Celor plecaţi dintre noi, le dorim odihnă şi lumină!

     Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi! 2 Noiembrie este o zi a introspecţiei şi a reculegerii. Ne facem timp ca să călcăm pe aleile cimitirelor, să privim în jos, să privim în sus şi să ne spunem în şoaptă şi apăsat, ca nu cumva să uităm vreodată: Memento mori! Aminteşte-ţi că vei muri! Cuvintele mi le spun mie însumi, nu bunicii de lângă mine, nu celui care a lăsat în urmă 80 de ani, nu celui şubrezit în trupul său. Pământul este cel care îmi va primi trupul neînsufleţit, pentru ca treptat să nu mai rămână nimic din el. Când rostesc acest gând, simt cu tărie că eu sunt mai mult decât trupul meu, decât ceea ce văd cu ochii mei de carne la mine, şi-mi vine atunci să nutresc un dor: dorul după Cer! 

     O plimbare printre morminte mi-o doresc netulburată de nici un cuvânt, de nici o vorbă pământească inutilă. Câte din vorbele noastre devin deodată zadarnice doar pentru că suntem în cimitir! În absenţa oricărei articulaţii aş simţi curgerea implacabilă a clipei în care mă aflu, a acestei clipe din viaţa mea, a celei care îi urmează şi tot aşa. E o tăcere netulburată în jurul meu. Nici un zgomot, nici o durere, nici un eveniment nu mai pare să sensibilizeze într-un fel pe vreunul din locuitorii cimitirului. Ei dorm în pace. După truda vieţii lor, şi-au câştigat acest drept. Ei sunt ai noştri şi noi suntem ai lor. Firul vieţii lor pe marea axă a timpului l-a precedat pe al nostru. Primul scâncet din viaţa de aici, primii paşi pe suprafaţa pământului sunt deja în negura trecutului de care nu-şi mai aduce aminte nimeni.

      În prezenţa celor care nu mai sunt, în preajma mormintelor lor, se stârneşte în suflet cea mai profundă meditaţie asupra vieţii. A-ţi gândi viaţa din perspectiva capătului ei, a morţii, şi nu din perspectiva prezentului, în imediata vecinătate a acelora care sunt dincolo...ce beneficiu enorm! 

      Paşii mă poartă în cimitir pentru că am speranţe dincolo de moarte. Mă simt în comuniune cu cei care au plecat şi ştiu sigur că într-o zi le voi urma şi eu. Pentru ei încep să fac o rugăciune pe care vreau să o audă Cel a cărui îndurare este nesfârşită. Milei lui îi recomand pe cei care aşteaptă fericirea deplină din casa sa. Închei cu dorinţa de a ne revedea dincolo în patria iubirii atotcuprinzătoare a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. 

Odihna veşnică dă-o lor, Doamne, 

Şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească lor!

Să se odihnească în pace.

Amin

    Câteva poze din cimintirul parohiei Weiz...