duminică, 13 mai 2012

Voi sunteţi prietenii mei!

Iubiţi-vă unul pe altul!






     Cuvintele lui Isus din evanghelia acestei duminici sunt atât de preţioase, atât de intime şi memorabile, atât de divine şi umane, încât simţi că o bucurie cerească îţi înfăşoară fiinţa întreagă, oricum te-ar găsi dispus ascultarea lor: "rămâneţi în iubirea mea", "nimeni nu are o iubire mai mare", "nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi", "să vă iubiţi unul pe altul". Ucenicii le auzeau din gura Maestrului lor pentru prima dată. Cel care îi învăţase multe, cel pe care îl văzuseră impunându-se în faţa demonilor, cel care readucea morţii la viaţă, le spunea în faţă că atât de mult îi iubeşte că îşi dă şi viaţa pentru ei. Isus le vorbea direct, lăsând de data aceasta la o parte orice imagine, orice asemănare. Până acum a folosit metafora, figura de stil, acum cuvântul său trebuie luat ca atare, în toată forţa semnificaţiei lui.
      Fiecare propoziţie este indispensabilă întregii structuri. Fiecare cuvânt trebuie să fie pur şi simplu acolo unde este. Logica lui Isus curge având ca punct de plecare persoana Tatălui, obârşia oricărei iubiri. Această iubire se revarsă în întregime în Fiul şi din Fiul vine asupra ucenicilor şi asupra lumii întregi, pentru ca din partea tuturor oamenilor, care se iubesc unii pe alţii, să reparcurgă acelaşi drum înapoi până la Tatăl  din cer. Cine ar putea să vorbească aşa între înţelepţii acestei lumi? Dar cum ar putea cineva să vorbească precum Isus, fără să fi coborât de la Tatăl şi din Tatăl? Înţelegem noi gândurile Învăţătorului nostru divin? Primim noi de la un altul din această lume o lecţie mai înaltă, mai nobilă și mai profundă despre iubire, decât cea primită de la Isus?
    "Să vă iubiți unii pe alţii", dar nu cum îşi închipuie fiecare, nu cum scrie în cărţile de psihologie; nu cum învăţaţi din tot felul de curente de comportament social; nu după capriciile schimbătoare pe care le descoperiţi în voi sau după fluctuaţiile sentimentale, ci aşa cum v-am iubit eu! Ultima expresie a iubirii este dăruirea propriei vieţi. Este forma maximă a iubirii pe care el, puţin după rostirea acestor cuvinte, se pregătea să o săvârşească.
    "Voi sunteţi prietenii mei". Prietenia autentică este o artă pretenţioasă, care, pe lângă multe altele, te invită să înveţi să simţi o plăcere mai mare în a dărui decât în a primi. Ca să fie puternică, trebuie să se bazeze pe cunoaştere reciprocă, iar sporul cunoaşterii îl asigură iubirea. Prietenul lui Isus nu devii decât cu condiţia stabilită de el: "iubiţi-vă unii pe alţii". E atât de simplu şi e atât de greu! Cine ar îndrăzni să spună că această poruncă e uşoară? Nu se coc oare toate păcatele noastre în neîmplinirea ei? Să fii prietenul lui Isus: ce demnitate neasemuită! Să-i iubeşti pe ceilalţi: ce performanţă! Isus ne vrea prietenii lui. Nu noi l-am ales pe el, ci el ne-a ales pe noi! Ne vrea cu orice preţ prietenii lui. Cuvintele acestea legate de alegere mi le-am pus drept motto pe amintirea de la primiţie. Mi-am simţit chemarea la această viaţă de preoţie încă din anii copilăriei, dar niciodată n-am putut să spun cuiva că eu am optat pentru Isus, că în mine a fost iniţiativa. Şimţeam limpede că în mine a fost doar reacţia. Cineva acţionase asupra mea anterior oricărui gând de-al meu.
   Isus ne iubeşte, ne vrea prietenii lui, îşi dă viaţa pentru noi, ne vrea iubitori. Dinstinctivul nostru în faţa lumii este iubirea reciprocă. Suntem dispuşi să dobândim cu orice preţ prietenia lui Isus? Sau să o recuperăm atunci când simţim că se pierde? Ne simţim onoraţi să-l avem pe Domnul şi Învăţătorul nostru de prieten?
   Aşa ne-a vorbit Isus astăzi. Ne-a învăţat într-un aşa fel, cum nimeni de pe pământ nu o putea face. Îi mulţimim.  

O melodie frumoasă în germană: Jesus ich liebe dich

Fecioara de la Fatima


Apariția Sfintei Fecioare Maria la Fatima

13 mai 1917 - 13 mai 2012

"În valea Iria în luna lui mai, Fecioara Maria coboară din rai"



Fecioară Neprihănită, te rugăm pentru noi şi oamenii din lume:
fereşte-ne de cel Rău şi ajută-ne să dobândim cerul! 


   Astăzi se împlinesc 95 de ani de când sfânta Fecioară Maria a apărut în fața celor trei copii de la Fatima: Lucia dos Santos (10 ani), Iacinta (7 ani) și Francisco (11 ani) Marto. Chipul Sfintei Fecioare Maria este unul trist, deoarece mesajele revelate acestor copii au fost triste și cutremurătoare. Ea prevestea în primul rând sfârșitul primului război mondial, cerând convertirea Rusiei, apoi venirea celui de-al doilea război mondial și a altor catastofe. Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea i-a fost prevestit atentatul din 13 mai 1981, el fiind în mesajele păstrate de Lucia, episcopul în alb.
    Ziua de 13 capătă o seminficaţie deosebită. Ea este fixată de însăși sfânta Fecioară, numită de Lucia "Doamna de Lumină", pentru apariţiile ei. Apare mai întâi la data de 13 mai, apoi 13 iunie, 13 iulie şi 13 octombrie din anul 1917. La ultima apariţie, numărul celor prezenţi se ridică la 70.000 de persoane. Lumea adunată aşteaptă un miracol. El are într-adevăr loc când cerul acoperit cu nori negri şi grei se luminează deodată, iar soarele apare în forma unui disc argintiu trimiţând fascicule multicolore pe pământ. Se opreşte de trei ori şi tot de trei ori îşi reia rotirea. Fenomenul supranatural a fost unul local, iar miile de persoane au mărturisit ceea ce pur si simplu au trăit şi au simţit. Au avut loc şi vindecări miraculoase, mulţi bolnavi recăpătându-şi inexplicabil sănătatea. Apariţia Sfintei Fecioara este importantă pentru noi nu datorită acestui fenomen. Regina Rozariului vrea să ne amintească nevoia stringentă de a ne ruga (îndeosebi rozariul) şi de a ne converti. Cu insistenţă cere de fiecare dată rugăciunea şi convertirea.
    Mesagerii pe care şi-i alege sunt nişte copii. Prin intermediul acestor inimi simple, incapabile de răutate şi de prefăcătorie, preferă Sfânta Fecioară să ne transmită mesajele sale. Cât de adevărate sunt cuvintele lui Isus: îţi multumesc ţie, Părinte, pentru că ai descoperit acestea celor mici (cfr. Lc 10,21). Lor le-a făgăduit Doamna cerului paradisul, nescutindu-i totuşi de vederea pentru câteva clipe a iadului, aşa cum mărturiseşte Lucia.
    Convertire şi rugăciune. Convertire şi rugăciune. Convertire şi rugăciune.
    

Îmi doresc să n-o întristăm pe Maica noastră, tratând cu indiferenţă invitaţiile ei.




Comemorarea de astăzi îmi aminteşte de un cântec marian pe care îl auzeam des în luna mai în biserica din satul meu, fără să ştiu atunci la ce se referă Iria din titlul cântecului: "În valea Iria". Aş vrea să redau câteva strofe:
În valea Iria, în luna lui mai,
Fecioara Maria coboară din rai.

Ref. Ave, ave, ave Maria,
Ave, ave, ave Maria.

În raze sclipeşte slovit chipul ei;
Solie aduce la trei ciobănei.

Preasfântă Fecioară surâde frumos
Şi blând le vorbeşte cu glasul duios.

Sunt Neprihănita, din ceruri de sus;
Iubirea-mi de mamă la voi m-a adus.

Le cere să facă ades rugăciuni,
Să spună rozariul, să fie mai buni.

Păcatele lumii adânc o mâhnesc
Ea vrea să-l îmbune pe Tatăl ceresc.

Căinţa-i scăpare atunci când greşiţi
Prin ea păcătoşii pot fi mântuiţi.


Valea Iria este de fapt locul de lângă Fatima, Cova da Iria (în traducere, Grota Irinei) unde a apărut Fecioara Maria. Textul românesc îi aparţine Pr. I. Mărtinaş şi se găseşte în colecţia de cântece Cantate Domino, Ed. Sapienţia.




sâmbătă, 12 mai 2012

Eu pentru cine merg?

 Avem nevoie de celălalt


      O povestioară iudacă spune că într-un oarecare oraş Ropschitz, bogaţii obişnuiau să angajeze în casele lor, care erau singuratice şi la marginea oraşului, oameni care să-i supravegheze în timpul nopţii. Pe când Rabi Naftali îşi făcea plimbarea de seară la marginea oraşului, a întâlnit un astfel de om  supraveghetor şi l-a întrebat: "Tu pentru cine te mişti, pentru cine mergi?" Acesta i-a mărturisit în slujba cărui stăpân se află şi, fără să stea mult pe gânduri, i-a adresat repede aceeaşi întrebare: "Dar dumneavoastră, Rabi, pentru cine mergeţi?" Învăţătorul a simţit venind asupra lui această întrebare ca o săgeată: "Încă nu merg pentru nimeni!" îi spuse el cu greutate în voce și căzut pe gânduri. Într-un final,  învăţătorul l-a întrebat: "Vrei să fii slujitorul meu?" "Vreau cu plăcere, însă ce aş avea de făcut?" "Nimic altceva decât să-mi aminteşti din când în când întrebarea: "Dumneavoastră, Rabi, pentru cine mergeți?", i-a răspuns Rabi Naftali.
(Martin Buber, Schriften zum Chassidismus, în cartea
Marea iubire a micului grăunte de muştar,
Întâlniri cu Tereza de Lisieux,
de Rudolf Stertenbrink, traducere proprie) 

      Această mică povestioară nu are nimic senzaţional în ea, însă vorbeşte despre un lucru important pentru înţelegerea vieţii noastre, anume că trebuie să existe cineva pentru care noi trăim, pentru care lucrăm, ne zbatem şi trudim, pentru care chiar suntem dispuşi să nu punem limită sacrificiilor noastre. Trebuie să existe cineva care să ne scoată din noi înşine şi în modul acesta să ne facă să pricepem ceva din sensul acțiunilor noastre. Altcum, nu reuşim să creştem în afara noastră, nu reuşim să ne depăşim. Riscăm să rămânem încorsetaţi în propriile noastre vederi şi interese.
      Tu pentru cine mergi? Pentru cine te scoli dis-de-dimineaţă? Pentru cine lucrezi? Pentru cine investeşti atâta energie? Pentru cine înghiţi sau suporţi atâtea inconvenienţe? Pentru cine te zbaţi, cine îţi menţine vie speranţa, aşa încât să nu te gândeşti să încetezi lupta orice s-ar întâmpla? Dacă tu eşti subiectul exclusiv spre care se focalizează tot "mersul" tău, înseamnă că nici n-ai pornit la drum, eşti încă închis în tine. Înseamnă că trebuie să te uiţi atent în jurul tău şi să cauţi pe acel cineva care să îţi mai pună din când în când marea întrebarea: Pentru cine toate acestea? sau: Tu pentru cine mergi? Găsind un asemenea om, te bucuri că ai în el un veritabil tovarăş de viaţă, împreună cu care nu mergi spre nicăieri, ci spre Dumnezeu.

vineri, 11 mai 2012

Leapșa: Chestionarul lui Proust

Dintr'ale mele


   Confratele meu, Laurențiu, mi-a pasat acest chestionar cu un set de întrebări care invită nu la o cercetare a conștiinței, ci la o dare în vileag a unor trăsături care conturează personalitatea culturală și spirituală a unui om. Cred că oricine poate să-l completeze sau să completeze mai jos (uneori, recunosc, sunt ros de curiozitate!) unele întrebări care apar sau, de ce nu, toate. Eu m-am predat complet unui exercițiu de sinceritate cu mine si am dat în fața conștiinței mele, dar și a celor care mă citesc, următoarele răspunsuri:

1. Principala mea trăsătură: deschiderea față de tot felul de oameni
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: controlul de sine
3. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la o femeie: bunătatea (și pudoarea)
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: încrederea.
5. Principalul meu defect: dezordinea în activitate, verbalismul,  aciditatea critică, lipsa de promptitudine, ironia etc.
6. Îndeletnicirea mea preferată: lectura (umanistă și spirituală)
7. Fericirea pe care o visez: mântuirea pe care o văd ca pe cea mai fascinantă întâlnire.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să-mi fie indiferent orice.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: într-o casă cu curte și copaci (neapărat brad și tei), și prieteni în preajma mea.
10. Culoarea mea preferată: roșu (dar și turcoaz).
11. Floarea care-mi place: trandafirul (roșu).
12. Pasărea mea preferată: porumbelul.
13. Prozatorii mei preferaţi: Dostoievski, Liviu Rebreanu.
14. Poeţii mei preferaţi: Lucian Blaga (îndeosebi poezia Vreau să joc)
15. Eroii mei preferaţi din literatura: Iob (din literatura sapiențială biblică). Răbdarea lui a devenit proverbială. 
16. Eroinele mele preferate din literatură: Penelopa (fidelitatea ei m-a uimit mereu)
17. Compozitorii mei preferaţi: Ceaikovski.

O bijuterie muzicala, printre multe altele, cumpusă de Piotr Ilici Ceaikovki:Swan Lake Waltz.



18. Pictorii mei preferaţi: Caravaggio (îndeosebi tabloul cu Toma necredinciosul și cel cu sacrificarea lui Isaac)
Până nu voi vedea, nu voi crede!


19. Eroii mei preferaţi din realitate: Tereza a Pruncului Isus.
Singurul lucru neinvidiat este ultimul loc.
Pentru el nu ne vom certa cu nimeni (Scrisori).
20. Ce urăsc cel mai mult: răutatea intenționată.
21. Calitatea pe care aş vrea să o am din naştere: blândețea.
22. Cum aş vrea să mor: cu sentimentul că am trăit pentru Dumnezeu și spre folosul a cât mai multor oameni.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: cele făcute din neștiință.
24. Deviza mea: ultimul înțeles al acțiunilor mele să fie iubirea!

joi, 10 mai 2012

Metamorfoza vacii

 Vrem lapte natural!




 Multora nu le este încă pe deplin cunoscut de câte isprăvi şi realizări este capabilă o...vacă. Performanţele timpului nostru se verifică şi în înmulţirea foloaselor pe care omul le trage de pe urma ei, aşa încât, ca să dăm numai un exemplu, ajunge să ocupe o poziţie cu totul centrală în oraşul în care sunt, chiar în preajma bisericii. Cu toată centralitatea ei, ea nu vrea să fie o reînviere a viţelului de aur din vremea venerabililor părinţi ai poporului ales, Aaron şi Moise, nici nu pretinde închinare din partea celor care se mulţumesc să-i dea doar admiraţie. Asemenea apucături nu are această vacă modernă. Acolo unde stă ea şi felul în care se prezintă trebuie să o facă funcţională și atrăgătoare, nu atât spre sine, cât spre cei care sunt gata oricând să te servească cu o înghețată făcută cu lapte...natural.
       Trebuie să se remarce din prima poză şi la prima vedere (cea de sus!) că această vacă este una de marcă: Sorger. Apoi că ea nu este o oarecare vacă, în sensul că nu este o vacă naturală. Două mesaje clare vrea să transmită tacit (măcar de-ar putea mugi!) oricărui trecător: în primul rând că are contract cu o firmă de îngheţată (Eis e acelaşi lucru cu ice, se pronunţă la fel şi se referă la îngheţată); în al doilea rând, că nu are voie să producă decât lapte (Milch=milk). Dar, atenție, nu orice fel de lapte, ci lapte bio. De ce această imperioasă obligaţie din partea ei de a produce Bio-Milch? Pentru că mai toţi semenii ei naturali, de la o vreme încoace s-au cam îndepărtat de această menire a lor. De această anomalie, ştim cine sunt cei vinovați și cei care ar trebui traşi la răspundere. Însă ca să nu deviem subiectul asupra noastră, a oamenilor, mă mărginesc să interpretez mesajul ei ca un strigăt de revenire la normalitate. Şi normalul este natural aşa cum şi naturalul ar trebui să fie cât se poate de normal. Savoarea îngheţatei are nevoie de lapte natural; produsele lactate au nevoie de lapte natural; sănătatea copiilor, ba a tuturor oamenilor, pretinde lapte natural. Că laptele bio nu se produce din nu ştiu ce preparate şi furaje făcute în laborator, ci din iarbă, asta o ştie toată lumea, până şi viţelul din imagine, care, spre deosebire de văcuță, are contract cu reţeaua de magazine Billa, şi care vrea să ne faţă înţeles un lucru mult folositor, și anume că "viţeii ar cumpăra lapte rezultat din iarbă (Heumilch). Nu am făcut decât să traduc cuvintele pe care, așa cum reiese, nu le adresează altcineva decât cel din imagine. Dacă e să-ţi propui să acorzi atenţie sugestiei  unui viţel o singură dată în viaţa, atunci cred că această dată ar trebui să fie acum. Un lapte natural rezultă deci din iarbă, și nu din alte combinații chimice cu care sunt obligate să se îndoape nevinovatele animale. Am devenit prea nenaturali și trebuie să vedem cum găsim calea de întoarcere spre sănătatea pe care ne-o asigură naturalul.  

Văcuța colorată roz are obligaţia, pe lângă altele necunoscute mie, să stea locului. Că doar nu suntem în India, să se plimbe așa de izbeliște. M-a amuzat niţel să o văd legată de stâlp cu căpăstrul. Chipurile, i-o fi trecut cuiva prin imaginaţie că ar lua-o la sănătoasa în căutare de...iarbă. Nu, ea trebuie mai degrabă să atragă prin prezenţa ei clienţii pentru îngheţata făcută numai şi numai din lapte natural. Că într-adevăr ăsta este adevărul despre laptele din îngheţată comercializată, rămâne de văzut şi, după posibilități, de gustat îngheţata. Până una alta, eu, dar cred că şi alţi locuitori ai oraşului, ne bucurăm de prezenţa ei paşnică și inofensivă și de mesajul că laptele, ca să fie bun și sănătos, trebuie să fie...bio.