Când ne rugăm, să nu ne comparăm!

   Pe drumul spre templu urcă doi oameni. Unul are inima uşoară, pregătită de multă laudă pentru sine. Celălalt o are grea. E pregătit să bată cu mâna în pieptul unde îi este adăpostită această inimă pentru a implora milă. Unul este fariseu, celălalt este vameş. Nu ştiu câtă consideraţie avem faţă de vameşii timpului nostru, dar sunt aproape sigur că pe acesta din evanghelie îl îndrăgim cu toţii. Pur si simplu ne place de el. Şi lui Isus i-a plăcut. Din ce motiv această predilecţie pentru el, e lesne de înţeles. Cuvintele rugăciunii lui nu erau multe. Evanghelistul se concentrează mai degrabă pe descrierea limbajului trupului său, deosebit de expresiv: stătea departe şi îşi bătea pieptul. Nu avea să-i spună lui Dumnezeu multe. Performanţele etice nu erau punctul lui forte, ci ale fariseului. Însă în sărăcia cuvintelor a ascuns cea mai bogată rugăciune pe care omul o înalţă către Dumnezeul său: "ai milă de mine păcătosul!"

    Cred că ceea ce ne irită la fariseu nu e atât afişarea caracterului ireproşabil al vieţii lui, ci compararea lui cu alţii, în speţă cu vameşul. De ce să-l preocupe pe el ceilalţi? De ce să-şi evidenţieze poziţia în faţa lui Dumnezeu prin eclipsarea celorlalţi? Dar de ce facem şi noi acelaşi lucru în viaţa noastră spirituală? E bună comparaţia în teoria cunoaşterii, şi se numeşte analogie. E bună şi în pedagogie pentru stimularea educaţiei, şi se mai numeşte paradigmă. În rugăciune însă deloc. Dumnezeu nu ne compară cu marii sfinţi atunci când ne ascultă. Dar nici nu-i place când noi ne comparăm cu marii păcătoşi pentru a ne expune, prin contrast, calităţile în faţa lui.

     Pilda fariseului şi a vameşului rămâne o pildă în sensul tare al cuvântului. Tendinţe de supraapreciere poate constata oricine în atitudinile lui. Setea după complimentări este mare. Avansarea eu-ului este în multe circumstanţe aproape patologică. Înaintea maestrului a venit un învăţăcel şi i-a spus: "Eu am venit să vă ofer serviciile mele". Replica maestrului a venit repede: "Dacă l-ai lăsa la o parte pe "eu", ar reieşi de la sine serviciile tale.

      În faţa singurătăţii noastre, în care conştiinţa ne este interlocutor riguros, ştim care ne este adevărata valoare. Ştim că din partea iubitorului nostru Dumnezeu avem nevoie să primim multe. Înainte de toate şi peste toate, milă.