Gânduri de toamnă
E-atâta galben toamna peste mine,
Şi ochii nesătui îmi cer plimbare,
Mă însoţesc şi doruri, şi suspine,
Natura toată-mi pare o chemare.
Se dezgoleşte-n faţa mea copacul
Şi frunze dănţuiesc naiv în zare.
O, suflete, să nu refuzi imboldul!
Desprinde-te şi pleacă-n contemplare!
Un gând fără astâmpăr mă-mpresoară,
Să-l lepăd nu pot, e lipit de mine
Şi mă întreabă. Pentru-a câta oară?
Chiar toate-n lume o să se termine?
E prea semeaţă frunza aurită
Şi nu-mi insuflă decât numai glorii,
Dar mâine-apare tristă, ruginită
Şi multe-mi par deodată iluzorii.
O, toamnă, ce mă duci adânc în mine,
C-apoi să-mi dai elan de evadare,
Pământului să-i spui, nu te abţine!
Că sunt al lui şi totuşi nu mă are.
Sa spus candva:" o fi valea seaca ,dar e plina de suflete" de artisti as adauga eu!
RăspundețiȘtergereE plina de suflete, intr-adevar. Pentru versurile scrise, de vina sunt privelistile pe care toamna in generozitatea ei mi le-a pus inaintea ochilor. O zi linistita de toamna sa avem!
ȘtergereIata asadar unde se ascundea talentul de artist ! :-) Frumoasa poezie! Felicitari si la mai multe ! Cu adevarat, traim in concret insa nu apartinem si nu vom apartine pamantului, ci Cerului.
RăspundețiȘtergereSunt cateva versuri pe care natura mi le-a scos cumva fortat din minte si suflet. Cu ultima propozitie ati scos la iveala ideea intregii poezii, the point cum s-ar mai spune. E concluzia pe care am indus-o de fapt: suntem, in ciuda oricaror legaturi pamantesti, tot ai Cerului. Va felicit pentru bogata activitate muzicala pe care o aveti. Sa avem o zi plina de simtiri nobile!
ȘtergereDupa parerea mea, se evidentiaza doua sentimente, care reprezinta o consecinta a concluziei formulate mai sus, asociata cu ambianta toamnei: nostalgia si solitudinea. Melancolia, insemnand nostalgia Paradisului si solitudinea - dupa vorbele unui scriitor iezuit, Ivan Rupnik: "Sufletul merge intotdeauna singur la izvor." Multumesc pentru felicitari si ganduri bune. Sa avem sfinte zile de sarbatoare cu lumina si toata binecuvantarea !
ȘtergereSe dezgoleşte-n faţa mea copacul
RăspundețiȘtergereŞi frunze dănţuiesc naiv în zare.
O, suflete, să nu refuzi imboldul!
Desprinde-te şi pleacă-n contemplare!
Daca am sti sa pretuim fiecare gand care vine de la Dumnezeu, cate am avea de invatat...
Multumim Parinte de aceste versuri calde si pline de miez duhovnicesc!