Atitudine de credinţă

3 februarie

Meditaţie

Într-o împrejurare încărcată cu mulţime de oameni ni se revelează Isus în identitatea sa de taumaturg divin. Asistăm la un act în act: o minune în interiorul altei minuni. Deosebirea lor nu stă atât în faptul că prima e redarea sănătăţii, iar a doua, a vieţii, ci în modul cum se raportează Isus la ele. Chiar îl ia pe Isus prin surprindere faptul că o putere iese din el spre vindecarea unei femei? Să credem că  minunea a avut loc prin el, dar fără ştirea lui? Pe cât de discret şi-a cumpănit femeia acţiunea, pe atât de popularizat i-a fost cazul. Îl vor afla şi generaţiile de după noi! Isus nu a vrut să-i fie dată în vileag boala trupească, ci credinţa din spatele gestului ei. Aceasta trebuia adusă din spate în faţă, pusă în evidenţă, nu spre ruşinea, ci, dimpotrivă, spre lauda ei!

Minunii învierii copilei a vrut în schimb să-i confere o aură de tăcere: „El le-a poruncit cu insistenţă ca nimeni să nu afle aceasta”. De ce această deosebire? În timp ce în cazul femeii, Isus constată o credinţă în act, în cazul şefului sinagogii trebuie să îndemne la credinţă. Credinţa femeii e făcătoare de minune: „…credinţa ta te-a mântuit”. În cazul fetiţei, Isus îşi doreşte ca minunea învierii ei să fie făcătoare de credinţă, lucru mai greu de atins la oamenii înclinaţi să savureze senzaţii tari sau să-şi potolească curiozităţi exotice inutile.

Credinţa! Ce puteri nebănuite ascunde şi dezvăluie deopotrivă! Pe cei care au credinţă – iar ea nu este o dotare genetică, o înclinaţie socială sau o trăsătură a firilor naive, ci o adeziune continuă a inimii şi a minţii la ceea ce nu este niciodată pe deplin înţeles –, pe aceia îi atinge Dumnezeu în neînchipuite feluri. Iar minunile atingerii lui sunt multe. Celor care n-au credinţă, le apar derizorii multe din atitudinile şi trăirile credinciosului. Oamenii dispuşi să ridiculizeze, să caricaturizeze viaţa de credinţă, îşi găsesc tot felul de raţiuni de a nu crede în minuni, chiar dacă acestea se întâmplă în curtea lor, sub nasul lor. Pe de altă parte, şi credinciosului îi este greu să-şi explice sau să-şi motiveze credinţa. Cine vrea să-l înţeleagă, o poate face însă într-un singur mod: imitându-i stilul de viaţă. Multe situaţii şi evenimente din viaţa noastră capătă aura unei minuni, dacă le privim retrospectiv prin obiectivul credinţei. În lipsa credinţei, e totul pură întâmplare, fericită sau nefericită.

Reţine  

„Credinţa face ceea ce omul şi legea nu pot face”(sfântul Ioan Gură de Aur).

(Citirea evangeliei face înţeleasă mai bine, sper, întreaga meditaţie)

EVANGHELIA

Fetiţă, îţi spun scoală-te!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 5,21-43
În acel timp, după ce Isus a trecut din nou cu barca pe ţărmul celălalt, o mare mulţime s-a adunat la el, iar el stătea lângă mare. ²² Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, şi, văzându-l, a căzut la picioarele lui ²³ şi l-a rugat stăruitor, spunând: "Fetiţa mea e pe moarte. Vino şi pune-ţi mâinile peste ea, ca să fie vindecată şi să trăiască!" ²⁴ Şi a plecat cu el. O mare mulţime îl urma şi îl îmbulzea. ²⁵ Iar o femeie, care avea hemoragie de doisprezece ani ²⁶ şi care suferise multe de la mulţi medici şi îşi cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău, ²⁷ auzind despre Isus şi venind din spate prin mulţime, i-a atins haina; ²⁸ căci îşi zicea: "De voi atinge chiar şi numai hainele lui, voi fi salvată". ²⁹ Îndată, hemoragia ei s-a oprit şi a ştiut în trupul ei că a fost vindecată de boală. ³⁰ Isus şi-a dat seama îndată că o putere ieşise din el şi, întorcându-se către mulţime, a spus: "Cine mi-a atins hainele?"³¹ Dar discipolii i-au zis: "Vezi că mulţimea te îmbulzeşte şi tu spui «Cine m-a atins»?" ³² Dar el privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. ³³ Femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi s-a aruncat în faţa lui şi a spus tot adevărul. ³⁴Atunci el i-a spus: "Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace şi fii vindecată de suferinţa ta!" ³⁵Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: "Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învăţătorul?" ³⁶ Dar Isus, neţinând seama de cuvântul spus, i-a zis conducătorului sinagogii: "Nu te teme, crede numai!" ³⁷ Şi nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob şi Ioan, fratele lui Iacob. ³⁸ Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare şi pe cei care plângeau şi boceau mult. ³⁹ Intrând, le-a spus: "De ce vă agitaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme". ⁴⁰ Dar ei îl luau în râs. Însă el, dându-i afară pe toţi, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei care erau cu el şi a intrat acolo unde era copila. ⁴¹Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: "Talitha qum!", ceea ce tradus înseamnă: "Fetiţă, îţi spun scoală-te!" ⁴² Fetiţa s-a ridicat îndată şi a început să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiţi peste măsură. ⁴³ El le-a poruncit cu insistenţă ca nimeni să nu afle aceasta şi le-a spus să i se dea să mănânce.