place munca în grădină; în al doilea rând, eu pot să pipăi florile cu mâinile mele; în al treilea rând, pot să le simt parfumul. Iar al patrulea motiv sunteţi chiar dumneavoastră." "Eu? Dar nu mă cunoaşteţi chiar deloc!" "E adevărat, însă ştiam că odată veţi trece pe aici. Ştiam şi că veţi simţi bucurie la vederea florilor mele şi că eu voi avea ocazia să port cu dumneavoastră conversaţia de acum."

(Autor necunoscut, traducere din germană)

   Lucrăm în fiecare zi, rezolvăm tot felul de probleme în contul nostru şi ne gândim la beneficiile pe care ni le aduc serviciile prestate. E o mare preponderenţă de interes propriu în acţiunile pe care le întreprindem. Însă există la fiecare dintre noi şi iniţiative de rezultatul cărora se bucură şi cei de lângă noi, pe căi uneori cunoscute, alteori complet străine previziunilor noastre. Să vrei să-ţi adjudeci mereu doar ţie rezultatele muncii tale e semn de mare sărăcie şi îngustime umană. Teilen macht stark, e o frumoasă zicală germană, şi înseamnă: atunci când împarţi devii puternic. Pe un post de televiziune am văzut apărând des cuvintele: Love is sharing: iubirea înseamnă să dăruieşti. Împreunând ambele expresii, rezultă limpede ideea că numai o iubire care se dăruieşte şi care împarte te face puternic.  

   Dacă ar trebui să lucrez numai pentru mine şi pentru câştigul meu, cred că viaţa şi munca mi-ar apărea ca o povară cumplită sub care m-aş prăbuşi la un moment din cauza plinului de egoism care ar apăsa peste sufletul meu. Egoismul e aducător de tristeţe, este sărăcie chiar şi cu buzunarele pline, este singurătate în mijlocul multor oameni, e orizont închis, gândire dăunătoare. Nu cred în egoismul absolut. Nu există egoistul pur. Nu poate să existe. Toţi avem în noi dispoziţia nativă de a dărui, de a comunica, de a împărtăși, de a face ceva pentru celălalt. În acelaşi timp, în fiecare dintre noi se ascunde o anumită doză de egoism. De fiecare dată când iese la suprafaţă, e în detrimentul nostru şi mai ales al celorlalţi, ne face dezagreabili până la insuportabili.  

Cât de minunat este reversul acestei stări! Câtă admiraţie nu atrage! Ce umanitate rafinată şi demnă de toată lauda nu degajă cel care gândeşte şi lucrează altruist! Aş vrea să ne putem da seama în fiecare dimineaţă că mulţumirile cele mai mari se nasc în sufletul nostru doar din gesturi şi acţiuni prin care noi împărţim şi ne împărţim pe noi înşine. Aş vrea să ne fie uşor să respingem tentaţia de a reţine pentru noi, de a încasa în folosul nostru, de a dobândi nemăsurat, şi în acelaşi timp aş vrea să putem să fim dăruitori, să putem să gândim pentru celălalt cu aceeaşi concentrare şi eficienţă cu care gândim pentru noi, să lucrăm pentru bucuria celorlalţi mai mult decât pentru a noastră. Ea se va întoarce spre noi, cu revărsare, pentru că, paradoxal, ori de câte ori lucrezi pentru ceilalţi, lucrezi pentru propria ta bucurie sufletească, pentru bucuria lui Dumnezeu în sufletul tău.