Mica floare a Carmelului

  Se deschide luna octombrie cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, aşadar cu o gingaşă floare a ordinului carmelitan. Are ordinul şi alte flori în grădina lui largă, numite tot Tereza (de Avilla, Benedicta a Crucii), însă - şi aici sunt subiectiv - această floare are ceva deosebit în tandreţe şi frumuseţe, în umanitate şi în sfinţenie. Ea poate fi cunoscută treptat, iar eu nu pretind nicidecum că sunt bunul ei cunoscător. Pe Tereza nu o citeşti ca s-o înţelegi în întregime de la prima lectură. Este ea mică, însă paradoxal, totuşi mare: o micime măreaţă. Nu o citeşti nici ca s-o cunoşti aşa doar informativ, ci ca s-o îndrăgeşti. 

    În cuprinsul scurtei sale vieţi a dobândit înţelegeri ale anumitor lucruri spirituale şi divine pe care mulţi oameni, fie ei şi consacraţi voinţei Domnului, nu le primesc nici după decenii întregi de muncă cu ei înşişi şi cu harul care li se oferă. Cam aşa m-am putut simţi în faţa atâtor gânduri pe care le prinde în cuvinte puţine, dar care concentrează aşa nişte înţelepciuni scumpe. Cum a ajuns să ne înveţe în atâtea privinţe o tânără de doar 23, 24 de ani? Cum s-a ridicat la asemenea performanţe spirituale? Ce fel de capacităţi sau aptitudini din personalitatea ei a exploatat şi valorificat cel mai mult? Ea ne povesteşte în memoriile ei pe ce căi şi-a dus lupta cu sine, cu autoafirmarea, cu orgoliile şi slăbiciunile de care noi nu scăpăm niciodată. Tereza a fost o sfântă care a ţintit la esenţa lucrurilor. În materie de sfinţenie, ea voia neapărat nota 10. A luptat cu sine, lăsându-l pe Dumnezeu să învingă tot mai mult, până ce i-a luat în posesie tot sufletul, toate sentimentele, toate dorinţele. Ce capitulare şi ce triumf! Din Isus a fost cea mai mare pasiune a vieţii ei. Cât de multe ne poate învăţa Tereza! Merită să o citim! Să o medităm calm şi cu luare aminte. La ea găsim şi paradoxuri pe care Dumnezeu le îmbină într-o armonie admirabilă: e a Pruncului Isus şi totusi e reprezentată iconic cu crucifixul; e învăţătoare a Bisericii, fără să fi frecventat vreo universitate teologică (exegeza pe care o face multor pasaje pauline e uimitoare); e patroana misionarilor, fără să fi ieşit deloc din mănăstire. În faţa unei asemenea arătări umane, parcă îţi vezi mai bine limitele. În faţa exemplului ei de simplitate şi umilinţă, recunoşti mai lesne cât de nechibzuite sunt toate accesele de aroganţă sau demonstraţiile de superioritate cu care îţi acompaniezi cotidianul vieţii. Cu figura ei dinaintea minţii, se vede cu claritate că măreţia autentică se agoniseşte pe pământ în tot felul de gesturi mici, deorece Dumnezeu se ascunde în tot felul de detalii. Aşa o viaţă creştină merită toată admiraţia noastră. Să ne fie alături din cerul pe care şi l-a dorit şi pe care vrea să-l petreacă făcând bine pe pământ!