Plugușor anul 2022

 

Aho, aho, surori și frați

Stați puțin, vă așezați

Și urarea-mi lecturați

Anul repede-a trecut

Parcă nimic n-am făcut

Dar vă spun cinstit curat

Domnu-i cel ce a lucrat

Și multe-a realizat

Cu haruri scumpe divine

Și în mine, și în tine

Lui sincer îi mulțumesc

Și o rugă îi șoptesc:

Munca mea să o sfințească

Mereu să mă însoțească

Pe cărarea pământească

Când resursele lipsesc

Mai ales când obosesc

Și când griji mă cotropesc

El e cel indispensabil

Când totul e variabil

El, singur, netrecător

Când restul e schimbător

Toți îi spunem răspicat

„Mulțumesc” nemăsurat

Pentru fiecare oră,

Mai înceată, mai sonoră

Pentru clipele senine

Chiar de-au fost ele puține

Pentru ceasul de durere

Ce-a făcut mintea să spere

Că în orice boală grea

Singur nu e nimenea

Căci credința-i o lumină

Chiar și-n bezna cea haină

Dacă tu o dobândești

N-o mai lași, n-o părăsești.

Frunză verde de cais

Rogu-vă, fie-mi permis

Să vă strig cu veselie

Din Iași, din episcopie

Să se-audă pân departe

La Madrid dacă se poate

Mic și mare să tresalte

Până-n sferele înalte

Să strigăm până în zori

Cu voci mari, ca de tenori

Mănați, măăăi, hăăăi, hăăăi!

 

Anul nou, cu timpul său

E-n mâna lui Dumnezeu

Griji să nu ne facem multe

Să n-avem gânduri oculte

Să muncim fără exces

Dacă vrem s-avem succes

Stresul să îl evităm

În bine să excelăm

Să zâmbim, să fim amabili

Și în fapte onorabili

Biserica s-o prețuim

Că în ea mereu găsim

Cuvânt cald și ziditor

Venit de la Creator,

Să ne-nalțe când oftăm

Mai ales când disperăm.

Ruga să o înălțăm

Și nicicum să n-o uităm

Dimineața și-n amurg

Sau când ceasuri grele curg

Peste sufletul din noi

Făcând timpul mai greoi

Foaie verde, foi în spic

Mă gândesc iarăși un pic

Să invit la o strigare

Să se-audă pân- la mare

Mănați, măi, hăăăi, hăăăi!

 

 

Tuturor eu vă doresc

Chiar de-i drumul pământesc,

Calea ne fie cerească,

Prin iubirea cea firească

Către Domnul, către frați

Către cei înstrăinați,

Către cei ce sunt uitați,

Căci în toate-a lui prezență

Și prin marea sa clemență,

Face ca-n călătorie

Pe drumul spre veșnicie

Să fim mai perseverenți,

La vorbă mult mai atenți,

În fapte tot mai curați,

În gânduri neîntinați,

În hrană mai cumpătați,

Către rugă mai dedați.

Și ce mare bucurie

Să pășim spre veșnicie

Umblând tot mai în lumină,

Purtând scânteia divină

Această-i dorință străveche

Ce se suie la ureche

Și face ca să tresară

Inima, la ceas de seară.

Vă îndemn, dragi cititori

Din tălpi până-n subsuori

Să vă bucurați deplin

De acest moment senin,

Să fiți recunoscători

Pentru binefăcători,

Iar în anul care vine

Să pășim cum se cuvine

Cu al nostru Creator,

Cu Fiul Mântuitor

Și cu Duhul Iubitor,

Având sfântă-ncredințare

Tot ce-atinge El nu moare,

Ci capătă trăinicie,

Se transformă ori învie,

În funcție de necesitate,

Fiecare s-avem parte.

Foarte verde, foaie deasă

Inspirația mă lasă,

Vă zoresc să chiuiți

Și din bice să pocniți

Să strigați toți în alai

Să s-audă până-n rai

Mănați, măi, hăăăi, hăăi!

Să știți, n-am urat pe bani

Vă spun simplu: „La mulți ani!”

 

 

 

 

Plugușor 2021

Aho, aho, surori și frați,

De aproape sau plecați,

Cu mască sau distanțați,

Luați loc, v-acomodați

Și urarea mi-ascultați.

Am scris-o la repezeală

Rima nu e ideală,

Mai scăpând câte-o greșeală,

N-o să-mi cereți socoteală.

Papa-i, da, infailibil

Eu, în schimb, un corigibil

Dornic să vă-mpărtășesc

Gând frumos și creștinesc

Un cuvânt, chiar un îndemn

Într-un stil frumos, solemn

Frunțile să descrețească

Chipurile să zâmbească.

Pregătiți-vă nițel

Și sunați din clopoțel

Să audă și vecinii

Românii, ca și străinii

Și să strige tare toții

Și bunicii, și nepoții

Să strige imunizații,

Testații și virusații

Cu distanța cuvenită:

infectarea nu-i dorită!

Mânați, măăăi, hăăăi, hăăăi!!!

 

Ne-a durut în acest an

Ce-a plecat de la Wuchan

Am râs noi, ne-am amuzat,

Până când ne-am izolat

Și-a fost stare de urgență

Luni întregi de penitență

Stăteam toți neputincioși

Și cu mască, și fricoși

Nici nu ne trecea prin minte

Cu ceva timp înainte

Că vom avea pandemie

Globală epidemie

C-ar dori să stea în noi

Chiar virusul Sars-CoV 2

Restricții s-au decretat

Nunțile s-au amânat

Elevii acas-au stat

Și online au învățat.

Nu vă spun ce ne-a durut

Un coșmar parc-am avut

Și tristețe de mormânt

Să-ncuiem lăcașul sfânt

Să nu intre nimenea

Pe Cristos a-l lăuda

În templu, în casa sa

Unde-n Pâine e prezent

Cu noi toți condescendent

Unde, când stăm adunați

Ne simțim cu toții frați

Creștini vrednici, botezați.

Nu ne trecea nici prin vis

Că nu ne va fi permis

Paștele să-l celebrăm

Și-nvierea s-o cântăm.

Ea, frumoasa catedrală

Fost-a o-ncăpere goală

Lumânările pe bănci

Au avut efecte-adânci

Au fost ca locțiitoare

Pentru lumea-n sărbătoare

Pentru cei fizic absenți

Dar cu spiritul prezenți

Care din a lor căsuță

Au făcut bisericuță

Ei dorind acum să fie

Toți o lumânare vie

Pe Domnul cel nepătruns

Nu-l slăvim nicicând de ajuns

Planul lui nu-l înțelegem

Pe el însă îl alegem

Când totu-i misterios

Și lumea parcă-i pe dos

Când răul ne invadează

Sănătatea ne-afectează

Când ne pasc doar tulburări

Și ne-asaltă întrebări

Despre grija cea cerească

Sau iubirea părintească,

A Tăticului din cer.

Ce rămâne un mister.

Noi pe el ne bizuim

Când ne-e bine, când bolim

Ce vă spun nu-i utopie

În el avem terapie

Strigăt să facem de fel

Să se-audă sus în cer

Să sunăm din fluierași

Să-i trezim pe îngerași,

Mânați, măăi, hăăăi, hăăi!

 

Am ajuns la ceas final

Anul nu a fost regal

Sincer, nici catastrofal

Nu am gând să țin discurs

Pe lunile ce s-au scurs

O spun nedisimulat,

Și roade s-au adunat,

Am putut să ne rugăm

Virusul să-l înfruntăm

Slujbe iar am celebrat

Și spovezi am ascultat

Omilii ținut-am noi

Dar nu la pereții goi

Distanța am respectat

Mască mereu am purtat

Am avut și eu Covid

N-am intrat de asta-n vid

Febra nu m-a ocolit

Ceva nopți m-am smiorcăit

Am fost chiar un „nesimțit”

La gust și la mirosit

Domnului îi mulțumesc

Și în taină îi șoptesc

Să ne aibă-n grija sa

Azi, mâine și pururea

Să fim bine-orientați

În speranță ancorați

Să fim toții circumspecți

Altruiști, și nu inepți

Credință de fier ne fie

Mai ales în pandemie

Veritabilă iubirea,

Că în ea e fericirea,

Iar frica cea de moarte

Stea de noi cât mai departe

Să fim plini de-ncredințarea

Că la Domnul e scăparea

Din viruși, din infectare

Și din orice izolare

Frunză verde, sălcioară

Zurgălăi să sune iară

Să audă-ntreaga țară

Să răsune veselie

De-aici, din episcopie,

Mânați, măăi, hăăi, hăăi!

 

Mă grăbesc a încheia

„Scurta” urătura-mea

Domnul sfânt să vă susțină

Sănătoși să vă mențină

Credința vă fie clară

Când sunt umbre ea declară

Că Domnul și-atuncea vine

Când sunt lacrimi și suspine

El n-alungă încercarea

Ci susține înfruntarea.

Lui cu toți ne-ncredințăm

Slabi cum suntem, îl rugăm

Să ne facă rezistenți

În virtute persistenți

Să  lucrăm doar cu folos

Și cu gust, și cu miros

Să fim distanți de păcat

Și de tot ce-i necurat

Să avem cărare dreaptă

Minte sănătoasă, coaptă

Și Duh Sfânt mereu în noi

Când ne zbatem în nevoi

Frunză verde de alune

Să dospiți de-nțelepciune

Frunză verde-n bătătură

Și-am pus punct la urătură

Mânați, măăăi, hăăi, hăăi!!!

La anul și la mulți ani!

A doua duminică de Advent

Ceea ce am reţinut după ascultarea lecturilor de la sfânta Liturghie şi mi-a rămas mai clar în minte a fost cuvântul lui Ioan Botezătorul: "Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui." De fapt, e un îndemn puternic, o strigare nu tocmai duioasă, dacă se observă felul în care e descris Ioan şi  mesajele care urmează acestui gând. 

Să conteze atât de mult mesajul pe care-l articulează un contemporan al lui Isus? Ce pregătirea pretindea atunci Ioan şi ce pregătire ar trebui să avem noi, modernii? Se aplică aceeaşi reţetă? În acest punct, subiectivismul e aproape recomandat. Însă nişte repere cât de cât generale tot sunt binevenite. 

În activismul frenetic în care ne zbatem - şi aici sunt prinşi destul de mulţi - e poate salutar ca cineva să ne spună să ne mai decuplăm şi să ne căutăm liniştile noastre. Probabil Botezătorul ne-ar spune să fim mai pasivi cu unele lucruri, să lăsăm timp gândurilor bune să se instaureze mai mult în noi, fără să le impunem secunde de prezenţă, că noi trebuie să trecem la alte şi alte gânduri. 

Calea Domnului poate că e mai întâi calea pe care o fac spre mine însumi, într-o autoreflecţie din care să văd limpede unde-l aşez pe Domnul în viaţa mea sau unde îl reaşez cu mai multă consideraţie şi respect. 

Vom ajunge să recunoaştem că rapiditatea ameţitoare a tehnologiei, a acţiunilor şi a aplicaţiilor care nu vor să rateze nicio secundă de timp pentru a satisface o cerere, o nevoie nu va fi niciodată ritmul 

de funcţionare a sufletul nostru. 

Dumnezeu nu ne repezeşte, nici când ne cere, nici când ne oferă. Iar răbdarea lui ne scoate de multe ori din toate precipitările noastre.

Pregătiti calea Domnului! Cum să o pregătim? În multe feluri. Oricum ar fi, numai nu în agitaţia şi iluzia de a trebui să întreprindem o mulţime de lucruri!   

Din nou Advent...

Adventul a sosit. Am început aşteptarea venirii lui Isus. Ne dăm timp pentru asta!  În fiecare biserică catolică se poate vedea la altar o coroană de Advent, la care arde prima lumânare. Poate deja aţi auzit intonat cântecul "Voi ceruri vă-nduraţi" sau mai vechiul "Rorate". Acesta din urma exprimă dorinţa atât de adâncă a oricărui creştin ca cerul să răspundă implorărilor şi să-l trimită pe Cel Drept, pe Mântuitorul.

În Advent poate avem multe aşteptări: să primim un cadou care să ne folosească; să se întoarcă cineva drag de departe; să redobândim linişte la locul de muncă; să înceteze un conflict pe care-l purtăm cu cineva de ani de zile etc. Aşteptarea cea mai de seamă rămâne aceea a lui Isus. 

Poate sunt binevenite întrebările: Ce anume trebuie să fac mai puţin, ca să se vadă că aştept în sufletul meu pe cineva? La ce renunţări ar trebui să mă gândesc aşa încât să nu renunţ la aşteptarea mea principală? 

În cea mai întunecată perioadă a anului vin spre noi luminile fragile ale lumânărilor. Dar şi multele luminiţe care înfrumuseţează atmosfera rece şi obscură de afară! Poate trebuie să aprindem în unele părţi ale sufletului lumini care de mult nu mai ard.

Doresc fiecăruia un Advent cu lumini crescânde în suflet, cu gânduri paşnice, cu realizări nu neapărat mari sau remarcabile, ci bune în ciuda micimii lor; cu sentimentul de împăcare cu tot ceea ce umple mediul nostru de viaţă, cu încredinţarea că Domnul vine spre noi oricât de pronunţate ne sunt mizeriile lăuntrice. 

Imi doresc un Advent cu trăiri spirituale în fiecare zi, pe care să ni le căutăm noi, pe care să ni le dea şi Cerul de la care avem până la urmă cele mai mari aşteptări. 

 

Pluguşor 2018

Urătură

Aho, aho surori şi fraţi

Luaţi loc, vă relaxaţi

Şi urarea-mi lecturaţi

E scrisă la repezeală

Nu-i făcută cu migală

Dar e toată cordială.

Mulţumire lui Isus

Asta, da, trebuie spus

Petru graţia primită

Pentru munca cea cinstită

Pentru clipele senine

Dar şi cele cu suspine

Pentru buna-ncurajare

Cât şi pentru-apostrofare

Pentru virtutea răbdării

Sau balsamul împăcării

Pentru buna-cuviinţă

Şi fuga de rea-credinţă

Domnul fie lăudat

Mult de tot, nemăsurat

Pentru cele ce a dat

Şi pentru ce-a refuzat

Că se ştie, hai reţine!

Că răul ce nu-mi convine

E la El un mare bine

Foarte verde-nbătătură

Dau o palmă-ntastatură

Şi vă zoresc la strigare

Să se-audă până-n zare

Dincolo chiar de hotare

Să se-audă clopoţei

Făr-a speria căţei

Mânaţi măi, hăăi, hăăăi!

N-am lucrat mereu cu spor

Mă scuzaţi, dar nu-s motor

Ba am irosit şi timp

Îmi bat pieptul, nu vă mint

Am greşit la redactare

Ce am dat la publicare

Nu am scris mereu atent

Că n-am minte de docent

Articole, meditaţii

M-au costat şi transpiraţii

Că vedeţi, nu-s inspirat

Osul mi-l pun la lucrat

Şi mintea ca să trudească

Nu în dodii să vorbească

Domnul fie lăudat

Zic mersi de rezultat

Nu-mi doresc în viitor

Apetit de scriitor

Ci doar să lucrez cu spor

Ca ţăranul pe ogor

Să îmi văd de treaba mea

Şi s-o fac ca nimenea

Să fiu niţeluş mai prompt

Nu cu-ntârzieri de tont

Să muncesc cu dăruire

Fără murmur şi cârtire

Să ajut unde-s chemat

Fără nici un ezitat

Şi când ziua se înclină

Eu să cer de sus lumină

Şi în rugă transparenţă

Şi-n tăcere consistenţă

Chiar de-i greu, să zic aşa:

„Facă-se doar voia ta!”

Frunză verde de cicoare

Mă cuprinde o mirare

Linişte-i în bătătură

Este asta urătură?

Hai să ridicăm dar glasul

Ba să mai săltăm şi pasul

Şi să chiuim cu toţii

S-audă cei cu emoţii

Şi deştepţii şi netoţii

Mănaţi măi, hăăi, hăăăi!

Anul care este nou

Să-l primim ca pe-un cadou

Timpul dat în folosinţă

Să-l trăim cu iscusinţă

Nu în ritm sec, monoton

Cu o viaţă ca-n balon

Egoistă, sufocantă

Tuturora iritantă

Să avem relaţii bune

Nu doar cu cei cu renume

Să ţinem la modestie

Şi la tot ce-i armonie

Să ne ţinem gura-nchisă

Când vorbirea nu-i permisă

Şi când ştim că ea, tăcerea

Mai dulce e decât mierea

Să ne placă să zâmbim

Şi când viaţa-i de pelin

Să ţinem la ce-i valoare

Şi s-o căutăm cu-ardoare

Când ne-apasă suferinţa

Leac ne fie, ea, credinţa

Iubirea, prin excelenţă

Să aibă omniprezenţă

Şi de suntem tulburaţi

Ba pleoştiţi, ba ofticaţi

Să ne lăsăm infuzaţi

Cu speranţă vindecaţi

Peste griji, peste decepţii

Peste falsele concepţii

Ce poate ne-au afectat

Ne-au rănit, ne-au ofensat

Şi în tot ce vom trăi,

Domnului îi vom sluji

Şi crucea ne-o vom purta

Că-i uşoară sau e grea

Frunze verde de alun

Aş vrea tare să vă spun

Că urarea nu-i mai multă

Nici mai mare, nici mai cultă

Nu-i acasă ticluită

La Viena-i încropită

Aici, cât mi-e cu putinţă

Sunt cu-n frate-n suferinţă

Şi cred că Domnul e mare

Şi-i aduce vindecare

Foaie verde de goldani

Vă spun sincer „La mulţi ani!”

Pr. Cristian Diac

A venit Adventul!

Arde prima lumânare...

     

   Am aprins în această seară prima lumânare de la coroana Adventului, numită şi lumânarea Profetului. Păşim în farmecul spiritual al acestui minunat timp dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului. Mă bucur să văd pâlpâirea blândă a acestei lumânări şi lumina pe care o emană în camera mea. Lumina ei nu este ca acea a becului sau a neonului: rece, uniformă, statică, ci una plâpâindă, discretă, liniştită, tandră. Ea mă cheamă în apropierea ei pentru a-mi lumina faţa şi a mă încălzi. În preajma ei, încerc să văd care este mesajul pe care mi-l aşază uşor pe inimă în această primă duminică a Adventului. Împreună cu Profetul, în care văd sinteza tuturor profeţilor şi a profeţiilor lor, mă pun în aşteptarea Mântuitorului. Nu cer să fiu deja iradiat de lumină. Mă mulţumesc acum cu o singură lumânare arzândă. În mine vreau să trezesc aşteptarea dintru începuturi a celui care vine să mă răscumpere de păcat, şi privirea atentă asupra timpului umplut de atâtea obscurităţi dinanitea venirii lui pe pământ. În lumina săracă, dar cu neputinţă de neglijat a primei lumânări, încerc să pun în prim planul conştiinţei mele umbrele sufletului meu, slăbiciunile care sunt parte din mine şi cu care mă însoţesc în această viaţă; să-mi accept părţile obscure. Lumânarea profetului îmi spune că trebuie să trezesc în mine speranţa că Dumnezeu se va folosi într-un fel sau altul şi de aceste umbre ale interiorului meu şi le va aduce în raza luminii sale purificatoare. Lumânarea profetului mă învaţă că în viaţă trebuie să mă mulţumesc şi cu puţin, că nu există doar zile complet luminate, că încrederea mea în Dumnezeu ar putea să diminueze mult în ceasul greu suportabil al încercărilor, dar că nu are voie să se întrerupă, să se stingă cu totul nici chiar când misterul semiobscurului este atât de copleşitor.

    Mă alătur creştinilor de pe toate meridianele pământului şi celor care îmi citesc rândurile, în aşteptarea activă, dar nu agitată, a Celui care vine la noi. Încep acest timp binecuvântat al Adventului cu dorinţa de a căuta să-mi educ simţurile şi vederea ochilor. Îmi dau seama că în acest timp fermecător îmi sunt solicitaţi foarte mult ochii. Sunt atâtea luminiţe care vor să fie văzute şi admirate. Dar nu am voie să uit, mai ales în această perioadă de persistenţă a întunericului, că ochii mei sunt solicitaţi să vadă: să vadă esenţialul, să vadă lumina, oricât de mică ar fi ea într-un om sau altul.  

Advent binecuvântat tuturor!

Și-am plecat cu plugușorul

Plugușor 2017

Aho, aho, surori şi fraţi

Agitaţi sau relaxaţi

Luaţi loc, mai respiraţi

Şi urarea mi-ascultaţi

Multe nu am a vă spune

Clopot iarăşi stă să sune

Că anul se primeneşte

`18 se şi porneşte

Timpul este efemer

Că-i răcoare sau e ger

Trece aşa pe nesimţite

Înghiţind rosturi, ursite

Te întreb şi chibzuieşti

Bine tu îl foloseşti?

Sau în van îl iroseşti?

Dar să nu cădeţi pe gânduri

Oi mai scrie două rânduri

Că urarea nu s-opreşte

Plugul abia se urneşte

Şi până atunci măi fraţi

Singurei sau însuraţi

Şi voi surioare toate

În waiting sau măritate

Sus paharul ridicaţi

Și cu mine dar strigaţi

Să se-audă aici în Iaşi

Că nu suntem noi chiar laşi

Mănaţi măi, hăăi, hăăi!!!

Bilanţ face fiecare

Sumară examinare

Să vadă ce-a realizat

În anul ce s-a-ncheiat

De e vorba de progres

Sau poate de un regres

În prima, a doua tranşă

Sau în nu ştiu care branşă

Mergi pe-o simplă analiză

Îţi faci singur expertiză

Şi ce-a fost deficitar

Scoţi din noul calendar

Și ce-a fost depreciat

Ştii că e de extirpat

Fără să aştepţi un sfat

Sau să fii consiliat

Că doar nu eşti psihopat

Sau cu creier îngheţat

Că minte avem cu toţii

Să nu facem ca netoţii

Să fim, mai rău, nesimţiţi

Oameni grobi şi neciopliţi

Pentru tot ce am primit

Cerul fie preaslăvit

Că au fost şi suferinţe

Sau, ştiu eu, ce nevoinţe

Sau poate vreo indigenţă

Sau la şcoală coringenţă

Că au fost niscaiva lacrimi

Sau adevărate patimi

Că am fost şi umiliţi

Sau certaţi ori ponegriţi

La altar ne prezentăm

Că ne doare, că oftăm

Şi le punem jos pe toate

Ca să fie preschimbate

În ofrande parfumate

De Sus binecuvântate.

Facem iarăşi roată mare

Ca la oameni de onoare

Ne lipim de balamale

Dăm un ochi și la sarmale

Şi sunăm din zurgălăi

Să se-audă până-n văi

Şi ne încrețim la frunţi

Şi strigăm până în munţi

Mănaţi măi, hăăi, hăăi!

Anul ce s-a petrecut

Multe a mai conţinut

Nu a fost totul ca-n vis

Că doar nu-s în paradis

Luni, chiar ani am tot muncit

Şi-o lucrare-am isprăvit

Şi examen eu am dat

Şi studiile-am încheiat.

Am plecat şi-ntr-un voiaj

În fapt, un pelerinaj

În Franţa, chiar la Taizé

Cu tineri, vreo 19

Nu cu stress, nu cu suspans

Ci cu rugă şi silence

Şi împărtăşiri fertile

Cam aşa, vreo şase zile

Şi când timpul s-amplinit

După anii de slujit

În Austria muntoasă

Ţară mică şi frumoasă

Eu de Weiz m-am despărţit

Și-n patrie-am revenit

La Iaşi iar am început

Timid, cam nepriceput

Ba să fiu administrator

Ici pe colo chiar translator

Şi vă spun, nu e o glumă,

Ca să fie trei la sumă

Lucrez şi la Presa Bună

Şi celui ce vrea germană

Chiar îl rog, mă bage-n seamă

Luni seară sunt invitaţi

Şi boboci şi avansaţi

(Damit du das Deutsche kannst

Hab vor mir doch keine Angst!)

Frunză verde maghiran

Ne prinde final de an

Şi urarea nu-i completă

Nici n-arată ea cochetă

Nu-i nimic, doar nu-s vedetă

Vă zoresc să mai mănaţi

Şi o duşcă să luaţi

Să sunăm din zurgălăi

Să latre în văi dulăi

Mănaţi măi, hăăi, hăăi!

În anul ce stă să vină

Să aveți în voi lumină

Nu din cosmos sau din soare

Nici din bec cu ledul mare

Ci direct de la Isus

Tezaurul de nespus

Casa vă fie curată

De e mică ori mai lată

Masa bine încărcată

În grăsimi mai moderată

Copiii toți sănătoși

Nu răciți, bolnăvicioși

Mame tandre, iubitoare

În virtute-nvățătoare

Doamne înfrumusețate

Mă-nțelegeți, nu fardate

Și domnii, toți verticali

Eleganți, principiali

Și fete frumoase toate

Cu suflet nobil dotate

Și vârstnici cu-nțelepciune

Toți prudenți, cu bun renume

Funcționari toți educați

Demn, onești, calificați

Muncitori bine plătiți

Nu bruscați ori slugăriți

Politicieni versați

Cu bun simț, nu viciați

Tuturor multă credință

Mai ales în suferință

Timp de introspecție

Când e vreo decepție

Generoși noi să zâmbim

Inimi triste să-ncălzim

Ca Domnul să ne iubească

Mereu să ne fericească

Frunză verde, foi de nuc

Caut punctul și mă duc

Și-oi veni din nou la anul

Chiar dacă nu-mi dați voi banul

Și din suflet voi ura

Că-mi sunteți simpatici, da

Și-am să strig și fără bani

Hai noroc și…La multi ani!

Mănați, măi! Hăăăi, hăăăi!

   

Hai la iesle, la Isus!

     Ziua se retrage uşor, pe nesimţite şi lasă loc unei nopţi speciale, pe care am aşteptat-o săptămâni, pentru care ne-am pregătit pe dinafară şi pe dinăuntru, aşa cum am înţeles şi am putut fiecare. E sărbătoare pentru că e Noaptea Naşterii lui Isus. Ce farmec poartă cu sine cuprinsul acelei nopţi din istorie când dintr-o Fecioară a venit la noi Isus! În încăperea unui grajd, în împrejurări sărace alege să se nasce pentru noi Fiul lui Dumnezeu... O seamă de contradicţii umplu tabloul acestei unice şi irepetabile nopţi: Cuvântul se naşte în tăcere, Lumina vine în întuneric, Bogăţia se îmbracă în sărăcie, Divinul se descoperă în uman, Atotputernicia se manifestă în neputinţă, Slava cerească este schimbată pe ambianţa unui grajd. Ce să înţelegem din Dumnezeu? De ce se comportă aşa cu Fiul său? Cum este el din "fire"? Cum să ne purtăm cu el? Ce să facem cu Isus?
     Dumnezeu pare să aibă o preferinţă pentru tot ce e simplu. Nu-i plac împrejurările luxuriante. Nu se complică când e vorba de noi cu scenarii greu inteligibile. Merge chiar până la limita credibilului, aşa încât mulţi, tot mai mulţi chiar nu cred că putea să exagereze într-atât încât să aleagă un grajd pentru primele lui clipe pământeşti; că nu putea fi acolo, în braţele Mariei, chiar Cel de o fire, de o esenţă, de o aceeaşi dumnezeire cu unicul şi singurul Dumnezeu. Nu-i nimic! În starea în care mă aflu, sunt bucuros, decuplându-mă de orice ispită a raționamentelor sterile sau a sofismelor încâlcite, să cred că Dumnezeu în Isus aşa a vrut să vină la noi. Aşa şi nu altfel! Se potriveşte atât de bine cu natura lui, cu simplitatea lui debordantă, cu iubirea lui caldă, umană, paşnică şi nemăsurabilă. 

     De aceea, în noaptea aceasta, în auzul cântecelor, în privirea pe care o aruncăm pe multele lumini să retrezim în noi simțirile pe care le-am avut în copilărie. E şansa noastră de a trăi în simplitate Crăciunul. O simplitate inofensivă, generoasă, ornată cu tăceri și reculegeri, cu recapitulări de trăiri de altădată! În ea îşi va găsi loc Isus Cristos, cu tot ceea ce are cu sine din cerul lui divin. Cu ea păşim candid spre ieslea lui, fără aşteptări inadecvate, fără să-l ofensăm sau obosim cu griji excesiv sau exclusiv pământeşti, materiale. 

     Hai la iesle, la Isus, lui să ne închinăm! Hai să mergem spre copilaşul acesta dulce, drag. Văzându-ne, ne va zâmbi şi nouă blând. Cum să nu ne facem timp pentru un asemenea drum! Atâţia îl vor face în aceste zile! Vom fi mulţi, la cea mai frumoasă întâlnire rezervată pentru aceste zile sfinte! 

     E Noaptea Nașterii lui Isus! Ce noapte minunată! Ce noapte sfântă! Să ne meargă la suflet, îmi doresc! 

   

Advent. Dorit Mesie, vino!

     E plăcută sărbătoarea în sine, dar plăcută e şi aşteptarea ei. Ea îi potenţează trăirea, îi conferă intensitate în plan interior. Nu ne apucăm de sărbătorit Crăciunul fără ceva prealabil. Am ieși din sărbătoare atinși în vreo senzație sau alta, dar nu pătrunși până la suflete. E adevărat că ne-ar străluci ochii pentru că în ei s-ar reflecta multe luminițe din vitrine, din piețe și din străzi, dar noi nu am ajunge să reflectăm lumina care vine din altă parte și e imaterială. Nu, nu vrem imediat Crăciunul, aşa cum vrem comanda făcută online la vreun produs sau altul. Nu, imediatul să se petreacă în altă parte a vieţii, dar nu atunci când e vorba de ceva ce interesează sufletul nostru. Mai întâi vrem Crăciunul la orizont, să-l vedem de departe ca să avem timp să ne inducem o stare de aşteptare şi vigilenţă. Ne rezervăm aceste săptămâni premergătoare lui ca să avem timp să ni se facă dor de el.

      Îmi doresc să nu umplem aşteptarea noastră doar cu multele lucruri cotidiene, justificate prin utilitatea lor şi de multe ori dispersante prin efectul pe care îl produc, fără a ne strădui să căutăm secvenţe scurte de tăcere. Poate la-nceput aceste tăceri ale noastre, de 5-10 minute ne vor părea sterile. Să stai şi să nu faci nimic?! Însă ele se vor transforma în clipe de întâlnire cu partea tainică din noi. Întrebările pe care ni le vom pune vor fi pe nesimţite şi întrebări pe care ni le pune conştiinţa. Apoi lor le vor urma şi întrebările pe care i le punem lui Dumnezeu. Dacă nu avem o coroană de Advent în casă, în lumina căreia să ne aşezăm cu tot cu tăcerile şi introspecţiile noastre, putem aprinde o lumânare ca să vedem ce aşteptări avem de la noi şi ce aşteptări are Dumnezeu.

    Adventul este "waiting in silence", aşa cum se aude în cântecul pe care îl adaug acestei postări, e "aşteptare în tăcere". Există tăceri şi tăceri. Unele sunt naive, altele cu subînţeles, unele sunt expresii ale neputinţei, altele ascund decepţii incurabile, unele sunt forme de a purta război cu anumiţi adversari, altele recipiente purtătoare de depresie. iarăşi altele, vindecătoare. Există şi tăcerile în care are loc reculegerea, meditaţia, întâlnirea cu sinele şi cu Dumnezeu. Zilele Adventului nu sunt multe. Cu ce emoţii, cu ce evantai de gânduri mă prezint în momentul de faţă înaintea lui Isus? Cu ce tip de tăcere? Isus vine la noi, la mine, în viaţa pe care o am, aşa cum o am. 

   

Pluguşor - 2016

Urătură

Aho, aho surori şi fraţi

Oameni simpli sau versaţi

Luaţi loc, vă relaxaţi

Şi urarea mi-ascultaţi

Nu e lungă, nici solidă

Da’ nici slabă sau lividă

E coaptă la repezeală

Totuşi nu de mântuială

Fiindcă-i pentru cititori

Dragi, dară şi iubitori

De gând bun şi ziditor

De cuvânt mângâietor

De o vorbă împletită

Şi în rimă ticluită

Şi dacă sunteţi de-acord

De folos chiar pentru cord.

Pentru minte, pentru suflet

Pentru ce-i mai bun în cuget

Însă daţi-mi un accept

Să trag aer mult în piept

Să fac mai întâi un salt

Să strig pân la Preaînalt

Mănaţi, măi, hăăăi, hăăăi!

N-am venit să cer un sfanţ

Ci să fac un mic bilanţ

Să strecor o urătură

Pe-al meu blog, nu-n bătătură

Pentru anul săvârşit

Care s-a dus repezit

Şi să-l rog pe Dumnezeu

Să primească timpul meu

Care multe a inclus

Multe văi, dar şi urcuş.

Simt în mine un îndemn

Ca să spun în mod solemn

Din suflet un MULŢUMESC

Tatălui meu bun, ceresc

Pentru tot ce-a însemnat

Anul ce s-a terminat

Grija lui neîncetată

Merită elogiată

Continua asistenţă

Spuneţi-i condescendenţă

Am simţit-o neîncetat

La muncă, la învăţat

Atât în singurătate

Cât şi în comunitate

În tot ce e contingent

Şi poartă spre transcendent

În momente cu oftat

Dar şi când am jubilat

În clipa de slăbiciune

Sau cea de amărăciune

Atunci când am dat un sfat

Sau iertarea-am implorat

Harul său, de sus divin

Ştiţi cu toţi că e sublim

Nu îl simţi, nu e palpabil

El rămâne inefabil

De nu-l ai, te ofileşti

De-l primeşti, întinereşti

De-l menţii

Eşti printre vii

Şi strigi iar cu oameni fini

Ia mai mănaţi, măi creştini,

Hăăăi, hăăăi

Foaie verde de orez

Vreau să recapitulez

Cu câte un mic detaliu

Privind ca pe un vitraliu

Clipele mai colorate

Datele mai însemnate

Din anul care s-a scurs

Făr-a ţine un discurs.

A vă spune eu cutez

Naş am fost la un botez

Când erau zile geroase

De-ngheţa măduva-n oase

Ema era cea micuţă

O scumpete de finuţă

Mare fiind va susţine

„Dumnezeu este cu mine!”

Mai apoi prin cireşar

Când e vara la hotar

Gândit-am repede eu

Vreau să merg la jubileu

Că-i anul milostivirii

În folosul omenirii

Invitaţi eram cu toţi

Slujitori, doar sacerdoţi

Să răspundem la chemarea

De-a predica-ndurarea

De a focusa privirea

Doar pe ea, milostivirea

Ceea ce de fapt contează

E cum Tatăl ne tratează

Şi în luna lui cuptor

M-am trezit asa cu-n dor

Mic, apoi mistuitor

La Cracovia să plec

Unde tinerii petrec

Între ei, dar mai presus

Cu un Domn, numit Isus

C-au venit din toată lumea

Astea este chiar minunea

Să-i vezi cum se întâlnesc,

Aerul e tineresc

Şi cântă cum pot, cu ştaif,

Jesus Christ you are my life!

Şi strigă fără hotar

Că Isus le este star

Mai trecu o lună două

Că avui ieşire nouă

Şi-am ajuns până în Franţa

Ce mai contează distanţa?

Doar cu tinerii de-aici

Şi mai mari, dar şi mai mici

Împreună ne-am rugat

Devreme şi l-anserat

Şi cântece au fost multe

Pentru cer, să ni le-asculte

Şi locuri de vizitat

Şi oameni de admirat

Domnul fie lăudat

Pentru tot ce el mi-a dat

Şi acum cu reverenţă,

În notă de coerenţă

Pentru Creatorul sfânt

În cer ca şi pe pământ

Fiindcă n-am un alt cadou

Mulţumesc îi spun din nou

Iară eu mai strig odată

Să se-audă-n lumea toată

Mănaţi măi, hăăi, hăăi!

Domnul să fie slăvit

Pentru tot ce-a oferit

În zile clare, senine

Ca şi-n cele cu suspine

În ceasuri de încercare

Sau de grea examinare

De păcat el ne dezlege

De ce-i rău, fărădelege

În gânduri să fim smeriţi

Nu făloşi sau ipocriţi

În purtare, toţi modeşti

În fapte, numai oneşti

Credinţa ne fie trează

E un lucru ce contează

Şi iubirea doar sinceră

Într-o lume efemeră

Să fim în relaţii bune

Nu doar cu cei de renume

Să deschidem cartea Sfântă

Când ceva ne tot frământă

Tuturor eu vă doresc

Harul cel divin, ceresc

Să aveţi înţelepciune

Timp mereu de rugăciune

Şi să fiţi echilibraţi

Nu isterici sau certaţi

În vorbe cu eleganţă

În probleme cu speranţă

Iar cel Rău vă ocolească

Nicicând nu vă ispitească

Ca să fiţi ai lui Cristos

Ce poate fi mai frumos?

Şi când mă mai lecturaţi

Toţi să fiţi edificaţi

Eu mă simt cam consumat

Că destul v-am tot urat

Fericiţi cu toţi să fiţi

Şi iubire să simţiţi

Tuturor, prieteni, fani

Vă urez un La mulţi ani!

Mănaţi măăi, hăăi, hăăăi!