Cu gândul la cerul sfinţilor!

      I-aş cere lui Dumnezeu astăzi un favor, luând în calcul că intenţia mea i-ar putea apărea drept o cutezanţă neadecvată! Îndrăzneala, Doamne, mila ta mi-o scuze! I-aş cere să mă lase să trag o fugă până-n cer şi, într-o suflare (m-aş mulţumi şi cu atât!) să-mi dea voie să-i văd pe sfinţi în luminile cereşti cu care îi învăluie gloria sa dumnezeiască. Venind înapoi din acest scurtcircuit celest, exact la masa acestui birou, aş începe să scriu altfel, fără a sta pe gânduri şi a tot cumpăni ce cuvinte ar fi mai potrivite pentru descrierea lor, a sfinţilor. Sau, dimpotrivă, cu tastele sub degetele mele, aş simţi, neputincios, că nu mai pot să scriu nimic, nici măcar un rând, blocat în extazul acelei fulgurant moment pe care mi l-ar fi dat Dumnezeu drept cadou neasemuit. Dar pentru că o asemenea pre-gustare (acel pre este o particulă ce sugerează speranţa a ceea ce va să fie, şi nu prezumţia că va fi neapărat aşa!) nu-mi este oferită, îmi rămâne să încep să scriu epigonic despre ceea ce în fond nu cunosc nimic! Îmi imaginez că ne-ar ajuta enorm, pe toţi, favorul de a avea chiar şi numai pentru o secundică priveliştea fericirii sfinţilor în cer. Mă gândesc că am deveni pe dată tânjitori neobosiţi, împătimiţi incurabili după dincolo, sfâşiaţi de dor după fericirea celor de acolo, declasând şi dispreţuind pe dată ofertele voluptoase ale vieţii pământeşti! Mă mai gândesc că ne-am raporta altfel la oameni, la lucruri, la noi înşine! Ne-am iubi altfel, am trăi gândind şi simţind altfel, aşteptându-ne moartea surâzători, ştiind prea bine că ea, stimata, ne deschide poarta spre...Totul. 

       E ziua Tuturor Sfinţilor! Ce sărbătoare minunată! Te plimbi cu mintea şi cu inima de la un sfânt la altul, te copleşeşti de tot felul de admiraţii, te gândeşti la cei care nu sunt trecuţi cu numele nicăieri, dar pe care Dumnezeu îi are înscrişi în memoria sa, pentru veşnicie. Atâţia sfinţi se desfată deja în bucuriile cereşti pe care orice sforţare din partea noastră de a ni le imagina este zadarnică. Cum să fie oare fericirea lor? Ne-ar putea ajuta pe pământ ceva, ca să avem măcar o palidă idee? Mă gândesc că ar fi o singură realitate: Iubirea. Ce poate fi mai sublim pe acest pământ decât sentimentul că eşti iubit şi că, pe linie de consecvenţă, iubeşti? Iubirea este Ireductibilul. Adică toate se reduc la ea. Dar ea nu se mai reduce la nimic. Ar fi vreunul prin cer, fără să o fi simţit şi trăit în această viaţă? Nu cred. Îmi vine în minte sf. Tereza a Pruncului Isus. Tot îşi căuta vocaţia în Biserică şi nu ştia unde să se plaseze. Era deja în mănăstire, dar voia mai mult. Greşit! Tereza voia Totul! Şi la un moment, ca într-o explozie de bucurie, exclamă: în inima Bisericii eu voi fi iubirea! Tereza a ţintit în esenţă nu în detalii! 

     Sfântul! Formulă optimă a oricăruia dintre noi. O atingem? Astăzi îi admirăm pe cei care au întruchipat această formulă. Au trecut prin slăbiciuni, păcate, căderi. Cerul le-a oferit iarăşi şi iarăşi haruri, pentru că niciodată nu s-au săturat să i le ceară. Au mers sigur după principiul: don't give up! Nu contează că e greu, că ai să mai cazi, că nu vei avea dispoziţii favorabile! Nu renunţa! 

       Reţetă pentru a fi sfânt? În evanghelie se găseşte reţeta, iar fiecare sfânt a personalizat-o cum a putut mai bine! Ce creativitate! Ce conlucrare cu harul lui Dumnezeu! Ce perseverenţă! Au avut deja şansa să-şi spună: a meritat totul! Eu nu ştiu cum spunem noi. Astăzi ne facem datoria să-i lăudăm, să-i cântăm, să ne bucurăm şi să-i rugăm să ne însoţească pe cale. Că-i mai mică, că-i mai lungă, nu contează! Să ne fie alături! Dumnezeu sigur îi lasă, numai noi să-i vrem! 

     Toţi sfinţii şi sfintele lui Dumnezeu, rugaţi-vă pentru noi, ca să avem şi noi loc în luminile dumnezeirii în care vă strălucesc chipurile. Amin. 

Cerul e dorul meu!