duminică, 8 iunie 2014

Coboară din ceruri, o, Duhule Sfinte!



      Cu mare solemnitate sărbătoreşte Biserica astăzi  Coborârea Duhului Sfânt. Sf. Luca ne relatează cum peste ucenicii adunaţi în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus, a coborât Duhul Sfânt sub formă de limbi de foc. Evenimentul a avut loc nu mult timp după înălţarea lui Isus la cer, şi în el s-a împlinit promisiunea făcută de Isus la Cina cea de Taină: trimiterea Mângâietorului.  Numai că Duhul care a venit peste ucenici şi a intrat în ei, nu şi-a luat ca unică misiune doar mângâierea celor 12 apostoli. El a fost pentru aceştia şi pentru opera care se năştea din activitatea lor de necuprins mai mult. Est o încercare zadarnică pentru noi să-l definim pe Duhul Sfânt, să-i formulăm definiţia. Şi asta pentru că orice formulă nu ar avea ca efect decât de-limitarea lui, cuprinderea celui care prin natura lui pe toate le cuprinde şi pe toate le îmbogăţeşte în mod continuu. 


       Scriptura nu întrebuinţează pentru nimeni altcineva o mai mare varietate de imagini şi metafore. De aceea, răspunsurile abundă cu privire la Duhul Sfânt, nu la întrebarea cine este el, ci la cum este el. Aici toată lumea poate să răspundă în felul propriu sau în felul Bibliei. O imagine frecventă a Duhului este focul. Despre inimile care iubesc puternic spunem că ard de iubire. Intensitatea unui sentiment o redăm prin cuvântul înflăcărat. Când ne dorim ceva foarte mult, ne dorim cu ardoare. Focul este şi cel care purifică, curăţă tot ceea ce este stricat, rău şi murdar în noi. Rolul purificator al focului este universal recunoscut. Apoi este efectul focului, mai ales în întunericul nopţii: lumina. Ne facem o idee cu privire la ce poate să opereze Duhul Sfânt în noi doar plecând de la imaginea (nu definiţia!) focului: înflăcărează în noi iubirea, ne purifică de sentimentele noastre rele şi ne oferă lumina supranaturală. O altă imagine folosită în Scriptură este cea a apei. Şi apei îi este recunoscută atributul purificării, însă evidenţiată este îndeosebi menirea ei de a da viaţa şi de o menţine. 
       Observăm atât de repede în ce contrast izbitor stau aceste două imagini. Cum poţi să fii în acelaşi timp şi apă şi foc? Există o mai mare contradicţie? Cum se pot concilia aceste două dimensiuni? Dacă nouă oamenilor nu ne reuşeşte împăcarea contrariilor, atunci în mod sigur Duhului Sfânt. Pentru că el este în tonul blând al vocii unui om şi tot el este în înflăcărarea şi patosul cu care predicatorul proclamă adevărul evangheliei. El este darul tăriei şi tot el cel al mângâierii. El este în tăcerea prudentă şi tot el este în vorbirea înţeleaptă. El este în fidelitatea faţă de Tradiţie şi el este în fantezia pastorală cerută de necesitatea timpului prezent. El este în porunca pe care trebuie să o respectăm cu regularitate şi tot el în comportamentul advers poruncii, dar adecvat unui bine mai mare decât cel prevăzut de aplicarea poruncii (a nu se înţelege în mod evaziv şi veleitar!). El este cel care îndreaptă inima spre cei săraci şi tot el cel care nu permite resentimentul şi ura faţă de cei bogaţi. El este cel căruia nu-i rezistă nimic (focul). El este şi cel care pătrunde în toate şi le vivifică pe toate (apa). Cine este Duhul Sfânt? Este cel care te poate inspira să scrii cuvinte bune pentru suflet şi pentru viaţă, şi tot el este cel care îţi şopteşte să găseşti repede punctul final. 
    Ţie, Duhule Sfinte, să-ţi fie laudă şi preamărire! Nouă să nu ne lipsească nicicând inspiraţia, asistenţa şi prezenţa ta dumnezeiască şi îndumnezeitoare!








2 comentarii:

  1. E si azi atmosfera de sarbatoare in comunitatile noastre si mai ales in inima noastra. Pentru mine, definitia data Duhului Sfant in Catehism imi e suficienta. Sa caut sa inteleg, sa ma zbat in concepte dogmatice, filozofice... ar fi o cutezanta prea mare. Ma rog Duhului sa-mi intaresca virtutile si darurile primite, sa le invioreze pe cele care au cazut in moleseala. E o stare de pace, bucurie si incredere sa stii si sa accepti prezenta dumnezeiasca a Duhului Sfant. Parinte, Duhul Sfant sa va inspire tot ce ganditi, spuneti si scrieti. E placuta melodia!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult pentru urarea finala pe care mi-ati facut-o! Sa va auda Duhul Sfant si sa nu ma lase fara de inspiratie in ceea ce scriu!

    RăspundețiȘtergere