Intrarea lui Isus în Ierusalim

 

 

Duminica Floriilor

   Începutul Săptămânii Sfinte, a Săptămânii Pătimirilor Domnului nostru Isus Cristos. Începutul ultimei săptămâni din viaţa lui pământească. Intrarea triumfală a lui Isus în cetatea sfântă a Ierusalimului. Liturgia acestor zile este cum nu se poate mai încărcată spiritual. Memorăm şi trăim spiritual suferinţele, patima, moartea şi învierea Celui care a urcat pe lemnul crucii pentru a ne mântui. Ne lăsăm introduşi în misterele centrale ale credinţei noastre creştine. Porţile Ierusalimului se deschid pentru noi toţi ca să intrăm cu osanale şi cântece în jurul Celui care păşeşte smerit pe spatele unui măgar. Din dispoziţia lui, aşa cum ne spune astăzi evanghelistul Luca, a fost ales măgarul pentru ca nimeni să nu îndrăznească să-l asemene pe Domnul slavei cu vreunul dintre conducătorii sau mai marii acestei lumi.

      Este triumful unei umilinţe care va culmina pe vârful Golgotei, atunci când va fi ridicat de la pământ, pentru ca toţi să poată privi la cel străpuns. Isus păşeşte înconjurat de un entuziasm exuberant, descătuşat. Mulţimile jubilează, aclamă cu urale pe Fiul lui David, pe Cel care vine în numele Domnului. Strigătele lor umplu cetatea Ierusalimului în care atâţia profeţi au intrat ca să fie ucişi. Acum sosise rândul lui, trimisul lui Dumnezeu. Ceasul despre care a spus în repetate rânduri că încă nu-i venise, era acum atât de aproape. Se puteau număra orele. Lumea întreagă părea să fie a lui. Merita aşa o primire solemnă şi fastuoasă. Cuvintele ucenicilor şi ale mulţumii i se potriveau. El era cel despre care se scrisese în cărţile profeţilor; el era aşteptarea tuturor patriarhilor şi a generaţiilor întregi de evrei, a tuturor celor care suspinau după un Mântuitor. El era împlinirea tuturor veacurilor, punctul central al întregii istorii. 

     A ştiut Ierusalimul pe cine primeşte în acea zi? cine este călare pe măgar? cine este Fiul lui David? Tânguirea lui Isus asupra cetăţii este cutremurătoare: "Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine" (Lc 13,34), "dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace! Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi" (Lc 19,42). Şi acelaşi evanghelist spune că după ce Isus s-a apropiat de cetate, văzând-o, a plâns pentru ea (Lc 19,41). Drama cea mai mare pe care a cunoscut-o lumea noastră îşi găseşte prologul în episodul sărbătorit astăzi: intrarea triumfală lui Isus în Ierusalim. Caracterul contrastant al evenimentelor escaladează pe zi ce trece: Regele regilor şi măgarul, entuziasmul ucenicilor şi clocotul furiei fariseilor; Osana de astăzi şi strigătul de condamnare de peste câteva zile; fidelitatea câtorva şi trădarea multora. Isus este conştient pe deplin de misiunea sa şi ştie pentru ce intră în Ierusalim. Ce vibraţii a cunoscut inima lui de om, la gândul că a intrat de bunăvoie în Ierusalim, pentru ca numai peste câteva zile să fie supus la cele mai cumplite torturi şi batjocuri, chiar în interiorul acestei cetăţi? Amploarea evenimentelor este copleşitoare. 

    Astăzi intrăm şi noi împreună cu el în Ierusalim. Cu toate că este atât de greu şi ştim ce îl aşteaptă, nu ne eschivăm şi nu ne dorim nicicum să rămânem  în afara lui. Vrem să-l însoţim în ultimele lui zile, ştiind, cu toată ruşinea, că păcatul nostru l-a înălţat pe lemnul crud al crucii. Intrăm în cetatea Ierusalimului, cu glasuri pline de cântec. Nu putem tăcea, fără să nu fim grav acuzaţi de cuvântul Lui: "Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele". Mergem pentru că vrem să murim şi noi pentru păcatele noastre! Cum vom putea oare să stăm duminica viitoare în lumina Învierii, dacă n-am parcurs cu el misterele pătimirii sale? Avem atâtea de învâţat de la el, de la cei care l-au însoţit pe calea crucii, şi astăzi chiar şi de măgarul pe care a mers călare. Sfântul Ambroziu spunea: "Învaţă de la măgar cum să-l porţi în spate pe Isus!"

     Ne aşteaptă o săptămână intensă. Ne propunem să nu o umplem cu ocupaţii inutile, neinspirate. Ne dorim ca momentele de tăcere să fie plecări rapide în căutarea lui Isus, în stăruirea cu el, în Betania, în sala Cinei de Taină, în Grădina Măslinilor şi în atâtea alte locuri. Ar fi aşa un mare regret să ne trezim la sfârşitul săptămânii că am trăit doar în afara noastră, cu ale noastre, împrăştiaţi în lucruri şi nu în noi înşine şi cu Isus.

    

 

 

     Vă doresc tuturor o Săptămână Sfântă în preajma lui Isus Cristos!