Puterea din slujire

Reflecţia duminicală

 

 

 

 

 

     Zebedeii, Iacob şi Ioan, sunt remarcabili pentru mai multe episoade din evanghelie. Ei demonstrează că sunt oameni dintr-o bucată, cărora nu le prea stă în fire tergiversarea. Când Isus îi cheamă la sine, ei îl lasă pe tatăl lor singur cu barca şi năvoadele, fără să stea deloc pe gânduri, şi-l urmează (cf. Matei 4,22). Impulsivitatea caracterului lor se observă atunci când lui Isus i se refuză traversarea unei localităţi samaritene. Celor doi fraţi, umpluţi de mânie, le trece prin minte să ceară să coboare foc din cer asupra oamenilor locului. Noroc că i-a potolit Isus! Evanghelistul Marcu notează că însuşi Isus le-a dat supranumele Boanerges, adică fii tunetului (cf. Marcu 3,17). Nu ne mirăm acum că tocmai din partea lor este formulată o asemenea doleanţă către Isus, precum cea din evanghelia de azi: "Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta". Voiau un loc de cinste în împărăţia lui Isus, despre care încă nu aveau o idee adecvată. Cererea lor vine exact după a treia vestire a morţii şi învierii lui Isus. Parcă nu a contat deloc pentru urechile lor tot ceea ce înşiruise Isus legat de tratamentul pe care-l va primi în Ierusalim. Lor le ardea de onoare şi putere. Isus nu-i apostrofează pentru naivitatea lor şi nici nu le ignoră rugămintea. Ba chiar le testează abnegaţia şi spiritul de sacrificiu. Răspunsul lor era în deplină conformitate cu caracterul lor impulsiv şi repezit, formulat mult înainte de învierea lui Isus şi de iluminarea realizată în ei prin coborârea Duhului Sfânt la Rusalii: "Puteţi să beţi...?" "Putem." Cu o similară emfază se exprimase şi Petru la Cina cea de Taină. Atât Petru cât şi unul din Zebedei (Ioan nu va muri martir!) vor bea paharul martiriului, îşi vor da viaţa pentru Maestrul lor, însă nu pentru că ar fi fost încă de la început maturi şi pregătiţi pentru asemenea acte, ci pentru că vor fi consacraţi de Isus şi capacitaţi de Duhul Sfânt pentru mărturia sângelui, aşa încât aceasta să fie considerată nu atât o performanţă umană, personală, cât mai ales o lucrare a harului în ei.

    Isus fructifică conjuctura pentru a-şi prezenta lecţia despre putere, din perspectiva lui, ca să priceapă cei doi, să priceapă şi cei 10 indignaţi de cererea lor, dar şi noi, cei de astăzi: "Cine vrea să fie mare între  voi, să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul tuturor" (Mc, 10,43-44). Ce poate fi mai răsturnat şi mai paradoxal? Vrei să fii mare, n-ai altceva de făcut decât să slujeşti; vrei să fi primul, te faci servitor! Pe locuri de cinste ne dorim să fim cu toţii, ne place ca acesta să fie proeminent, în faţă, la vedere. Într-o localitate autobuzele erau lungi de un metru şi jumătate şi largi de 30 de metri. De ce aşa? Răspunsul: pentru că toată lumea voia să stea în primul rând de bănci.

     Ne dorim un loc al nostru, ne place să-l găsim liber, neocupat. Ne fixăm locul chiar şi în biserică. Şi ne mai place mult să fim serviţi, să ni se slujească. Şi ne mai gândim uneori cât e de plăcut să emiţi în jurul tău tot felul de porunci şi recomandări. Însă miezul adevăratelor bucurii, ne divulgă sfinţii, sursa adevăratei puteri, se ascunde în actele în care slujim şi nu în cele în care noi suntem slujiţi. Nu e uşor să slujeşti, adică nu e uşor să fii ca Isus. Au reuşit însă mulţi şi aşa şi-au zugrăvit măreţia umană. Ce putere uimitoare se ascundea într-o femeie mică precum Tereza de Calcutta? Ce admiraţii nu smulgeau sfinţii pentru disponibilitatea lor de a sluji! Ce oroare, dezgust şi ură nu trezeau acei oameni care îşi asupreau semenii, făcând uz de puterea lor!
Îi cerem lui Isus să ne asiste, să zugrăvească în noi trăsăturile slujitorului şi să ne ajute să ni le conturăm cât mai bine, chiar şi în cele mai nesemnificative împrejurări ale vieţi, prin mijlocirea marilor apostoli Iacob şi Ioan, care au înţeles bine această lecţie de putere şi au trăit-o până la capăt.