Acum este timpul potrivit: Postul Mare!

Miercurea Cenuşii

      Este Miercurea Cenușii, zi de post și abstinență. Începem timpul de pregătire pentru solemnitatea învierii Domnului, focalizându-ne privirea interioară spre Cel care prin sfânta sa cruce a răscumpărat lumea. E timpul de har al Postului Mare, când Biserica ne invită să ne concentrăm mai mult atenția asupra sufletului nostru, asupra mântuirii pe care o dobândim prin neapărata noastră implicare spirituală. În această zi, creștinii își manifestă vizibil dispoziția de a face pocăință, primind pe cap cenușa. Cuvintele care însoțesc acest ritual sunt menite să scuture conștiința și să trezească vigilența: "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!" sau "Aminteşte-ţi omule, că din pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!"

     Cât de penetrant trebuie să sune în urechile noastre cuvintele programatice ale profetului Ioel: "sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele", "rânduiţi un timp de post sfânt", "chemaţi pe toţi la adunare". Ţinta postului nu este exteriorul nostru, ci interiorul, inima noastră, nu este o anumită categorie de persoane, ci toţi oamenii. Preocuparea principală destinată acestui timp nu va fi deci tenul pe care îl avem, nici estetica constituţiei fizice, nici greutatea ideală sau mai puţin ideală a corpului, cu atât mai puţin performanţele exerciţiilor de slăbire, ci inima. Ne invită Dumnezeu să ne axăm atenţia pe centrul fiinţei noastre, pe organul în funcţie de sănătatea căruia se decide nu atât viaţa noastră corporală, cât mai ales cea sufletească. 

     În timp ce profetul invită la o adunare generală, de la care să nu fie exceptat nimeni, nici măcar pruncul de la sân (cf. Ioel 2,16), Isus Cristos accentuează retragerea şi discreţia care trebuie să caracterizeze orice post autentic: când dai de pomană, să nu ştie stânga ce face dreapta; când te rogi, întră în camera ta; când posteşti, nu arăta oamenilor că posteşti. Postul nu e menit pentru acumularea de performanţe spirituale care să evidenţieze eu-l nostru, să-l acrediteze, să-l afişeze public pentru aprecieri şi laude. Cine ştie dacă mândria care se naşte de aici nu e mai păcătoasă decât lipsa în sine a postului! Cât de insistent este Isus pentru un travaliu spiritual privat, discreţ şi rodnic pe care să nu-l dea în vileag nici măcar schimonosirea feţei! Tatăl din cer vede în ascuns, ne asigură Isus în trei rânduri, şi răsplăteşte! E adevărat, nu după criteriile noastre, nu imediat sau cu profit direct, însă în mod sigur neîntrecut în valoare!

    Acum este timpul potrivit să ne dedicăm anevoioasei munci cu noi înşine! Acum este timpul potrivit să ne  studiem sincer sentimentele, impulsurile, dependenţele, resentimentele, obsesiile, gradul de libertate interioară. Postul înseamnă exprimarea sau redobândirea libertăţii noastre. Cum trebuie să postim? Fiecare deţine răspunsul potrivit pentru el însuşi, pentru condiţia lui de viaţă. Cade accentul preponderent pe mâncare şi pe băutură? Ar fi prea puţin ca postul să însemne doar reformarea cantităţii a ceea ce intră în noi! Mi-a plăcut o relatare din patericul părinţilor deşertului. Un călugăr învăţase să postească 6 zile, dar nu-şi controla nervii. Un altul a spus despre el: a învăţat să postească şase zile, dar nu a învăţat să-şi stăpânească mânia!

     Îi mulţumim Domnului pentru această perioadă liturgică, pentru acest timp de har. Înaintea conştiinţei noastre îl avem pe Cel străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre (Isaia 53,5), pe Isus Cristos, purtătorul de cruce. Ne propunem să ne luăm crucea, să ne-o purtăm cu demnitate şi perseverenţă, ştiind bine că îl imităm pe Fiul lui Dumnezeu şi că ne însoţim cu el pe un drum care nu duce altundeva decât la mântuire!