Papa Benedict al XVI-lea

...şi retragerea lui

    Există evenimente în istoria Bisericii Catolice care opresc pentru o clipă respiraţia oricărui creştin. Un asemenea eveniment a fost cu siguranţă cel de ieri, 11 februarie 2013, când papa Benedict la XVI-lea şi-a anunţat retragerea din potificat. Gestul lui a suprins pe toată lumea catolică şi nu numai.

    "Papa se retrage". Această asociere de subiect şi predicat nu e cunoscută timpului nostru, e străină de noi şi nu ne-a trecut prin minte. Nu am stat să ne gândim că cel care este în fruntea Bisericii ar declara deschis într-o bună zi că există motive reale care îl împiedică să rămână în cea mai înaltă demnitate a Bisericii. Era un adevăr care venea înaintea oricărei minţi, fără nicio pregătire prealabilă. Benedict al XVI-lea îşi mărturiseşte deschis, într-un mesaj scurt şi dens, "incapacitatea" de a mai conduce Biserica de pe scaunul sfântului Petru. Cum să înţelegem această exprimare? Este conştient de decizia pe care o ia. Ea e raportată la starea sănătăţii proprii şi la exigenţele actuale ale Bisericii. Pentru lipsurile pe care le are îşi cere iertare, mulţumind celor care l-au ajutat în toţi aceşti ani de pontificat. Va sluji Bisericii lui Dumnezeu în continuare, însă cu o "viaţă dedicată rugăciunii". Sunt cuvintele sfântului nostru Părinte papa Benedict al XVI-lea, citite în numai 24 de ore de milioane şi milioane de oameni. Ele sunt o mărturisire sinceră şi plină de umilinţă, în spatele căreia au fost multe frământări, examene de conştiinţă, rugăciuni, tăinuite oricăror comentatori, ştiute doar de Cel care cercetează adâncurile inimii omeneşti.

     Pe toate ziarele pe care le-am văzut aici, apărea  aceeaşi imagine, cu cuvinte care exprimau toate acelaşi adevăr, făcut public în toată lumea: "Retragerea papei". Evenimentul este de anvergură mondială, depășind mult limitele Bisericii Catolice. Episcopi, prelați, cardinali, jurnaliști, oameni simpli, creștini și necreștini se exprimă. Actul lui este salutat de reprezentanți de state. Multe voci vorbesc despre retragerea lui ca despre un act de curaj, alții scot în evidență umilința lui, în timp ce iarăși alții speculează cu privire la starea sănătății lui ori la neștiutele motive pentru care este determinat să nu mai exerciteze slujirea papală. Sunt oameni care, fără să dezaprobe, regretă totuși decizia papei, îndoindu-se că în cazul de față ar fi vorba de un act de curaj. În mintea lor apare marea lecție (ultima) de suferință a fericitului papă Ioan Paul al II-lea care și-a purtat crucea până la capăt, exemplară și edificatoare. Au existat critici aspre și împotriva acestei lecții. Nu știu în ce măsură avem dreptul să apelăm la un registru comparativ pentru evaluarea a două mari figuri ale Bisericii contemporane, pe care i-a unit aceeași slujire, însă i-a diferențiat mult felul de slujire.

    Nu știu dacă există un alt scaun pe care să se simtă o mai grea și o mai copleșitoare responsabilitate decât cel al sfântului Petru. Cine ajunge să stea pe el, nu stă în ultimă instanță nicio clipă. Acest scaun a fost ocupat cu mare demnitate de papa Benedict al XVI-lea. Istoria nu va putea să-l uite și nici să-l șteargă din memoria ei. Pontificatul lui a fost unul sinuos și dificil, iar inima de om a papei a fost supusă multor lovituri. Neputința pe care și-o recunoaște survine după o perioadă grea, presărată cu multe suferințe sufletești. Este inimaginabil câtă batjocură se scrie în aceste zile la adresa lui, când de fapt în el, orice om, indiferent de apartenență religioasă, ar putea găsi cu ușurință multe motive de admirație și respect. Toate acestea sunt părți integrante ale unei cruci pe care el o poartă și o va purta în continuare, în ascunderea pentru care a optat. Pentru aceasta, el va avea parte de toată venerația și prețuirea acelora care iubesc valorile umane și spirituale și se regăsesc în principiile solide de viață.

    Respectul și recunoștința sunt marile cuvinte care înconjoară și impregnează imaginea marelui papă Benedict al XVI-lea. Îi mulțumim Tatălui ceresc pentru tot darul pe care ni l-a făcut în el, în cuvintele lui cuprinse în atâtea cărți și mesaje, în exemplul lui de credință și de umanitate, de umilință și principialitate, pentru binecuvântările pe care le-am primit-o de nenumărate ori prin cel al cărui nume este BENEDICT al XVI-lea.    

Declaraţia papei privind retragerea din scaunul petrin

Fraţilor preaiubiţi,

V-am convocat la acest consistoriu nu numai pentru cele trei canonizări, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am examinat în repetate rânduri conştiinţa mea în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru a exercita în mod adecvat ministerul petrin. Sunt foarte conştient că acest minister, prin esenţa sa spirituală, trebuie să fie îndeplinit nu numai cu faptele şi cuvintele, ci nu mai puţin suferind şi făcând rugăciune. Totuşi, în lumea de astăzi, supusă la rapide schimbări şi agitată de probleme de mare relevanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca sfântului Petru şi a vesti evanghelia, este necesară şi puterea fie a trupului, fie a sufletului, putere care, în ultimele luni, în mine s-a diminuat în aşa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea încredinţată mie. Pentru aceasta, foarte conştient de gravitatea acestui act, cu deplină libertate, declar că renunţ la slujirea mea de episcop de Roma, succesor al sfântului Petru, încredinţată mie prin mâna cardinalilor la 19 aprilie 2005, în aşa fel încât, de la 28 februarie 2013, la ora 20.00, scaunul Romei, scaunul Sfântului Petru, va fi vacant şi va trebui să fie convocat, de cei cărora le revine acest lucru, Conclavul pentru alegerea noului suveran pontif.

Fraţilor preaiubiţi, vă mulţumesc din adâncul inimii pentru toată iubirea şi lucrarea cu care aţi purtat împreună cu mine povara ministerului meu şi cer iertare pentru toate lipsurile mele. Acum, să încredinţăm Sfânta Biserică grijii marelui său păstor, Domnul nostru Isus Cristos, şi s-o implorăm pe sfânta sa mamă, Maria, ca să asiste cu bunătatea sa maternă pe părinţii cardinali în alegerea noului suveran pontif. Cât mă priveşte, şi în viitor, voi vrea să slujesc din toată inima, cu o viaţă dedicată rugăciunii, sfânta Biserică a lui Dumnezeu.

Vatican, 10 februarie 2013

Benedict al XVI-lea

(sursa ercis.ro)