Luca, evanghelistul

Scriitorul milostivirii divine

 

    

    

 

 

 

 

     Este ziua sfântul evanghelist Luca. Predilecţia pe care o am pentru autorul celei de-a treia evanghelii, (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) nu mă lasă să nu postez nimic pe acest blog, în cinstea lui. Nu aş putea să completez cu nimic datele lui biografice destul de sărace, şi să spun mai mult decât ceea ce este general ştiut, şi anume că era însoţitorul sfântului Paul, lucru ce reiese cu claritate din scrisoarea acestuia către Timotei: "numai Luca este cu mine" (Timotei 4,11); că era medic, aşa cum citim în scrisoarea către Coloseni (4,14); că era teolog şi istoric, aşa cum ne lasă el însuşi să înţelegem din introducerea pe care o face la evanghelia sa, şi că, aşa cum ne transmite o veche tradiţie, era pictor, el realizând prima reprezentare picturală a Fecioarei Maria. Nu ştiu dacă viitorul ne va mai rezerva alte descoperiri legate de viaţa lui. Dar iaraşi nu ştiu dacă asta ne interesează pe noi neapărat. Fapt este că de la el avem o operă literară, o biografie a lui Isus, o veste a mântuirii, o evanghelie în care nu ni se livrează nişte evenimente între multe altele consemnate de cărţile istorice, ci ni se vorbeşte despre Omul-Dumnezeu Isus Cristos, intrat în lume, prezent real între oameni pentru ca să-i mântuiască prin milostivire şi iubire, şi viu mai departe în Biserica pe care a întemeiat-o şi despre a cărei începuturi ne relatează tot Luca.

     Luca nu-şi scrie evanghelia la repezeală. El cercetează izvoarele, se interesează de Isus Cristos, adunând multe amănunte din viaţa sa, ca să le aşeze sistematic într-o admirabilă lucrare (cf. Lc 1,1-2) Ca destinatar, îşi fixează aparent un singur om: Teofil (Lc 1,3). În el însă tradiţia a vazut  o personalitate colectivă, înţelegând pe orice om iubit de Dumnezeu, adică exact ceea ce acest nume înseamnă: Theophilos, iubit de Dumnezeu. Şi cine nu ar fi iubit de Dumnezeu, aşa încât să nu se simtă destinatarul scrierii evanghelistului? Evanghelia e o veste bună pentru toată lumea. 

     Toţi patru evangheliştii au scris despre Isus, însă cu accente specifice. Unii reproşează punând în discuţie veridicitatea şi credibilitatea conţinutului lor, diferenţele care există în cadrul relatărilor lor. Fiecare l-a receptat şi l-a vestit pe Isus dintr-un unghi propriu. Luca şi lucrarea lui mă încântă într-un mod aparte din mai multe motive. În primul rând, gânditor de factură greacă, prin ceea ce scrie, vrea să-l înveţe pe om, de orice fel ar fi el, cum să trăiască sănătos. De multe ori, Isus Cristos îmbracă trăsăturile unui medic care vrea să vindece şi să însănătoşească omul în întregime. În acest sens, el săvârşeşte multe minuni de vindecare. Sensibilitatea cu care se apropie samariteanul milostiv de cel căzut o întâlnim numai la evanghelistul Luca (capitolul 10); pe Lazăr cel sărac îl cunoaştem numai pentru că despre el ne-a scris evanghelistul Luca (cap. 16); despre învierea tânărului din Naim şi despre durerea mamei acestuia ne-a povestit doar Luca; despre cei doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, pentru care totul se terminase cu moartea lui Isus, şi despre întâlnirea lor cu Isus ne vorbeşte cu un talent literar aparte evanghelistul Luca. 

     Capodopera relatărilor care poartă marca numelui lui Luca şi a acribiei lui artistice, este fără îndoială parabola fiului risipitor sau a Tatălui milostiv (cap. 15). Cât de impresionantă este naraţiunea! Câtă măiestrie nu se poate vedea în detaliile care compun această bijuterie a literaturii universale! Ce fortă de expresie au cuvintele şi ce contrast puternic între decadenţa fiului şi iubirea nemărginită a Tatălui! Ce stupoare în ochii oricărui legalist al acestei lumi să vadă un asemenea Tată, cu braţele larg deschise pentru a cuprinde în ele un fiu mort şi revenit la viaţă!

    Predilecţia mea pentru evanghelia sfântului Luca mai cunoaşte un motiv, unul chiar foarte puternic: Fecioara Maria! De unde am fi ştiut noi de evenimentul crucial pentru istoria noastră, cel al Buneivestiri, dacă nu ni l-ar fi consemnat în scris Luca? Şi cum să mai fi cântat în fiece seară Magnificatul Mariei, dacă Luca îl trecea cu vederea şi nu-l încadra în redactarea lui? Şi de la cine altcineva am fi aflat noi de preţioasele tăceri ale Mariei? Numai graţie lui, îl vedem pe Isus în braţele ei în templul din Ierusalim şi mai târziu, în acelaşi templu, în mijlocul învăţaţilor.

      Ce minunat să-l cunoaştem pe Isus umplut de milostivirea lui Dumnezeu, de iubirea infinită a Tatălui care nu vrea să excludă pe nimeni, care se încarcă cu răbdare faţă de noi păcătoşii şi aşteaptă convertirea şi însănătoşirea noastră!  

    Pentru toate acestea şi pentru încă multe altele, în reculegere, trimit către cer astăzi, spre locul fericirii sfântului evanghelist Luca un mare şi din inimă Mulţumesc!