vineri, 13 februarie 2015

Prima ispită şi efectele ei

13 februarie
Meditează

Lectura din Cartea Genezei ilustrează prototipul căderii omului în păcat. Relatarea este scurtă şi densă. Nenumăratele comentarii care s-au făcut au analizat şi cea mai neînsemnată vocabulă din cuprinsul ei. Întrebări de genul: Să nu fi existat deloc şarpele, ar mai fi căzut Adam şi Eva în păcat? De ce trebuia să existe şi acel pom în mijlocul grădinii? Cum ar fi arătat oamenii dacă nu ar fi cunoscut moartea? Cine a fost de faţă ca să facă o asemenea descriere detaliată a ceea ce s-a petrecut atunci? și altele asemănătoare nu-şi au rostul în primul rând pentru nivelul ipotetic la care rămân şi apoi pentru lipsa oricărui beneficiu spiritual pentru noi. Profunzimea textului este, orice ar spune unii sau alţii, incontestabilă. Din cuvintele şarpelui reținem un gând: „…vi se vor deschide ochii…”.

Tabloul evangheliei prezintă minunea vindecării unui surd. Înaintea acestuia Isus, după ce suspină, rosteşte,: „Deschide-te!” Cele două deschideri – a ochilor și a urechilor – sunt bineînţeles diametral opuse. Diavolul, sub chipul şarpelui, strecoară în orice ispită un adevăr pe care ajunge să-l simtă orice om după ce experimentează păcatul. Deschiderea ochilor are loc întotdeauna după ce s-a consumat păcatul, şi nu înaintea lui, şi nici în timpul săvârşirii lui. Numai că în spatele acestui adevăr este o amăgire amară. Ispita şi consimţirea la ea sunt ca o alunecare lentă în orbire. După comiterea păcatului, avem sentimentul unei solitudini în care ne trezim trişti în faţa noastră, recuperându-ne luciditatea pierdută şi, deci, vederea: „Și li s-au deschis ochii…” confirmă textul.
Din pricina primului păcat, omului i-au fost afectate facultăţile sufletului. A văzut omul în ce condiţie s-a aruncat pe sine, şi că vederea lui Dumnezeu i-a fost lezată. Nici facultatea auditivă nu mai era sănătoasă: „Ascultă Israele!” este o strigare care brăzdează ca un refren tot Vechiul Testament. Pentru că nu auzeau, de asta li se tot repeta oamenilor. Surdul din evanghelie stătea în faţa lui Isus, în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, prin excelenţă, şi nu-l auzea. Pe el l-a făcut Isus să audă.
Deschiderea ochilor şi deschiderea urechilor! Ce bine ne-ar fi dacă am învăţa să ne deschidem ochii înaintea săvârşirii păcatului. Ce bine s-ar simţi sufletul nostru dacă ne-am instrui urechile în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu! 

Reţine

Acela este sănătos care aude mai mult decât sunete și vede mai mult decât lucruri.


joi, 12 februarie 2015

Isus si cuvintele lui greu de inteles

12 februarie

Meditează

Din toată evanghelia acestei zile, cuvintele peste care se blochează atenţia noastră sunt cele rostite de Isus către femeie: „…nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. În mod sigur, ele au venit ca o lovitură de ciocan peste inima îndurerată a sărmanei mame. Cum să vorbească Isus aşa? Ce să însemne metafora pe care o întrebuinţează? Acţiunea lui mântuitoare chiar nu putea depăşi graniţele Israelului? Cu ce să fie vinovată femeia că nu era concetăţeana lui? Pe unii i-ar putea scandaliza atitudinea lui Isus. De textele biblice de acest fel trebuie să ne apropiem cu dispoziţia de a găsi sensul lor spiritual, citindu-le invers: de la sfârşit spre început. Să ne imaginăm că stăm înaintea femeii după terminarea întregii conversaţii şi o întrebăm pur şi simplu ce s-a imprimat mai adânc în sufletul ei din tot ce i-a spus Isus. Cred că ea ne-ar spune că a plecat dinaintea lui Isus până la urmă cu sentimentul că a câştigat, şi nu că a fost învinsă, că a sădit admirație, și nu iritare. În versiunea sfântului Matei, Isus o complimentează astfel: „O, femeie, mare este credinţa ta!” O asemenea laudă a trebuit însă să stea pe soclul unor cuvinte dure care să stimuleze şi să testeze perseverenţa, să-i pună la probă încrederea şi statornicia. Cineva spunea că dacă lupţi, nu ştii sigur dacă învingi sau pierzi. Însă în momentul în care te decizi să nu mai lupţi, ai pierdut în mod sigur.

Există realizări pentru care nu am depus prea mult efort ca să le avem. Au venit așa peste noi. Pentru altele însă am luptat asiduu, ne-am zbătut în stânga şi în dreapta, am implicat toate capacităţile şi energia. Pe acestea din urmă le prețuim mai mult, pentru că în ele am investit mai mult. La fel se întâmplă şi atunci când investiţia este în beneficiul altora şi nu al nostru. În cazul de faţă, efectul credinţei femeii siro-feniciene s-a răsfrânt asupra fiicei ei. Medierea ei a fost puternică. Se răsfrânge ceva din credinţa noastră şi în cei din jurul nostru? Şi noi suntem chemaţi să fim mijlocitori. Comportamentul acestei femei puternice ne este un exemplu, iar Isus ni l-a pus în evidenţă.

Reţine

„Nu-i spune lui Isus că doreşti, în rugăciune, doar mângâiere. Dacă îţi acordă aceste mângâieri, mulţumeşte-i. Spune-i însă, întotdeauna, că doreşti stăruinţă în credinţă” (sfântul Josemaria Escriva).



EVANGHELIA
Doamne, chiar şi căţeii mănâncă sub masă firimiturile copiilor!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,24-30
În acel timp, Isus ridicându-se de acolo, a venit în ţinutul Tirului şi Sidonului şi a intrat într-o casă, voind ca nimeni să nu ştie; însă nu a putut să rămână ascuns, 25 căci o femeie a cărei fiică avea un duh necurat a auzit despre el şi, venind îndată, a căzut la picioarele lui. 26 Însă femeia era păgână, de origine siro-feniciană. Ea l-a rugat să alunge diavolul din fiica ei. 27 El i-a spus: "Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!" 28 Dar ea i-a răspuns: "Doamne, chiar şi căţeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor". 29 El i-a spus: "Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieşit din fiica ta!" 30 Şi, plecând acasă, a găsit fiica culcată în pat şi diavolul ieşise din ea.

miercuri, 11 februarie 2015

Unde să căutăm originea răului?

11 februarie

Meditează

Folosim de multe ori cuvântul rău, însă ne este greu să definim răul. Noţiunile bine/rău ne însoţesc toată viaţa. Evaluăm acţiunile, lucrurile, oamenii, evenimentele recurgând la una din aceste două calificative. Toată lumea este de acord că răul există şi că se manifestă multiform, până acolo că se confundă cu binele. Unde să căutăm originea răului? Isus nu vorbeşte nicăieri în mod explicit despre problema răului. Ne spune însă că el nu stă în lucruri. Lucrurile în sine nu pot fi rele. Rea poate fi doar întrebuinţarea lor. Nici sarea, nici zahărul şi nici grăsimile în consecinţă nu sunt rele. Lăcomia care duce la consumul lor exagerat este rea, iar aceasta din urmă există în om, nu în afara lui.
              Prin învăţătura lui, Isus vrea să stopeze o mentalitate greșită. Există în iudaism o  clasificare a alimentelor şi a animalelor în pure şi impure. Acestea din urmă, spre exemplu, pentru a fi pure, trebuiau să întrunească două condiţii: să fie rumegătoare şi să aibă copita despicată. Prescripţiile şi reglementările cu privire la alimente se găseau în Cartea Leviticului, iar evreul credincios ţinea cont de ele pentru că erau parte integrantă din Lege. Isus vine şi indică un principiu nou de evaluare a răului: Răul își află sediul în inima omului. Lista relelor care izvorăsc din ea este parcă interminabilă. Se deduce cu uşurinţă că în inimă trebuie căutată condiţia seminală a oricărui păcat. Aici se coace tot răul de care suntem în stare.

            Accentul pe care îl puneau evreii pe alimentaţie era deplasat. În zilele noastre se vorbeşte mult despre wellness. Pentru mulţi oameni e ca o nouă religie. Site-uri întregi ne informează că în wellness se ascunde cheia unei vieţi echilibrate, sănătoase şi fericite. A face mişcare, a bea apă şi a avea o nutriţie sănătoasă sunt indiscutabil lucruri bune în sine. Ca să fie însă practicate ca şi cum ar constitui sensul nostru de a exista şi secretul fericirii noastre pe pământ, este exagerat. Ca să avem o viaţă sănătoasă, evanghelia ne învață că trebuie să avem grijă de inima noastră. De ceea ce iese dintr-însa depinde sănătatea noastră deplină, sufletească și trupească.

Reţine  

 „Unul dintre cele mai grele lucruri este să pui în armonie răul cu binele... Şi totuşi, în lumea aceasta ele se găsesc laolaltă, şi această îmbinare produce durere şi fericire” (Tagore).


EVANGHELIA
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,14-23
În acel timp, Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: "Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. 16 Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!" 17 Când a intrat în casă, plecând de la mulţime discipolii săi l-au întrebat despre parabolă, 18 iar el le-a spus: "Cum, şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur? 19 Deoarece nu intră în inimă, ci în trup şi apoi este eliminat în loc ascuns". Astfel, declara pure toate alimentele. 20 Şi le-a mai zis: "Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. 21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur".

marți, 10 februarie 2015

Cât formalism are viaţa noastră creştină?

10 februarie 2015

Meditează

Despre felul cum aplicau fariseii legea, ne informează pericopă evanghelică de astăzi într-un mod din care tragem o concluzie clară: formalismul era la el acasă. Ucenicii se făcuseră vinovaţi de faptul de a nu-şi fi spălat mâinile. Gestul era un delict grav peste care nu se putea trece cu vederea. Insignifiant în sine, avea amploare în ochii fariseilor, pe costul lui Dumnezeu până la urmă: asemenea prescripții ajungeau să concureze în importanță cu poruncile divine. Pentru oamenii de acum, o simplă problemă de igienă elementară. Pentru fariseii de atunci, o serioasă problemă de morală. Cine ar putea recunoaşte că nu i s-a întâmplat niciodată să cadă în acest păcat al nespălării pe mâini înainte de masă? Adevăratul păcat însă este aici sau trebuie căutat în altă parte? Gestul ucenicilor şi reacţia fariseilor alcătuiau o conjunctură pe care Isus a valorificat-o pentru a scutura o gândire eronată şi a-i provoca schimbarea. Criticarea meticulozității fariseilor în cele exterioare este necruţătoare. Ne întrebăm: nouă, modernilor, ar putea să ne spună Isus ceva din ce au auzit atunci fariseii? Observându-ne în multele activităţi religioase, el ar fi nevoit de multe ori să reia ad litteram textul de atunci: „Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine”.


Reuşim să rostim rugăciuni precum o casetă în derulare, într-o scurgere ireproşabilă de cuvinte, cu constatarea finală (tristă, ce-i drept!) că am fost cu atenţia tot timpul în cu totul altă parte. Buzele şi-au făcut treaba, însă inima n-a fost de faţă! Rugăciunea a avut formă, dar n-a avut trăirea corespunzătoare. Ni se întâmplă la fel şi la sfânta Liturghie. Fapt este că noi oamenii îi apreciem sau depreciem pe ceilalți pe seama a ceea ce vedem în afara lor. Cât de uşor putem emite judecăţi eronate! Sau, invers, cât de simplu putem primi păreri pozitive care nu ni se potrivesc! Nu ni s-a întâmplat niciodată să vrem să oprim aprecieri față de noi, bine ştiind că nu coincid cu ceea ce ne şopteşte propria conştiinţă despre noi? Sau, analog la cazul ucenicilor, să pregătim cu multă migală masa în familie şi să uităm cu desăvârşire de rugăciunea de mulţumire? Calitatea vieţii noastre spirituale nu depinde de coregrafia exterioară, de apanajul estetic al lucrurilor, ci de implicarea interiorului nostru în ceea ce facem în exterior. Câtă inimă vede Isus în ceea ce îi oferim şi de câte ori se resemnează să audă doar cuvinte?

Reţine

Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem” (Paul Evdokimov).

EVANGHELIA
Voi daţi deoparte porunca lui Dumnezeu, ca să stabiliţi tradiţia voastră!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,1-13
În acel timp, nişte farisei şi unii dintre cărturari, care veniseră de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui Isus 2 şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate - 3căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile bătrânilor, 4 iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică; mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a vaselor de bronz. 5Aşadar, fariseii şi cărturarii l-au întrebat: "De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile necurate?" 6 El le-a spus: "Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: «Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. 7 În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor". 8 Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor". 9 Şi le-a spus: "Frumos! Voi zădărniciţi porunca lui Dumnezeu, ca să stabiliţi tradiţia voastră. 10 Căci Moise a spus: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!" şi: «Cine vorbeşte de rău pe tatăl sau pe mama să fie dat la moarte!" 11 Voi însă spuneţi: «Dacă un om îi zice tatălui sau mamei: 'Este corban - adică ofertă sacră - ceea ce ţi se cuvine de la mine'», 12 voi nu-l lăsaţi să mai facă ceva pentru tatăl sau mama lui. 13 Astfel, suprimaţi cuvântul lui Dumnezeu pentru tradiţia voastră pe care voi v-o transmiteţi. Şi faceţi multe alte lucruri asemănătoare".

  

luni, 9 februarie 2015

În căutarea lui Isus

9 februarie

Meditează

Căutarea febrilă a oamenilor este ceea ce ne sare în ochi în priveliştea pe care ne-o oferă pasajul evanghelic. Când apare Isus, ei se pun în mişcare. Cu toţii îl vor! Le ajunge şi numai poala hainei lui pentru a fi vindecaţi. Aproape avem impresia că Isus a vindecat tot ce a întâlnit bolnav în cale. Adevărul însă nu este acesta. Dacă ar fi fost aşa, am fi crezut că pentru aceasta a venit în lume. Numai pentru aceasta! A vindecat într-adevăr mult, dar n-a anihilat suferinţa.
Atâţia oameni sunt bolnavi în casele şi în spitalele noastre. De ce nu scapă nimeni din această viaţă fără să sufere? De ce nu s-a întors Isus la Tatăl său fără să fi suferit? Dacă Isus nu ar fi suferit, dacă s-ar fi mulţumit doar să-i fie milă de noi, fără să guste suferinţele noastre, greu ne-ar fi fost să credem în el. S-a scris enorm despre suferinţă. Unde să găsim originea ei? După fiecare zi a creaţiei, Dumnezeu priveşte la lucrarea mâinilor sale şi vede că ceea ce a creat este bun. De unde a apărut atunci suferinţa? Când s-a cuibărit în istoria oamenilor? Nu putem, văzând un om suferind, să-i spunem că din cauza păcatelor lui suferă. Ne-ar contrazice Evanghelia (vezi Ioan 9,3). Rădăcina ultimă a suferinţei însă, trebuie să recunoaştem, se află totuşi în păcatul primordial al omului.


            E bună suferinţa la ceva? Oamenii alergau de peste tot să-i aducă pe tărgi pe cei infirmi. Cei sănătoşi alergau în serviciul celor bolnavi! Cei mobili îi cărau la Isus pe cei imobilizați! Condiţia de bolnav este tragică atunci când se consumă în singurătate. Boala e de multe ori însă motivul pentru care oamenii se solidarizează. Bolnavul se prezintă cu mesajul că el nu poate fi lăsat singur, că are nevoie de comuniune, de asistenţă, mai mult decât de îngrijire medicală. El lasă să înţelegem că nimeni nu se poate descurca singur, fără ceilalţi şi fără Dumnezeu. Acesta este adevărul: oamenii se solidarizează în suferinţă. Fiul lui Dumnezeu se solidarizează cu noi în calitate de suferind. N-avem nevoie de multă minte ca să-nţelegem suferinţa în optica evangheliei. Avem însă nevoie de mult har de la Dumnezeu ca atunci când noi înşine suferim, să o acceptăm așa cum vrea Isus Cristos.

Reţine              
Suferinţele ne silesc să ne apropiem de Dumnezeu (sfântul Grigore cel Mare).



EVANGHELIA
Toţi cei care se atingeau de el se vindecau.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,53-56
În acel timp, după ce Isus şi discipolii lui au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezaret şi au tras la ţărm. 54 Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată pe Isus, 55 unii au alergat în toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi, oriunde auzeau că se află el. 56 Şi, oriunde intra, în sate, în cetăţi sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în pieţe şi-i cereau voie să-i atingă chiar şi numai ciucurii hainei. Şi toţi cei care se atingeau de el erau salvaţi.