Fiul tâmplarului şi Pescarul

Reflecţia duminicală

    Eşecul lui Isus în Nazaret era clar. Şi consecinţa eşecului era la fel de clară: trebuia să plece de acolo, să-i lase în pace pe impulsivii lui consăteni şi să nu-i mai irite cu tonuri de superioritate, că ştiau prea bine cum stau treburile cu identitatea fiului lui Iosif. Nu a găsit receptivitate la ei, a căutat Isus în altă parte. La Genezaret, mulţimile se îmbulzeau să-l asculte, să-l vadă, să-l aibă cât mai aproape. De aceea, Isus e nevoit să urce într-o barcă şi să predice de acolo. Era o barcă din care coborâseră pescarii. Isus, intenţionat urcă în "barca lui Petru" (expresie folosită ulterior pentru a desemna Biserica lui Cristos şi pe reprezentatul acesteia), îşi termină predicarea şi-l roagă să mai iasă o dată în larg pentru pescuit. Solicitarea lui Isus putea să sune în urechile lui Petru în multe feluri, însă numai logic nu. Era obosit după noapte petrecută pe lac. Pe lângă asta, poate era şi trist şi supărat că a stat degeaba. Numai chef de predici nu avea. Poate s-o fi gândit: ce i-a apucat pe oamenii ăştia să iasă într-un număr aşa de mare să asculte vorbele unui predicator itinerant? Pe semne că n-au ceva mai bun de făcut. Voia să meargă acasă şi să-şi vadă de-ale lui. Însă lucrurile capătă o turnură complet imprevizibilă. Lui i se cere să mai încerce o dată. Din partea cui? Din partea Fiului tâmplarului din Nazaret. Scena este de un contrast puternic. Cum să se bage un fiu de tâmplar în treburile unui pescar profesionist cum era Petru? Ce reacție era mai potrivită și cu ce replică putea truditul pescar să întâmpine o asemenea sugestie? Să-i acorde vreo atenție sau să-l ignore efectiv pe Isus? Petru preferă varianta amabilă, plină de politețe, în ciuda lipsei oricărei dispoziții, aceea de a merge în larg și de a arunca încă o dată mrejele. De dragul "Învăţătorului", ca să împlinească porunca lui. Şi miracolul are loc. Şi odată cu el, începutul transformării lui Petru.  

     Nu știu dacă miracolul în sine trebuie să ne absoarbă atenția. Mai degrabă, mă gândesc, gestul lui Petru de a-și călca pe voință, de a pune în paranteze toată experiența lui de pescar, de a accepta, în ciuda oricăror calcule omenești care indicau un eșec asigurat, să mai arunce o dată mrejele. Miracolul stă în această răsucire a lui interioară, dispre rezonabil sau logic înspre ilogic și irațional. Aici clacăm noi de cele mai multe ori. Aici ne afirmăm încăpățânarea noastră. În acest punct ne pronunțăm noi în favoarea rațiunii, a normalului, nedându-i lui Dumnezeu șansa de a opera asupra noastră cu mijloace lui. În asemenea situaţii, noi afişăm rezerve pline de o falsă prudenţă. Petru ar fi putut să spună: Doamne, nu îmi dau seama deloc cum poți să-mi ceri așa ceva. Nu înțeleg cum poți să te gândești că am prinde pești, din moment ce mi-am cheltuit aici toată noaptea. Dar el acţionează altfel: "dacă porunceşti tu, voi arunca din nou mrejele".

    Viaţa ne este atât de calculată. Există agende şi calendare menite să ne organizeze timpul până în detalii. Încercăm să fim în toate cât mai rezonabili, cât mai racordaţi la ceea ce este logic şi normal. E bine totuşi să-i rezervăm lui Dumnezeu spaţii unde el poate să intervină călcând în picioare normalul nostru. Cine îşi împleteşte viaţa cu Dumnezeu, trebuie să se familiarizeze cu paradoxul şi contrastele. Dumnezeu nu este de multe ori logic în ceea ce vrea. Însă nici ilogic nu este, ci supralogic! Dintr-un pescar de peşti, face un pescar de oameni. Iar pescuirea din urmă a lui Petru, cea spirituală, a întrecut-o în minunăţie cu mult pe cea din acea zi de neuitat din viaţa lui, ziua vocaţiei lui.

      Şi tot aşa trecând timpurile, constatăm că ne aflăm şi noi astăzi, prin credinţa pe care o avem, în Barca lui Petru, în care a fost şi Isus şi în care ne lucrăm cu răbdare mântuirea, cugetând la minunile pe care le face Domnul în viaţa oamenilor.