Augusta lună august

Amintiri actualizate

     Acum exact şase zile a început luna august. Pe nesimţite parcă anul acesta. Îmi place această lună din mai multe motive. În primul rând, ea îmi trezeşte tot felul de amintiri. Prima zi a ei îmi aminteşte de începutul activităţii mele ca preot vicar în parohia Rădăuţi acum şase ani, de prima mea predică

ţinută în biserica acestui oraş, despre sfântul Altfons Maria de Liguori. Îmi aminteşte de venirea mea la catedrală, la Iaşi, exact după un an, de timiditatea pe care am avut-o în acea primă zi cu atâţia necunoscuţi şi necunoscute în jurul meu.

Ziua de 2 august a fost una mereu specială, mai ales din punct de vedere liturgic. Era ziua pe care o petreceam în cimitirul satului. Acolo există o capelă cu hramul "Sfânta Maria a îngerilor". Era şi Porţiuncula, ziua în care se dobândea indulgenţă plenară pentru cei răposaţi. Era ziua marilor revederi şi reîntâlniri. Reveneau în sat cei plecaţi la oraş, ajungeau în sat cei plecaţi în Italia sau în alte ţări occidentale, şi sărbătoarea era mare tocmai datorită acestei duble regăsiri: cu cei de sub noi, care populau cimitirul şi care sigur ne întreceau la număr, şi cu noi, cei veniţi acolo, deasupra lor, în mişcare. Ne întâlneam cu cei care se odihneau nestingheriţi de agitaţia lumii pe care o părăsiseră. Îmi plăcea mereu, fiind acolo, să citesc inscripţii, să caut cunoscuţi printre răposaţi, să ţin aspersorul (aşa numeam noi obiectul de care se ajuta preotul pentru a stropi cu apă sfinţită), să mă rog cu cei care se strângeau în spatele crucilor. În felul acesta simţeam că este o comuniune mare între noi, temporală şi atemporală, indiferent de locul unde ne ducem vieţile şi că odată şi-odată ne va aduna cimitirul acela pe toţi laolaltă. Cei plecaţi dincolo erau rememoraţi, recapitulaţi, cumva cuprinşi în unitatea unei familii cu dimensiuni foarte mari, pe arcul întregului timp: trecut, prezent şi viitor, iar faptul că simţeam aşa, mă copleşea de o bucurie pe care o simţeam singur, fără să-mi vină s-o împărtăşesc cu nimeni. Îmi doresc mereu în această zi să nu fiu nicăieri în altă parte din lumea asta decât în cimitirul satului meu, găsindu-mi timp, pe lângă rugăciuni, să mă plimb printre morminte şi să mă gândesc în tihnă, de exemplu, la ce înseamnă să fii şi să nu mai fii şi totuşi să continui să fii.

    Apoi era Schimbarea la Faţă de pe 6 august, zi începând cu care natura se schimba şi ea la faţă, aşa cum auzeam de la bătrânii din sat. Nu începea încă toamna, dar începea savoarea atâtor fructe, pentru că luna gustar îţi dădea voie să guşti deja din multe roade. Tot în acest timp aduceam porumb în lapte de pe câmp, pe care trebuia să-l depănuşez şi să-l pun la fierb şi odată cu el să-mi pun la fiert şi răbdarea. Începeam să-l mâncăm cu un mic moment de mulţumire la adresa cerului că am ajuns şi în anul respectiv să beneficiem din roadele muncii noastre şi din mila Celui de Sus.
    Treceau alte câteva zile şi gândul îmi era la marea solemnitate de pe 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Se vorbea de Cacica, de pelerinajul de acolo, de vremea care în Bucovina nu e aceeaşi cu cea din zona Bacăului. Cacica era un prilej de întâlnire cu Maica Domnului, cu mulţi preoţi cunoscuţi, dar mai ales cu colegii de seminar. Recapitulam momente de vacanţă, activiţăţi legate de parohie, cateheze, campusuri, ne lăudam  cu implicarea noastră pastorală atât cât ne permitea condiţia de seminarişti; ne gândeam la porţia de vacanţă rămasă până la începerea unui nou an de liceu sau de facultate. Cred că tocmai din acest motiv sunt iubite pelerinajele, pentru că ele sunt de fiecare dată momente de regăsire cu harurile cerului şi cu chipurile atâtor oameni cunoscuţi, o prefigurare frumoasă a ceea ce ne aşteaptă în viaţa de dincolo.
    Zilele treceau şi totul era din ce în ce mai copt: prin grădini: merele, perele, prunele; pe câmpii: bostanii, fasolea, porumbul; pe dealuri: strugurii, murele. Era o senzaţie generală plăcută să vezi câmpiile decolorându-se şi să știi că zilele toride sunt pe sfârşite, că luna îşi căpăta treptat măreţia ei, aşa cum o indica şi numele: august.
    Bucuriile naturii şi bucuriile ce decurgeau din întâlnirea cu atâţia oamenii erau rezervate - şi asta îmi era din ce în ce mai mult clar, de la an la an - chiar acestei a opta luni a anului. Pentru plinătatea şi încărcătura de emoţii şi evenimente şi-a câştigat pentru mine un statut cumva privilegiat, iar amintirile cuprinse pe arcul celor 31 de zile ale ei am ţinut să mi le actualizez în rezumat. Celor care trezesc sentimente similiare celor descrise de mine, celor care savurează încă zilele de vacanţă şi concediu, le doresc destindere plăcută, relaxare revigorantă, linişte interioară şi bucurie pentru tot ceea ce face Domnul pentru noi prin intermediul naturii şi prin ceilalţi oameni, în augusta lună august.