Autoritatea lui Isus

1 februarie

Meditează

Prima minune a lui Isus relatată de evanghelistul Marcu este o exorcizare. Înainte de a ajunge la descrierea ei, el vrea să arate oricărui cititor al evangheliei sale o caracteristică esenţială a lui Isus: autoritatea sa. Nu era o autoritate învăţată de la cineva sau delegată de cineva. Era autoritatea celui pe care el îl prezintă în primul verset al operei sale, folosind cuvinte mari: „Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. El vrea să ne spună că una din misiunile pentru care Isus a venit în lume este nimicirea forţelor Răului. În acest episod, Mântuitorul este într-o confruntare publică, directă cu duhul necurat. E interesant că acesta era chiar în sinagogă, locul unde se citeşte din Scriptură. Ce căuta chiar acolo, asta nu mai ştim! Din vociferarea lui se deduce că Isus îl deranjează. Mai mult, în prezenţa lui, el e nevoit să-şi anunţe cu glas tare propria distrugere şi a celor din specia lui. Cât îl priveşte pe Isus, el nu este dispus să-i vorbească. Măcar că duhul îi dezvăluia lucruri adevărate! Isus era realmente Sfântul lui Dumnezeu, venit între oameni să anihileze răutatea diavolului.      

Atitudinea lui Isus are pentru noi o valoare paradigmatică, exemplară: cu diavolul nu stăm la discuţii, chiar şi atunci când şoaptele lui compilează adevăruri, fiindcă finalul este întotdeauna ostil nouă. Din evanghelie învăţăm acest lucru. Din partea multor curente de gândire moderniste, altceva. Să vorbeşti despre diavol în unele medii mai ales occidentale, înseamnă să vrei cu bună ştiinţă să fii pentru unii ascultători ridicol. Discursul despre el adoptă genul poveştilor de care copiii – hipersensibilii copii – trebuie neapărat protejaţi. Reprezentările lui medievale ilustrează o mentalitate de mult apusă. Credinţa în existenţa lui nu cadrează cu faptul de a fi în pas cu contemporaneitatea.

Se ridică nişte întrebări inevitabile: cine i-a vorbit lui Isus în evanghelie, în acest pasaj şi în altele? De ce se scrie şi astăzi despre exorcism? Manifestările violente ale celor posedaţi, limbile străine în care încep brusc să vorbească sunt reductibile la nişte nevroze acute sau tulburări psihice, aşa cum ne lămuresc doctorii necredincioşi? Oare nu se iluzionează oamenii cu faptul că „atotştiutoarea” ştiinţă le lămureşte pe toate? De la Isus învăţăm altceva! Pe el ni-l dorim lângă noi în orice ispită ştiind bine cât de fragili şi vulnerabili suntem. 

Reţine

Nici o autoritate umană nu trebuie plasată deasupra autorităţii lui Dumnezeu. Altfel, riscă să degenereze în stăpânire diabolică.  

(textul este cel din broşura "De la răsărit până la apus")

Pr. Cristian Diac