Isus în faţa femeii

Evanghelia zilei


În acel timp, ³⁶ unul dintre farisei l-a invitat pe Isus la masă. Isus a intrat la el şi s-a aşezat la masă. ³⁷ O femeie păcătoasă care locuia în cetate, aflând că Isus stă la masă în casa fariseului, a venit cu un vas de alabastru plin cu ulei parfumat. ³⁸ Stând la spatele lui, plângea aşa de tare încât lacrimile ei cădeau pe picioarele lui Isus. Ea îi ştergea picioarele cu părul ei, le săruta şi le ungea cu uleiul parfumat. ³⁹ Văzând aceasta, fariseul care îl invitase pe Isus îşi zicea în sine: "Dacă acest om ar fi cu adevărat un profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este aceea care îl atinge: ar şti că este o păcătoasă". ⁴⁰ Atunci Isus i s-a adresat spunându-i: "Simon, aş vrea să-ţi spun ceva". El a răspuns: "Spune, Învăţătorule!" ⁴¹ Isus a reluat: "Un creditor avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, celălalt cincizeci. ⁴² Cum nici unul nici celălalt nu avea cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?" ⁴³ Simon i-a răspuns: "Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult". Isus i-a spus: "Ai dreptate!" ⁴⁴ Apoi s-a întors către femeie, spunându-i lui Simon: "Vezi această femeie? Am intrat la tine şi tu nu mi-ai turnat apă pe picioare, iar ea le-a udat cu lacrimile ei şi le-a şters cu părul ei. ⁴⁵ Tu nu mi-ai dat o sărutare în semn de salut, iar ea, de când am intrat, n-a încetat să-mi sărute picioarele. ⁴⁶ Tu nu mi-ai turnat ulei parfumat pe cap, iar ea mi-a turnat parfum preţios pe picioare. ⁴⁷ Îţi spun: i s-au iertat multe păcate, pentru că a iubit mult. Cel căruia i se iartă puţin, puţin iubeşte". ⁴⁸ Apoi s-a adresat femeii: "Ţi s-au iertat păcatele!" ⁴⁹ Atunci toţi invitaţii au început să spună: "Cine este acest om, că iartă şi păcatele?" ⁵⁰ Isus însă i-a spus femeii: "Credinţa ta te-a salvat. Mergi în pace!"

 

Persoanele care formează anturajul nostru spun mult despre caracterul pe care îl avem noi înşine. „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti” este o vorbă proverbială la fel de valabilă astăzi ca şi în timpul când s-a născut. Isus este invitat în casa unui fariseu. Făcând abstracţie de ceea ce instinctiv ne trezeşte acest nume şi judecând dincolo de emblematica lor duplicitate, fariseii se bucurau de multă consideraţie din partea oamenilor, iar numele unora (Nicodim, Iosif din Arimateea) a rămas şi în inimile noastre cu o acustică foarte pozitivă.

Atitudinea lui Isus în faţa femeii îl lasă nedumerit şi sceptic pe fariseul Simon. Fără să spună în afară ceea ce gândea în sinea lui, el lasă să se înţeleagă că în ochii lui, Isus se descalificase. Nu se preta la renumele său de profet să permită unei femei asemenea gesturi. Cum să stea laolaltă profetul cu păcatul? Cine să fie asemenea cui? Isus asemenea femeii sau invers? Învăţătorul – aşa îl numeşte Simon pe Isus – îi dă o lecţie fariseului, pe care, graţie evanghelistului Luca, o primim şi noi, ca să reflectăm asupra felului cum ne raportăm la păcatele celorlalţi. În exemplificarea cu cei doi datornici, Isus ne învaţă că nu avem voie să vedem separat iubirea şi iertarea. Ele se condiţionează reciproc şi se nasc una din cealaltă: iubim pentru că iertăm şi iertăm pentru că iubim. Păcatul, oricât de public, oricât de grav, oricât de mult ar fi, este strivit şi anihilat de acestea două. Ar fi greşit să ne blocăm privirea pe gesturile pe care le face femeia, lăsând să ne scape imboldul şi lăuntrul din care ieşeau. Isus a privit până în adâncul sufletului ei îndurerat şi a vrut să vadă mai mult decât aparenţele pe care mult prea des ne rămân ochii noştri fixaţi.

Pentru păcatele celorlalţi, nimeni nu suferă de miopie. Avem chiar o satisfacţie în a le repera, a le scoate în evidenţă, a le înfiera, cum niciodată nu facem cu propriile noastre păcate. Şi asta pentru că nu iubim şi nu iertăm îndeajuns; pentru că nu credem (credinţa te-a mântuit!) că în iubire şi iertare se topeşte orice răutate, orice păcat. Gestul şi atitudinea lui Isus ne pot schimba optica. El îşi întoarce faţa de la păcatele noastre, însă şi-o îndreaptă către iubirea pe care o găseşte în noi şi ne judecă prin prisma acesteia, oferindu-ne abundent iubirea şi iertarea sa.