Surpriza revenirii

mici bucurii



    Nu sunt sigur dacă alegerea titlului acestei postări este adecvată "subiectelor" la care fac referinţă. În seara asta am avut o tresărire plăcută să aud sunetul blajin de tălăncuță în imediata mea apropiere. Fără să mă ridic brusc de la masă, mi-am spus că e numai de la vacile care au revenit la păscut, pentru că li s-a deschis sezonul. Când am ajuns aici toamna trecută, le-am găsit pe pajiştea de lângă casă. Erau trei. Zăboveau la păscut până seara târziu, de parcă toată ziua nu le era de ajuns să-şi îndestuleze pântecul tetracameral. Am ieșit și am văzut de data asta patru tăurași, bine îngrijiți, păscând cu multă încetineală, cu încredințarea că până la toamnă programul zilei de azi va fi și cel de mâine și tot așa. M-am apropiat de ei ca unul care va resimți pe tot parcursul verii vecinătatea lor, sunetul plăcut de talancă, poposirea lor nestingherită în preajma casei parohiale.

     Mărturisesc deschis că vederea lor m-a purtat cu gândul prin anii copilăriei. Aveam pe atunci două vaci, grajd mare, locuit desigur, șură unde se adunau căruțe întregi de fân, și multă muncă la câmp. Îmi vin în minte zilele verii când "mergeam cu vacile la păscut" (sic!), săturându-mă să le tot mulg şi dimineaţa şi seara. Îmi erau fiinţe atât de familiare. Nu putea trece o zi fără să stau în preajma lor, fără ca să intre în atenţia sau grija mea. Erau ele ale noastre, însă şi eu pare-se că le eram încredinţat cumva lor. 

    "Întâlnirea" cu vecinii patrupezi mi-a mijlocit astăzi retrăirea emoţională a timpurilor de altădată, a epocii de aur a vieţii mele. Atunci simţeam ritmul naturii îndeaproape, îmi erau cunoscute mirosul de iarbă, frământările vremii, creşterea cireşelor, în definitiv, pulsul în ansamblu al vieţii.
     Mă bucur că parohia în care sunt acum, deşi una mare şi de oraş, prin amplasarea ei, îmi favorizează asemenea stări. Mă simt aruncat în miezul naturii. Peste tot sunt grădini presărate cu flori, iar viaţa pulsează în fiecare loc cu o noutate şi o vioiciune mereu uimitoare.

    Vor urma seri în care voi auzi străbătând din vale spre camera mea sunetul de tălăncuţă, în ritmul lui specific repetitiv, contrabalansând sonor liniştea impunătoare de pretutindeni, invitându-mă la reculegere şi regăsire cu mine însumi şi cu toţi cei pe care îi port în sufletul meu.