Acolo unde este comoara ta...

     Limba germană, atât cât o ştiu, am început s-o învăt prin 2003. E drept că pentru asimilarea ei e nevoie de minte, dar eu cred că şi de multă perseverenţă. Nu trebuie să te laşi! Prima euforie, bucuria începutului se termină la primele două lecţii. Din germana pe care o auzeam peste tot în jurul meu, înţelegeam puţin. Însă un apelativ, o strigare revenea des, mai ales când eram pe la magazine sau în spaţiile publice: Schatz, cu derivatele locale: Schätzle sau Schatzi. Aşa îşi strigau soţii soţiile. Aşa îi strigau părinţii pe copilaşii lor. Nume propriu nu putea fi, mi-am spus. Era prea frecvent. Constrâns să nu-mi las curiozitatea nesatisfăcută, am căutat repede în dicţionar şi am găsit traducerea termenului: comoară, tezaur, bogăţie, ca prime semnificaţii, ca apoi să văd la rubrica semnalată în paranteze aşa: (fam.) alte înţelesuri ale cuvântului, şi anume: iubita mea, iubitul meu, odorul meu. În limba română nu există un corespondent pe măsură. Sau nu-l ştiu eu. În italiană se aude din toate părţile: amore. Aici, în schimb, e întrebuinţată expresia semnalată. Toată această introducere mi-a fost declanşată de cuvântul lui Isus din evanghelia de astăzi: "Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră". Unde este comoara noastră şi în ce rezidă ea? Este un obiect? Partenerul de viaţă, copilul? Este şi Dumnezeu?

 

     Luca, evanghelistul, adoptă un ton de avertisment când e vorba de ataşamentul de bogăţii. E vizibil acest lucru pe parcursul evangheliei. Bogăţiile ne reţin atenţia şi preocupările în mod excesiv în sfera pământească. Nu ne mai vine să ne lansăm spiritual spre înălţimi; nu ne mai punem prea uşor în căutarea lui Dumnezeu. Există pentru Isus un tip de agoniseală care rentează: e cea făcută în pungi care nu se învechesc, într-un material neatins de molie şi în bani nevânaţi de vreun hoţ. E o investiţie care scapă finitudinii, limitei temporale. Inima noastră e acolo unde este comoara noastră. Dacă inima ne este lângă metale preţioase sau bani, înseamnă că suntem încă săraci, departe de a fi înţeles esenţialul vieţii, iar cineva ar trebui să ne vină în ajutor ca să ne trateze devierea spirituală. Dacă inima ne este ataşată de anumiţi oameni, anumite suflete dragi, nu e nimic blamabil în asta, e dimpotrivă minunat. Însă e eronat să se creadă că ei sunt totul. Cine nu ştie cât de nestatornică este inima omului! O persoană, oricât de scumpă îţi este, nu poate să însemne totul. Totul e un calificativ pe care îl primeşte Dumnezeu. Din momentul în care Dumnezeu înseamnă Totul pentru tine, ceilalţi vor însemna exact ceea ce trebuie să însemne, spre bucuria ta, dar şi spre bucuria lor: soţul se va simţi soţ, soţia va fi tratată ca o soţie, copiii ca nişte copii etc.

  

     Cu alte cuvinte, evanghelia ne spune că trebuie să ne adunăm comori, fără ca să strângem ceva anume pentru viaţa asta; că putem avea comori fără ca să fie neapărat nevoie să se vadă. La sfânta Liturghie de astăzi, au venit copilaşii spre altar, la ofertoriu, purtând în mânuţe inimi de hârtie colorată, pe care erau trecute tot felul de comori de care inima se poate ataşa şi în care se regăseşte orice inimă. Citeam cuvinte precum: încredere, speranţă, încurajare, dăruire, prietenie şi, desigur, de cele mai multe ori, iubire. Dacă ei au înţeles că acestea sunt comorile şi noi încă nu am înţeles, nu stăm înaintea lor fără să ne simţim ruşinaţi?

 

     O poveste vorbeşte despre o femeie înţeleaptă care se plimba prin pădure. La un moment dat găseşte într-un râu o piatră preţioasă. O ia şi o pune în desagă. A doua zi, un călător îi cere cu insistenţă ceva de mâncare. În timp ce femeia îşi duce mâna în desagă, ochii călătorului necunoscut zăresc piatra. Gândindu-se la viitorul lui, acesta îl roagă să-i dea piatra. Fără ezitare, după ce îi dă de mâncare, îi dă şi piatra. După câteva zile, revine necunoscutul călător în pădure, o caută pe femeie, îi înapoiază piatra şi îi spune: "Tu ai putea să-mi dai ceva mai de preţ decât această piatră. Dă-mi, te rog, ceea ce te-a făcut capabilă să-mi dăruieşti fără ezitare piatra preţioasă!"

 

    Facem bine să verificăm unde ne este inima şi în ce loc facem adevăratele investiţii. Să ne arătăm dezinteresaţi de ceea ce ne spune Isus, iarăşi nu putem!