Se apropie Crăciunul

    Ce ar fi dacă nu ar fi Crăciunul? Phil Bosmans răspunde: "Nu ar fi pomuri de Crăciun, nu ar fi shopping-ul de Crăciun, nu ar fi vacanţa de Crăciun, nu ar fi poşta de Crăciun, nu ar fi cadourile de Crăciun. Nu ar fi bucuria de Crăciun, dar nici agitaţia de Crăciun." Am avut şansa şi n-am ratat-o, să-l ascult pe Ştefan Hruscă de curând într-un concert de colinde. Într-un intermezzo, ne-a spus pe un ton cald, familiar şi într-un grai maramureşean, că a găsit pe un site mai multe glume cu...Hruşcă. Şi bineînţeles că le-a citit. Una din ele suna foarte concis: dacă Hruşcă răceşte, se amână Crăciunul. Autorul acestei glume voia să spună de fapt cât de indispensabil este Hruşcă cu repertoriul lui de colinde în perioada Crăciunului, pentru foarte mulţi dintre români. Ne-am obişnuit  (adică eu şi cei care s-au obişnuit) cu Hruşcă aşadar când vine vorba de Crăciun. Cu ce ne-am mai obişnuit? 

       E de-acum al patrulea Crăciun pe care îl petrec între austrieci. Şi îmi dau seama că există nişte obiceiuri locale fără de care Crăciunul e de neconceput. Spre exemplu, după liturghia din Noaptea de Crăciun, se intonează Stille Nacht (Noapte de vis) ca un imn pe care toţi îl cântă cu însufleţire şi bucurie. Cântecul, cunoscut pe toate meridianele pământului şi tradus în zeci de limbi, s-a născut undeva într-o bisericuţă din Austria, iar pentru frumuseţea lui, unul din împăraţi l-a "prescris" pentru tot imperiul austro-ungar. Îmi dau seama, aşadar, că n-aş putea să închei sfânta Liturghie din Noaptea Crăciunului fără farmecul acestui cântec în care simt că ne exprimăm toată duioşia pentru Pruncul dulce care visează.

     Din tabloul Crăciunului nu pot lipsi în Austria nici aşa numitele Kekse (în Germania, Plätzchen), prăjituri care există aici numai de Crăciun (imagini). Acestea apar în zeci de forme şi în zeci de compoziţii. Şi nu cred că există austriac căruia să nu-i pese de Crăciun de gustul şi de prezenţa Kekse-lor pe masă. Ar mai fi poate şi alte lucruri a căror absenţă ar fi de negândit în această ţară pentru minunatul timp al Crăciunului. Însă eu vreau să mai menţionez doar unul: e vorba de ritualul din cadrul familiei din Seara de Ajun, când se citeşte Weihnachtsevangelium, adică pasajul din evanghelia după sfântul Luca, cu naşterea lui Isus, cu păstorii şi îngerii, la care pasaj se adaugă invocaţii, Tatăl nostru şi cântece, toate acestea în jurul pomului împodobit, care  se numeşte Christbaum, adică, în traducere foarte fidelă, pomul lui Cristos. Şi Moş Crăciun? De el e vorba prea puţin, în unele locuri chiar deloc. Cel de la care vin cadourile şi căruia copilaşii îi scriu scrisorile, este das Christkind, Pruncul Isus. Prezenţa Moşului e foarte săracă. Nu l-am văzut la nici o festivitate şi la nici un spectacol în şcolile unde am fost. E activ şi merge la copii Sf. Nicolae, îmbrăcat în veşminte episcopale, desigur în zilele premergătoare şi inclusiv pe data de 6 decembrie. Fără să-mi fi propus asta, mi-am dat seama că şi în ochii mei, probabil prin transfer psihologic, Moş Crăciun s-a cam devalorizat. Poate îşi va recupera farmecul după ce voi reveni în ţară. Oricum ar fi, pentru marile dorinţe, îl voi avea ca destinatar pe Pruncul Isus.  

 

   Sunt convins că orice popor are tradiţii şi obiceiuri specifice care înveşmântează frumuseţea Crăciunului. Ce ne-am face noi fără colinde, fără colindători, fără "O, ce veste minunată", fără preparatele tradiţionale, fără atâtea obiceiuri cu prilejul Anului Nou? Fără Moş Crăciun? 

    Îmi dau seama că avem nevoie de aceste tradiţii, de cântece, de ritual, de obiceiuri ca să simţim Crăciunul. Însă sensul Crăciunului, primul şi ultimul lui sens, nu se epuizează în trăirea sau reproducerea acestora. Aş vrea să cred că tocmai această sărbătoare, cu tot ce ne pune la dispoziţie, vrea cu orice preţ să scoată la lumină tot ce e mai bun, mai pozitiv şi mai frumos în fiinţa noastră. Ni se dă şansa să ne dovenim că suntem iubitori, că suntem zâmbitori, că suntem umpluţi de gânduri bune către celorlalţi, că suntem darnici, că avem inimi calde şi răutăţi dizolvabile, că deschidem accesul bucuriei spirituale în sufletul nostru. Cum să ne pregătim mai bine? Încerc în aceste zile tensiunea dintre pasivitate şi activitate, dintre detaşare şi implicare, dintre dorinţa de a-mi căuta liniştea sustrăgându-mă agitaţiei generale şi dispoziţia de a fi dinamic, de a participa, de a cânta, de a mă pune în mişcare cu totul. Ce vrea de la mine Crăciunul? Cum să-l întâmpim? Au rămas puţine zile premergătoare marii sărbători. Mă pregătesc ca să mă bucur, bucurându-mă deja. E bine că sunt atâtea obiceiuri, atâtea cântece, atâtea mărci tradiţionale locale indispensabile, fiindcă timpul Crăciunului trebuie să însemne multe, numai banalitate nu.

 

Postez şi un cântecel care descrie aşteptarea pe care un copil o trăiește pe durata Adventului, exprimată prin repetiţia: Bald, bald, bald, adica "în curând". În curând vine Pruncul Isus la mine, în curând va sta înaintea uşii mele, în curând se termină aşteptarea şi va începe sărbătoarea şi nimeni nu-i va mai spune: ai răbdare, copilul meu! (Cuvinte din refrenul pe care îl cântă fetiţa).